În istoria literaturii engleze, Robert Greene rămâne celebru, în primul rând, pentru atacul lansat în septembrie 1592, în pamfletul A Groat’s Worth of Wit Bought with a Million of Repentance (Minte de doi bani cumpărată cu un milion de căințe), împotriva lui Shakespeare, pe care îl denunță ca practicant al cămătăriei și pe care îl descrie drept „un parvenit, o cioară înfrumusețată cu penele noastre, care, cu a sa inimă de tigru învelită într-o piele de actor, își închipuie că-i în stare să scrie un vers alb bombastic asemenea celor mai buni dintre voi; și, fiind un desăvârșit Johannes factotum, se socotește, cu înfumurare, singurul scutură-scenă din întreaga țară.“ În afara acestui pamflet, pe Greene îl leagă nenumărate alte fire de opera lui Shakespeare: s-a numărat printre coautorii trilogiei Henric al VI-lea, alături de Marlowe, Nashe, Kyd și alți iluștri dramaturgi elisabetani; romanul său intitulat Pandosto (1588) stă la baza piesei Poveste de iarnă (1611); în fine, de la Greene a învățat Shakespeare arta caracterizării personajelor feminine – frumoase, inteligente, dârze, inventive, loiale.
Fratele Bacon și fratele Bungay, un text science-fiction avant la lettre, îl are în centrul intrigii pe celebrul filosof englez Roger Bacon (1214-1292), despre care, în Evul Mediu, a circulat legenda că ar fi creat un cap vorbitor. Scrisă în replică la Doctor Faustus de Christopher Marlowe, piesa va fi inclusă într-un volum din seria „Contemporanii lui Shakespeare”, la Editura Tracus Arte, alături de George-a-Greene, străjerul din Wakefield și de feeria lui George Peele intitulată La gura sobei. (George Volceanov)
SCENA 9
Intră regele Henric, împăratul Germaniei, regele Castiliei și prințesa Elinor, urmați de Vandermast și fratele Bungay.
ÎMPĂRATUL: Oxfordul are-o bună-așezare,
Colegiile-s pe malul râului.
Munții-s bogați în cerbi, pășunile
Hrănesc cirezi și turme de-animale,
Orașu-i splendid, cu clădiri înalte,
Savanții au ținuta cuvenită
Și-s foarte învățați în toate celea.
Tu ce părere ai, Jaques Vandermast?
VANDERMAST: Clădirile-s semețe, cu odăi
Încăpătoare, coridoare largi,
Însă, din câte-am auzit, savanții
De-aici nu-s cine știe ce-nvățați.
BUNGAY: Îți spun eu, neamțule, că n-are Habsburg
Vreun erudit cum sunt cei de pe-aici.
Sunt oameni ce-ar putea ține prelegeri
În Alemania, doctorilor voștri
Din școala belgiană.
REGELE HENRIC: ’Nfruntă-l Bungay,
Fă-l praf și te voi răsplăti regește.
(Regele Henric și oaspeții săi se așază și ascultă disputa dintre cei doi magiștri.)
VANDERMAST: În ce domeniu vrei să mă înfrunți?
BUNGAY: În cel aflat la îndemâna unui
Magistru și călugăr.
VANDERMAST: Formulează
O întrebare-n fața-acestor oameni
De seamă.
BUNGAY: Iată întrebarea mea: ce spirite prevalează în magie, cele ale piromanției sau ale geomanției?
VANDERMAST: Răspunsul meu este: spiritele piromanției.
BUNGAY: Iar al meu: cele ale geomanției.
VANDERMAST: Toți cabaliștii, Hermes Trismegistus1,
Malchus2, Pitagora3 și alții-afirmă
Că, dintre cele patru elemente,
Pământu-i doar un punct neînsemnat;
Iar elementele ascensionale
L-întrec și în volum, și-n înălțime,
Cercul concav al soarelui cuprinde
Într-însul restul elementelor.
Dacă, așa cum zice Hermes, focul
E cel mai grandios și pur din toate,
Dând formă spiritelor, demonii
Din el se cheamă că sunt superiori
Tuturor celorlalte spirite.
BUNGAY: Nu mă gândesc la forma spiritelor,
Nici la concavități și latitudini,
Pun preț pe-esență, nu pe însușiri,
Compar spiritele piromanției
Cu demonii pământului și, află,
Magia bântuie pământul, iar
Miracolele-nfăptuite prin
Vrăji necromantice se datorează
Doar spiritelor din pământ, numite
De către Hermes terrae filii4,
Iar spiritele focului sunt umbre
Firave, au doar rol de vestitori;
Demonii din pământ, cei din adâncuri,
Sunt mai puternici, de le dai poruncă,
Mută și munți din loc.
VANDERMAST: Ba dimpotrivă,
Aceste spirite sunt îngrădite,
La fel ca locul ce le e sortit;
Când mândrul Lucifer s-a prăbușit
Din Rai, cei ce-au păcătuit cu el,
Și spirite, și îngeri, și-au păstrat
Esența de ființe sublunare.
Cei cu greșeli mai mici atârnă-n foc,
Iar cei ce-abia-au păcătuit, în aer,
Dar Lucifer și diavolii trufași
Au fost goniți în centrul Terrei, fără
Să aibă parte de grația divină.
Când vina-i mare, nu ai îndurare.
Astfel, aceste spirite terestre
Slujesc pe vrăjitori și vrăjitoare
De mâna-a doua, pe când spiritele
Din foc sunt agere și viguroase.
Să zicem, însă, că geomanția
E cea mai tare; demonstrează, Bungay,
Acestor oameni mari ce poate face
Magia ta.
BUNGAY: Am să le demonstrez.
ÎMPĂRATUL: Ei, Harry, hai, că-ncepe meciul dintre
Acești doi cărturari.
VANDERMAST: Ce vrei să faci?
BUNGAY: Vreau să-ți arăt pomul cu frunze de-aur
Și-acel balaur fioros, străjer în
Grădina Hesperidelor, învins
De marele Hercule5.
(Bungay rostește o formulă magică și din pământ răsare un pom de aur, cu un balaur care e încolăcit pe crengile lui și scuipă flăcări. Se trage îndărăt și Vandermast se apropie de copac.)
VANDERMAST: Bună treabă!
REGELE HENRIC: Ce ziceți de călugăr? N-a făcut
Un lucru formidabil?
VANDERMAST: Toți studenții
’Ntr-ale magiei pot să facă asta!
Fiul Alcmenei a furat din pom,
Iar eu îl voi însufleți din nou,
Să-l izgonească pe balaur și
Să rupă crengi din pom, să-l facă praf.
Hercule! Prodi, prodi!
(Lângă pom răsare Hercule îmbrăcat în pielea leului din Nemeea.)
HERCULE: Quis me vult?
VANDERMAST: Fiu al lui Jupiter, Hercule, smulge
Din rădăcină pomul hesperian
Din care ai cules odinioară
Fructele de-aur.
HERCULE: Fiat.
(Hercule începe să rupă crengile pomului de aur iscat de Bungay.)
VANDERMAST: Frate Bungay,
De-l poți opri, cu vrăji, pe demonul
Care-l înfățișează pe Hercule,
Să nu mai rupă crengi din pom, se cheamă
Că ești cu-adevărat un învățat.
BUNGAY: Nu pot.
VANDERMAST: Destul, Hercule. Preamărite
Monarh al Engliterei, descendent
Al ne-nfricaților Plantageneți,
La câtă carte știe Bungay, zău,
Că-i bun doar de călugăr și atât,
Dar Oxfordul și Cambridge-ul să cate
Mai bine prin chilii până găsesc
Un învățat cum e Jaques Vandermast.
Le-am dat clasă celor din Padova,
Siena și Florența și Bologna,
Și Rheims, Louvain și mândrul Rotterdam,
Frankfurt și Utrecht, Orléans și, -acum,
Henric va trebui să-mi dea cununa
De lauri, dacă e să fie drept.
(Intră Bacon.)
BACON: Salut, monarhi slăviți, ce ascultați
Disputa asta neobișnuită!
Bungay, te văd năuc, te-a uluit,
Cu arta lui, germanul?
VANDERMAST: Cine ești
Tu, care pui această întrebare?
BACON: Lumea îmi spune Bacon.
VANDERMAST: Pari școlit
De-ar fi să judec după cum arăți;
Citesc pe chipul tău că ai fi tobă
De carte.
REGELE HENRIC: Ei, acuma și-a găsit
Și neamțul nașul.
ÎMPĂRATUL: Jaques, nu te lăsa,
Să nu cumva să pierzi ce-ai dobândit
Până acum.
VANDERMAST: Zi, Bacon, ne întrecem?
BACON: Mă-ntrec doar cu cei mai școliți ca tine…
Ia spune-mi, ce ispravă ai făcut?
VANDERMAST: L-am înviat pe Hercule, să facă
Praf pomul înălțat, prin vrăji, de Bungay.
BACON: Pune-l din nou pe Hercule la treabă.
VANDERMAST: Hercule, -ți poruncesc, fă-ți treaba, smulge
Crengile din copac.
HERCULE: Nu îndrăznesc.
Nu vezi că e aici mărețul Bacon ?
Încruntătura lui bate magia
Pe care-o stăpânești.
(Vandermast se apropie de Hercule și își repetă porunca pe un ton categoric.)
VANDERMAST: Îți poruncesc,
Pe tronuri, stăpâniri, virtuți, puteri,
Pe-atotputernicele ierarhii,
S-asculți de Vandermast.
HERCULE: Bacon, ce-l ține-n frâu pe Belcefon
Cel încăpățânat și-i e stăpân
Lui Asmenoth, mă-mpiedică s-ascult
De Vandermast.
REGELE HENRIC: Ei, Vandermast, ia zi,
Până aici ți-a fost?
VANDERMAST: Până acum
N-am pomenit vreun om care să-i țină
Din scurt pe draci. Ceea ce face Bacon,
De nu mă-nșel, nu-i doar magie simplă.
ÎMPĂRATUL: Cum, Vandermast, te-a-nvins? Provoacă-l, Bacon,
Și pune-i la-ncercare-ndemânarea.
BACON: Măriți monarhi, eu n-am venit să pun
De-o-ntrecere c-un biet novice cum
E Vandermast, ci doar să vă invit,
Să-mi faceți cinstea de-a prânzi la Brasenose.
Cât despre neamțul ăsta-ncurcă lume,
Ce vă răpește timpul fără rost,
Îl voi trimite înapoi la școală.
Hercule, invocat de Vandermast,
Du-l de aici la Habsburg, să studieze
Și să aprofundeze tainele
Magiei. Ia-l de-aici cu pom cu tot
Și dispăreți toți trei.
(Hercule îl înșfacă cu o mână pe Vandermast, iar cu cealaltă înșfacă pomul și toți trei dispar.)
ÎMPĂRATUL: Unde-l trimiți?
BACON: La Habsburg, Maiestate; -l vei găsi,
La-ntoarcere, studiind la el acasă.
REGELE HENRIC: Bacon, știința ta ne face cinste,
Prin tine Oxfordu-și sporește faima,
Așa că îți permit să-mi spui pe nume.
Și zici că astăzi vom prânzi la tine?
BACON: La mine, Sire; dar iată-l sosind
Pe Prințul Eduard, vrea să te salute,
Mândru precum luceafărul de ziuă.
(Fratele Bacon își ia rămas bun în timp ce Prințul Eduard intră urmat de Lacy, Warren și Ermsby.)
ÎMPĂRATUL: E Prințul Eduard, fiul regelui?
Ce chip războinic și, totuși, plăcut,
Precis e asaltat de-admiratoare.
REGELE HENRIC: Zi, Ned, pe unde-ai fost?
PRINȚUL EDUARD: În Fressingham,
Am vrut să văd cum se descurcă cerbii
Atunci când vin hăitașii după ei,
Dar, auzind că-avem oaspeți de vază,
Ce-au debarcat și au pornit spre Oxford,
Mi-am zis c-ar fi frumos să-i întâlnesc…
În primul rând pe împărat; apoi,
Pe regele Castiliei și pe ducele
Saxoniei, cu toți bineveniți
La Curtea Angliei. Gata cu bărbații:
Iat-o pe Venus sau pe o frumoasă
Ce-o-ntrece pe zeiță-n frumusețe!
Scumpa mea Elinor, ești frumusețea
Desăvârșită, gloria și comoara
Naturii, o frumoasă-ntre frumoase;
Îți zic: bine-ai venit în Albion,
Bine-ai venit la mine și la tot
Ce-i și al tău dacă-mi accepți primirea.
ELINOR: Războinice Plantagenet, fiul
Lui Henric, rostul meu de-a fi aici,
Tu mi-ai plăcut și până să te văd;
Și iată că, -n scurt timp, te și iubesc,
Timpul nu va știrbi iubirea mea,
Primește-o, așadar, pe Elinor.
REGELE CASTILIEI: Nu-ți face griji, că se vor înțelege
De le-o pătrunde dragostea-n priviri… –
Așa că, Eduard, te accept pe dată,
Acum și-aici, drept fiul meu de suflet.
REGELE HENRIC: Mă bucură aceste-urări și cinstea
Ce-i arătați lui Ned; vă mulțumesc
Pentru favoruri și rămân, promit,
Al vostru credincios Plantagenet.
(Intră cu pași târșâiți Miles, cu un șervet pe umăr, cu o față de masă, farfurii de lemn și o solniță.)
MILES: Salvete, omnes reges,
Ce vă conduceți greges
În Saxonia și Spania,
Anglia și Alemania!
Pentru gașca aleasă
Trebuie să pun pe masă
Față de masă și sare,
Apoi, supa apare.
ÎMPĂRATUL: Cine-i individul ăsta simpatic?
REGELE HENRIC: E studentul sărac cu duhul al magistrului Bacon.
MILES: Stăpânul m-a pus să-i slujesc pe-acești mari seniori; și Dumnezeu mi-e martor că-s la fel de serviabil la masă ca o scroafă întinsă la umbra unui măr. Nu contează; oricum, n-or să aibă parte de cine știe ce distracție, așa că nu contează dacă sarea se pune în față sau în spate, nu?
(Iese.)
REGELE CASTILIEI: Studenții ăștia se pricep mai mult
La stratagemele sofismului decât
La pusul mesei pentru suveran.
(Miles reintră cu un castron cu supă țărănească de legume, urmat de fratele Bacon.)
MILES: Ce-i, domnule, vărs supa? Ce, crezi că n-am mai cărat în viața mea un cotlet de trei parale?
Cu voia ta, nobile decus,
Vine-al magistrului Bacon pecus,
Ajuns la maturitate,
Cu ciorba – o bunătate.
BACON: Măriților, vă împăcați cu gândul
Că ținem la meniul academic;
N-are ce căuta dezmățu-n locul
Unde stăpână e filosofia.
Henric, poftește-ți oaspeții la masă,
Să guste prânzul ăsta mai frugal.
ÎMPĂRATUL: Obraznicule, -l iei în râs pe rege?
Ne umilești cu hrană țărănească,
Ne dai bucate demne de-un porcar?
Henric, știai și tu de-această farsă,
De-această festă de doi bani? Hai, zi
Și n-o să te mai deranjez prea mult.
REGELE HENRIC: Pe cinstea mea de rege și credința
Față de prietenul meu, jur că n-am
Avut habar de-această cină simplă
Și nici nu-s încântat de felu-n care
Am fost primiți.
BACON: Fii liniștit, mărite,
Ți-am arătat merindele acestea
Să vezi ce hrană au savanții noștri,
Hrana frugală le ascute mintea.
Ia supa, Miles, să fie cina ta.
MILES: Așa voi face, domnule! Azi e
O zi de sărbătoare pentru mine;
Că mă voi îmbuiba ca niciodată.
(Ia castronul cu supă și iese.)
BACON: Mărite împărat, toți nobilii
Germaniei n-ar putea să te-ospăteze
La fel de-mpărătește cum vei fi
Servit de mine-aici. Cel mai umil
Paharnic de la masă o să fie
De-un rang cu mult peste al tău; cât despre
Bucate, vor sosi din Alexandria,
Aduse pe corăbii din Egipt,
De pe bogata coastă africană –
O masă demnă de monarhul meu.
Iar la festinul lui Henric veți bea
Vinuri mai corpolente decât cel
Pe care curtezana egipteană
I l-a turnat lui Octavian Augustus.
Și veți avea zahăr extras din trestie
Și mirodenii ce provin din Persia
Și-s transporate c-un barcaz pe Volga.
Curmale africane și stafide
Din Spania, fructe confiate din
Tiberia, delicatese din
Iudeea, mai de soi și decât lampa
Ce-a dat foc Romei cu scânteile-i
Avide, îți împodobi-vor masa,
Deci, nu-mi purta ranchiună pentru prânzul
Pe care ți-l oferă un călugăr.
(Ies.)
SCENA 13
(Fratele Bacon stă posomorât, neconsolat, în chilia lui. Intră fratele Bungay.)
BUNGAY: De ce ești trist, tu cel ce până ieri
Erai voios din fire? Șezi mâhnit
Și impasibil în chilia ta…
BACON: Bungay, Capul de-Aramă e distrus.
S-a zis cu slava mea, cu șapte ani
De studiu. ’N locul faimei, mă așteaptă
Dizgrația lumii-ntregi.
BUNGAY: Tu ți-ai clădit
Renumele pe fapte dovedite,
Ne-ai oferit minuni nemaivăzute,
Iar asta nu-ți poate știrbi prestigiul.
BACON: Bungay, ia loc, presimt că azi va fi
O zi nefastă și muri-vor oameni
Pân’ să mă culc; dar încă nu știu cum
Se va-ntâmpla nenorocirea asta.
BUNGAY: Apăsător mai e și gândul ăsta.
(Cineva bate la ușă. Bungay deschide ușa.)
BACON: Cine e?
BUNGAY: Doi studenți; vor să te vadă.
BACON: Poftește-i înăuntru.
(Intră cei doi studenți.)
Ia spuneți-mi,
Cu ce vă pot fi de-ajutor?
PRIMUL STUDENT: Noi suntem
Din Suffolk, domnule, vecini și prieteni;
Iar tații noștri sunt fermieri și au
Domenii-nvecinate; unu-n Cratfield,
Iar celălalt în Laxfield.
BACON: Și de ce
Îmi spuneți toate astea?
AL DOILEA STUDENT: Păi, se zice
Că-ai o oglindă fermecată, -n care
Oamenii pot vedea orice doresc
Și vrem s-aflăm ce mai fac tații noștri.
BACON: Orice-om cinstit are acces la ea.
Luați loc și-n curând o să vedeți
Ce fac și cum o duc părinții voștri.
Iar, până-atunci, spuneți-mi cum vă cheamă.
PRIMUL STUDENT: Mă cheamă Lambert!
AL DOILEA STUDENT: Iar pe mine Serlsby.
BACON: Bungay, zău că-mi miroase-a tragedie.
(Se uită cu toții în oglindă. Curând apare imaginea lui Lambert-senior și a lui Serlsby-senior; amândoi țin în mâini câte o spadă și un pumnal.)
LAMBERT: Te porți ca un bărbat adevărat,
Ești demn de titlul tău de moșier,
Punându-ți pielea la bătaie pentru
Femeia îndrăgită. Știi preabine
Ce vorbe am schimbat la Fressingfield
Și n-o să-nghit nerușinarea ta.
Nu-ți rabd jignirea, unul dintre noi
Azi o să moară; deci, îți zic en garde.
SERLSBY: Vezi bine, singur am venit pe câmp
Și întăresc cu spada tot ce-am spus.
Cu vorba nu rezolvi nimic: en garde.
De-o fi să mă omori, am un băiat
Care-i student la Oxford și va ști
Cum să-și răzbune tatăl.
LAMBERT: Serlsby, și eu
Am un băiat, studiază tot la Oxford
Și va-ndrăzni să-l cheme la duel
Pe fiul tău. Destul cu vorbăria.
Repet, en garde și hai să ne luptăm.
BACON: Acum, băieți, uitați-vă-n oglindă,
Spuneți-mi dacă vă distingeți tații.
PRIMUL STUDENT: Ah, Serlsby, tatăl tău l-a ofensat
Pe taică-meu și-acum se duelează.
AL DOILEA STUDENT: Minți, Lambert, taică-meu e cel jignit
Și, de-o păți ceva, ai s-o încurci.
BUNGAY: Ce ziceți, domnilor?
PRIMUL STUDENT: Părinții noștri
Se duelează-n Fressingfield.
BACON: Stați și priviți-i cum se duelează.
LAMBERT: Ce mai stai, Serlsby? Nu cumva ți-e frică?
Fandează, Margaret merită și ea
Atâta lucru.
SERLSBY: Da? Poftim!
(Se duelează.)
PRIMUL STUDENT: E bun atacul ăsta!
AL DOILEA STUDENT: Și-apărarea!
(Lambert și Serlsby se înjunghie reciproc și cad răniți mortal.)
LAMBERT: Ah, m-ai ucis!
SERLSBY: Și tu pe mine… Doamne,
Îndură-te de mine.
(Amândoi mor.)
PRIMUL STUDENT: Mi-e tatăl mort! Păzea!
AL DOILEA STUDENT: Și-al meu e mort!
Ți-arăt eu ție, Lambert.
(Cei doi studenți se încaieră cu pumnalele și se omoară unul pe celălalt.)
BUNGAY: Ce întâmplare stranie!
BACON: Uite-i, frate,
Cum zac uciși. Pentru acest masacru,
De vină mi-e magia, iar oglinda
Aceasta fermecată e izvorul
Multor dureri. Văzându-i pe-acești tineri
Uciși de arta mea, voi pune capăt
Magiei și-artei mele. Iar pumnalul
Ce a scurtat aceste vieți va sparge
Sursa durerii lor. Dispari, oglindă,
Și dispăreți, imagini din oglindă
Iscate prin arta necromanției.
(Smulge pumnalul din pieptul lui Lambert și sparge oglinda cu el.)
___________________________________________
1 Figură legendară din epoca elenistă, rezultată din cultul zeilor Hermes (la greci) și Thor (la egipteni), pretins autor al unor scrieri ezoterice.
2 Filosof originar din Tyr (234–305 d. Cr.).
3 Filosof și matematician grec (sec. VI – V î. Cr.).
4 „Fiii pământului“, în limba latină în original.
5 Aluzie la una dintre cele douăsprezece munci ale marelui erou Heracle din mitologia elină (Hercule în variantă romană): furtul merelor de aur din grădina Hesperidelor (darul de nuntă făcut de Hera (Iunona) lui Zeus.
Traducere de George Volceanov