În acest moment, în care sîntem bîntuiți de boală, de război, de terorism, de depresie, de derizoriu, de mediocritate, de violență, de alienări de tot felul, mi se pare că apelul la poveste ca formă fundamentală de comunicare este, într-un fel, șansa noastră de a trăi. De a înlocui, pe unde se poate și atît …
Chipul unui regizor este dat de formele spectacolelor sale. Unele sînt rotunde, altele colțuroase, unele sînt veritabile bijuterii, opere de artă unice și irepetabile, altele sînt forme fără fond, greu să le precizezi desenul. Unele spectacole se întind mai mult și predomină în fizionomia creatorului, definind-o, altele abia dacă se văd. Sînt simple tușe, încercări, …
Zilele viitoare va avea loc la Cluj festivalul pus la cale de Mihai Măniuțiu și Teatrul Național, al cărui director este. Amintiri, imagini, fragmente de istorie, de istoria teatrului, stări ale propriei ființe, ale prieteniei și a miilor de complicități. Miresele lui Măniuțiu și ale lui George Banu, voalurile lor tremurînd ușor prin toată sala …
Despărțirile sînt grele. Din motive diferite. Anumite plecări definitive, însă, te deșiră. Te surpă. Corpul se transformă într-o prăpastie în care alunecă lacrimi, gesturi, stări, disperări, neputințe… totul se duce într-o vale a plîngerii. Și încremenesc. De cîteva ori în viața asta am încremenit. Cu totul. Ca o statuie. Mută și fără nicio reacție. M-am …
Nu cred că există memorie care să nu aibă prin pliurile ei teribilele călătorii, peripeții și fantasmagorii ale lui Rabelais și, în consecință, ale lui Pantagruel, personajul său, feciorul uriașului Gargantua, Pantagruel cel purtat unșpe luni în pîntecele mamei sale și adus pe lume întru desfătarea sa și a noastră, a tuturor. Iar cine cumva, …
M-am tot gîndit, dar nu știu să explic relația mea sau lipsa ei cu anumite locuri. La Iași am fost de zeci de ori. Cu aventuri fel și fel. Am ajuns acolo ca să văd spectacole de teatru, dar nu numai. Am fost cu trenul de noapte pînă la nemurire. Doar o dată, însă, am …
Caniculă. Poate că mult mai mult decît atît. Pîcla de pe minte face totul confuz. Iritarea este cvasi-permanentă. Ispita mea a întețit atacul. Îndepărtarea de ceilalți pare să aibă ceva zvîc. Dar nu de mult am spus „da“. Ce m-o fi apucat? Poate că firescul unei convorbiri telefonice. Poate ideea că aș putea să alung …
Norocul meu sînt părinții mei, fratele meu, prietenii mei și Luca. Ultimul, dar nu cel din urmă. Părinții mei au fost fabuloși. Doi oameni liberi. Neinhibați. Moderni. Și atît de diferiți. Un bărbat și o femeie care s-au adorat în cele mai explodate forme de iubire, de neconvențional cînd totul era convenție. Mama a fost …
Acum ceva timp, Stela Giurgeanu mi-a cerut un text pentru „Dilema“, un fel de definiție extinsă, să spunem, a cum înțeleg profesiunea mea. Experiența mea legată de teatru, de actul critic, de responsabilitate, de pregătire, de empatie, de iubire. Il reiau aici și îl împărtășesc cu dumneavoastră. Un fel de confesiune. Dar și un prolog …
Plecarea lui Ion Caramitru ne-a lăsat, cred, suspendați. Dezorientați. Ca breaslă. I-am simțit așa chiar și pe cei care au avut relații tensionate cu el. Pentru mine a fost nu doar un Prieten, un actor cu care generația mea a învățat lecția valorii, a libertății și a demnității, dar a fost motorul a multor povești …
În 1991, primăvara, am ajuns la Praga. Popasul la Praga a fost necesar. A fost un fel de prolog, un soi de inițiere. Nu a uitat nimeni anul 1968. Deși înfrînți de tancurile sovietice, cehii au știut să se opună, să spună NU, intelectualii au creat o mișcare de disidență – care la noi nu …
Anul acesta, am primit o invitație la GALACTORIA de la Cluj. Nu am fost în țară și nu am putut să o onorez. Dar nostalgiile nu m-au ocolit. Am găsit însemnările de atunci. Revelațiile și întrebările. Îngrijorările față de sistem. Sau față de lipsa lui. De fragilitatea lui. Am vorbit mult și extrem de amplu …