În anul 2018, Angela Gheorghiu își lansa la Royal Opera House prima carte autobiografică: A life of art. Un lung dialog bine structurat cu un profesionist de calibrul lui Jon Tolansky. Percuționist la tinerețe în orchestra de la Covent Garden, realizator de documentare, mai tîrziu, de emisiuni radio, compozitor, un reper cu o experiență profesională, azi, de șaizeci și unu de ani, Tolansky a urmărit-o constant pe Angela Gheorghiu ani și ani după debutul ei fulminant din decembrie 1994 cu „La Traviata“, cînd, pur și simplu, o lume întreagă a vuit la apariția unui voci fabuloase. Și nu numai. Tolansky o ascultase și în „La Bohème“, rolul Mimi, dar ce s-a întîmplat la Royal Opera House a considerat să fie una dintre experiențele profesionale extraodinare. Și, desigur, nu doar el. Angela Gheorghiu cîntase Zerlina într-un spectacol cu „Don Giovanni“ de Mozart, pe aceeași scenă, cu doi ani înainte. Debutul propriu-zis la Royal Opera House a fost în mai, 1992, cu Mimi. Pe urmă a fost debutul de la Opera de stat din Viena, Adina din „Elixirul dragostei“ de Donizetti. În decembrie 1993, Angela Gheorghiu cîntă pentru prma oară la MET, Metropolitan Opera House, așa cum în studenție îi spusese Iosif Sava că se va întîmpla. Că va ajunge acolo. Că va face o carieră strălucită. Mimi din „La Bohème“. Pe 8 decembrie 1994, BBC își oprește pentru prima oară în istorie programul obișnuit ca să transmită în direct noua producție de la Covent Garden cu „La Traviata“ de Verdi, în regia lui Richard Eyre, cu Georg Solti la pupitrul orchestrei și cu Angela Gheorghiu în Violetta. Acest spectacol a fost o experiență uluitoare atît pentru echipa de creatori, dar și pentru cei care au văzut-o și ascultat-o pe soprana Angela Gheorghiu. „A star is born“ a fost titlul care a făcut înconjurul lumii. De atunci, Angela Gheorghiu a devenit un fenomen. O divă absolută, un artist care a cîntat pe cele mai importante scene de operă din lume, în montări remarcabile sau în spectacole special create, cu regizori, dirijori și parteneri excepționali, care a înregistrat la cele mai prestigioase case de discuri, a jucat în doua filme, a fost invitată la evenimente ce țin de istoria acestei planete, a fost preferata reginelor, regilor, prinților și prințeselor, a unor conducători de stat ca Obama, a mers întruna, cu bagaje nenumărate, în lung și-n lat, peste tot pe lumea asta, ca un personaj cehovian, hrănindu-și harul divin cu muncă și pasiune. „O artistă extraordinar de inteligentă“, cum mărturisea Jon Tolansky după primul interviu cu ea, într-o emisiune radio, după acea Violetta. „Nu este doar o soprană cu o tehnică vocală desăvîrșită și de o rară virtuozitate, ci și o artistă extrem de inteligentă, de o mare lucuditate și de o profundă sensibilitate.“, spune astăzi, după atîta vreme, cu o emoție ieșită din comun.
Pe 17 septembrie 2021, s-a lansat și în România această carte autobiografică. O viață pentru artă a apărut la Editura Curtea Veche, în traducerea din limba engleză a doamnei Anca-Maria Pănoiu, cu anumite intervenții și discuții realizate de Sorana Savu, cu o prefață tandră și atipică semnată de Emil Hurezeanu. Ce s-a întîmplat la Teatrul Odeon în seara aceea de toamnă venită puțin prea curînd m-a așezat, iar, într-o anumită tăcere și meditație. Acum notez doar cîteva lucruri. Nu sînt deloc într-o formă onorabilă. Noaptea de la Odeon a fost o stare de zbor, de eliberare, ceva normal pentru Angela, nu foarte obișnuită pentru toți cei care am fost acolo. Ea așa trăiește de treizeci de ani. După bucurie, au venit întrebările. De altădată. Dar și unele noi. Toate, apăsătoare. Și tot fără răspuns. Nu-mi dau seama cum reușim să avem o anumită atitudine stupefiantă și ireverențioasă, nedreaptă, față de valorile noastre unice și incontestabile. De-a lungul istoriei mai mult sau mai puțin recente și în prezentul pe care îl străbatem tot mai confuz, mai alienat, mai apăsat de lispa de repere, de nerecunoașterea modelelor. Rănim printr-un comportament superficial și arogant, nu găsim forme de dialog și nici soluții pentru ca personalități unice, remarcabile, să primească onorul cuvenit și în țara lor de origine. În peste treizeci de ani de carieră de anvergură, Angela Gheorghiu nu a debutat și în România. Nu a fost invitată a nici unei ediții a Festivalului Enescu, nu a avut nicio operă în concert. Straniu.
Am avut cîteva discuții extrem de deschise și concrete cu Angela despre spectacolul pe care doream să-l punem la cale pentru lansarea cărții. Pe scena Teatrului Odeon, construit în 1911, ce încă vorbește despre un anumit nivel de cultură, despre un gust aristocrat. Cu imaginație și precizie, cu răbdare și atenție, cu un staff mic, complet dedicat și implicat, cu o echipă de profesioniști de la Teatrul Odeon, Angela Gheorghiu a asamblat piesele unui spectacol rafinat, o întîlnire cu spectatori veniți din toată țara, un dialog fin pe cîteva teme esențiale din carte. O carte document, o confesiune tulburătoare, o călătorie fără prejudecăți pe drumul propriei cariere. Dincolo de strălucire, glorie, șansă, curaj, nebunie există și suferință, anduranță, muncă, obstacole, încercări. Instincul i-a însoțit harul. Într-o aventură pe care o puteți descoperi, intui, înțelege citind această carte autobiografică. Cu pagini și note scrise de unele dintre cele mai mari personalități din lumea operei, a muzicii clasice, a spectacolului în general. Am urmărit-o pe Angela Gheorghiu pregătind această seară de septembrie. Nimic lăsat la voia întîmplării, a hazardului sau făcut din vîrful degetelor. La urma urmelor, viața ei a fost o succesiune de evenimente. Are antrenament, știința lucrurilor de felul acesta, poate părea ușor. Un profesionist de acest calibru își prețuiește harul, pe cei de lîngă, pe cei din față, numele, tot. M-am uitat la ea în culise, înainte să intrăm. Cîtă concentrare. Și emoție. Mi s-a părut că am pierdut noțiunea realității și o văd cum se pregătește să cînte trei ore, pe o scenă mare din lumea asta. Ireal. Mi s-au înmuiat genunchii. În țara unde „merge și așa“ este la putere, un geniu își pregătește cu minuțiozitate apariția. Am trăit pe viu o lecție de profesionalism, respect și generozitate a unei Artiste unice ca Angela Gheorghiu. A stat nemișcată în foaierul Teatrului Odeon de pe la 9 seara, cînd a coborît de pe scenă, pînă la 2 noaptea. A scris cîte ceva pe fiecare carte, a făcut poze, a pus frumos sutele de flori și cadouri. Caldă, deschisă. Fără urmă de grabă sau de oboseală. Un moment de grație pentru cultura română.
Într-o noapte de septembrie din anul de grație 2021, Teatrul Odeon a fost în Lumină mult după miezul nopții. Soprana Angela Gheorghiu a poposit acolo pentru întîlnirea prelungită cu spectatorii ei. Cerurile s-au deschis și au primit darul ei. Niciun breaking news pe posturile noastre de televiziune. Probabil doar pentru că noi nu avem ceea ce se numește BBC.