M-am tot gîndit, dar nu știu să explic relația mea sau lipsa ei cu anumite locuri. La Iași am fost de zeci de ori. Cu aventuri fel și fel. Am ajuns acolo ca să văd spectacole de teatru, dar nu numai. Am fost cu trenul de noapte pînă la nemurire. Doar o dată, însă, am …
Caniculă. Poate că mult mai mult decît atît. Pîcla de pe minte face totul confuz. Iritarea este cvasi-permanentă. Ispita mea a întețit atacul. Îndepărtarea de ceilalți pare să aibă ceva zvîc. Dar nu de mult am spus „da“. Ce m-o fi apucat? Poate că firescul unei convorbiri telefonice. Poate ideea că aș putea să alung …
Norocul meu sînt părinții mei, fratele meu, prietenii mei și Luca. Ultimul, dar nu cel din urmă. Părinții mei au fost fabuloși. Doi oameni liberi. Neinhibați. Moderni. Și atît de diferiți. Un bărbat și o femeie care s-au adorat în cele mai explodate forme de iubire, de neconvențional cînd totul era convenție. Mama a fost …
Acum ceva timp, Stela Giurgeanu mi-a cerut un text pentru „Dilema“, un fel de definiție extinsă, să spunem, a cum înțeleg profesiunea mea. Experiența mea legată de teatru, de actul critic, de responsabilitate, de pregătire, de empatie, de iubire. Il reiau aici și îl împărtășesc cu dumneavoastră. Un fel de confesiune. Dar și un prolog …
Plecarea lui Ion Caramitru ne-a lăsat, cred, suspendați. Dezorientați. Ca breaslă. I-am simțit așa chiar și pe cei care au avut relații tensionate cu el. Pentru mine a fost nu doar un Prieten, un actor cu care generația mea a învățat lecția valorii, a libertății și a demnității, dar a fost motorul a multor povești …
În 1991, primăvara, am ajuns la Praga. Popasul la Praga a fost necesar. A fost un fel de prolog, un soi de inițiere. Nu a uitat nimeni anul 1968. Deși înfrînți de tancurile sovietice, cehii au știut să se opună, să spună NU, intelectualii au creat o mișcare de disidență – care la noi nu …
Anul acesta, am primit o invitație la GALACTORIA de la Cluj. Nu am fost în țară și nu am putut să o onorez. Dar nostalgiile nu m-au ocolit. Am găsit însemnările de atunci. Revelațiile și întrebările. Îngrijorările față de sistem. Sau față de lipsa lui. De fragilitatea lui. Am vorbit mult și extrem de amplu …
Săptămîna trecută am fost la Craiova, scurt, pentru o discuție despre Titus Andronicus. Treizeci de ani de la premiera de la Tokyo. O întîlnire pregătită de mult pentru Festivalul Shakespeare, care, din cîte am înțeles ab initio, ar fi dorit să facă o mică sărbătoare pentru regizorul care a redefinit teatrul din Craiova, un tip …
Am fost extrem de entuziasmată cînd, acum cîțiva ani, a demarat și la noi acest proiect, cu mare priză în multe alte orașe europene. Aventurile de la Paris care începeau pe înserat și se terminau tîrziu în noapte, după delicii vizuale fel de fel, noi sau circuite revizitate, un oraș care trepida de localnici și …
M-am uitat de atîtea ori la omagiul care se aduce afară artiștilor mari. Actori, regizori, muzicieni, cîntăreți. Kennedy Center, Lincoln Center și alte locuri nobile. Cei cărora li se aduce această fantastică plecăciune sînt în viață. Și nu neapărat foarte în vîrstă. Spectacolul în sine este atît de bine structurat și cu infinite detalii care …
De o vreme, privind în jur, îți dai seama cît de bine și cît de importanți se simt oamenii submediocri. Din absolut orice domeniu. Te trezești cu ei în mijlocul bucatelor. De nicăieri. Chiar dacă te ocupi de o viață de fenomenul teatral, să spunem, sau de orice altceva, și știi unde este valoarea, mediocritatea …
Am avut privilegiul ca în scurta mea vizită la Craiova să văd o actriță genială, Costinela Ungureanu, în „Elida“, și să stau puțin de vorbă cu doi dintre cei mai mari artiști: regizorul Declan Donnellan și scenograful Nick Ormerod. Ei nu înseamnă doar istoria teatrului britanic și un anume tip de școală, ci și un …