Uimirea la români este o stare de fapt. Sub semnul ei, veșnic, parcurgem variate forme de supraviețuire. Ne place să mințim, să nu ne prea spetim cu munca, să facem frumos la șefi, să lingem una, alta, pentru o funcție, o poziție, ceva privilegii, să ne învîrtim și să ne răsucim după cum bate vîntul …
Cînd a murit, pe 9 octombrie 2007, Adrian Pintea avea cincizeci și doi de ani. Doamne, Dumnezeule!…Îmbrăcat mereu în negru, cu pantalonii lui de piele, cu cizme ascuțite sau bocani, cu părul parcă tot mai cărunt, cu ochelarii cu rame argintii, apărea sistematic în viața mea. Ca o pasăre migratoare. Întîi ne tatonam. Ne măsuram …
Merg cu mașina și-mi dau seama la un moment dat că mă afund în beznă. Verific poziția farurilor. E cea corectă. Privesc mai atent. Străzile sînt cufundate în întuneric. Ca și gîndirea. Ca tot. Înaintez cu grijă și stupoarea cu mine. Mă gîndesc că este vreo prea obișnuită pană de curent. Una din zecile care …
Cui îi pasă de cultură? Sincer. Se bifează la greu, cum se spune, acțiuni care mă obligă să mă uit în calendar. Campaniile electorale se prelungesc, uneori, fără de măsura sensului conținutului profund al lucrurilor. Prea des forme fără fond. Hmmm… Maiorescu ar rămîne și el stană de piatră la încremenirea într-un proiect devastator de …
În anul 2018, Angela Gheorghiu își lansa la Royal Opera House prima carte autobiografică: A life of art. Un lung dialog bine structurat cu un profesionist de calibrul lui Jon Tolansky. Percuționist la tinerețe în orchestra de la Covent Garden, realizator de documentare, mai tîrziu, de emisiuni radio, compozitor, un reper cu o experiență profesională, …
De cîte ori este Lună plină, și acum a fost iar, mă gîndesc la teatru. Și la Miracolul lui care m-a ținut și mă ține în viață. La Festivalul Național de Teatru și la un fel de scrisoare-legămînt pe care am scris-o echipei cu care lucram atunci. La toate aventurile mele pe tărîmurile minunilor absolute, …
Săptămîna asta începe Festivalul de Teatru de la Sibiu. Unele dintre trupele mari nu mai vin. Cei din Israel, de exemplu, sînt obligați să facă, la întoarcerea în țara lor, carantină. Categoric și situația pandemiei și toate semnele de întrebare din jurul vaccinaților sau a celor nevaccinați, a restricțiilor, a testelor pe care artiștii, dar …
Prima oară pe scenă l-am văzut la începutul anilor optzeci. La „Bulandra“, Grădina Icoanei. Moțu Pittiș făcuse un spectacol- happening, i-am spune astăzi, de muzică și poezie. Pentru generația mea, și nu numai, era o insulă a libertății. O insulă reală, și nu imaginară. Mă duceam să cînt Beatles și hit-rile celor de la „Phoenix“, …
Am ezitat foarte mult dacă să scriu sau nu despre ediția de anul acesta a Galei UNITER. A douăzeci și noua.Fără să le caut cu orice preț, amintirile mă invadează. Ele se plimbă prin mine cu un soi de aură luminoasă, care le îmblînzește. Această lumină le iradiază și le estompează umbrele. Care există întotdeauna, …
M-am tot gîndit în ultimele săptămîni la Mircea Zaciu. Au trecut atîția ani de cînd nu mai e. Dar tot nu-mi dau seama de ce s-a strîns atîta tăcere. Opera lui incintă la rediscutare, la punere în cercetare și lumini. Marile figuri ca el, atît de special, de cultivat, de profund, de altfel, discret, scormonitor …
Am recitit acest text, pe care l-am scris acum cîțiva ani. Poate că nici nu eram foarte conștientă cît de majoră a fost topirea ființei mele în pămîntul din sudul Franței. Pămîntul teatrului, al operei și al misterelor. Sau am fost. În timp. Descoperind și descoperindu-mă. Am trăit intens tot ce mi s-a întîmplat la …
„Am nevoie de considerația d-voastră. Ca să mă considerați este foarte ușor. Trebuie, pe de o parte, să mă neînțelegeți și, pe de altă parte, să mă înțelegeți. Pînă azi, m-ați neînțeles suficient. A venit vremea să mă înțelegeți.“ Eugène Ionesco Aceste rînduri sînt scoase, cîndva, de pe coperta unui volum apărut în 1990, „EU“, …