Mă întreb, uneori, de ce mergem să revedem un spectacol într-un anumit moment. Cît este dorința pură să revezi o scenă sau alta sau un actor sau să simți, pur și simplu, o atmosferă, o stare? Poate să fie legată opțiunea și de ceva ce ne scapă? De legături importante dar invizibile? De premoniții? Sîntem …

Pe 21 ianuarie, Prietenul meu George Banu s-a stins. Sînt captivă încă a unei stări de șoc. Doar cu cîteva zile înainte am vorbit ultima oară. Era internat, și nu am intuit nicicum că se va întîmpla asta. Am înțeles că este o încercare, grea, dar nu o cameră înaintea plecării. Obosit , dar prezent. …

Sînt la Paris. Nu am apucat să ne mai vedem. Deși plănuise asta pentru luni, la spital. Nu m-am gîndit la așa ceva. Despărțirea nu părea să ne dea tîrcoale. Puțin obosit, mi-a spus la telefon că am ceva din vocea lui Radu. Radu PENCIULESCU. O fărîma de gheață s-a strecurat în minte. De sîmbătă, …

Nu ştiu de cîte ori am vorbit. Dar atîtea cîte au fost taifasurile, au fost pe cinste. Începea totul laconic. Pauzele între întrebări şi răspunsuri se îmbibau de tutun. Trăgeau adînc din ţigară, cum o făcea şi Cocoşilă al lui în Moromeţii. Cu capul uşor într-o parte, cu o mînă în buzunar, scruta omenirea asta …

În toamna asta am fost de două ori la Cluj. La Festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj și acum, la Festivalul „Interferențe“, organizat de Teatrul Maghiar din Cluj. Am văzut multe spectacole. Unele care îmi dau putere, altele, de linie, să spun. Dar ceea ce este mai important decît orice, rămîne întîlnirea. Cu creatori …

N-am mai fost mulți ani cu trenul spre Sinaia. A fost drumul favorit al copilăriei, al adolescenței mele, al tinereții mele. Cel care m-a purtat mereu într-o realitate suspendată, secundă, încărcată de imagini minunate. Poate cele mai frumoase amintiri. Întotdeauna am fost fericită la Sinaia. Și astăzi. Nu s-a schimbat nimic. Deși, unii protagoniști ai …

Scenograful definește o lume, o așează într-un spațiu, o determină să se exprime acolo, să atingă poezia, să convingă, îi dă dimensiune la vedere, îi creează coordonatele în care să respire, să se miște, să zboare, să existe. Scenograful este cumva mai mereu „între“. Între sine și celălalt, între regizor și textul pe care acesta …

În acest moment, în care sîntem bîntuiți de boală, de război, de terorism, de depresie, de derizoriu, de mediocritate, de violență, de alienări de tot felul, mi se pare că apelul la poveste ca formă fundamentală de comunicare este, într-un fel, șansa noastră de a trăi. De a înlocui, pe unde se poate și atît …

Chipul unui regizor este dat de formele spectacolelor sale. Unele sînt rotunde, altele colțuroase, unele sînt veritabile bijuterii, opere de artă unice și irepetabile, altele sînt forme fără fond, greu să le precizezi desenul. Unele spectacole se întind mai mult și predomină în fizionomia creatorului, definind-o, altele abia dacă se văd. Sînt simple tușe, încercări, …

Zilele viitoare va avea loc la Cluj festivalul pus la cale de Mihai Măniuțiu și Teatrul Național, al cărui director este. Amintiri, imagini, fragmente de istorie, de istoria teatrului, stări ale propriei ființe, ale prieteniei și a miilor de complicități. Miresele lui Măniuțiu și ale lui George Banu, voalurile lor tremurînd ușor prin toată sala …

Despărțirile sînt grele. Din motive diferite. Anumite plecări definitive, însă, te deșiră. Te surpă. Corpul se transformă într-o prăpastie în care alunecă lacrimi, gesturi, stări, disperări, neputințe… totul se duce într-o vale a plîngerii. Și încremenesc. De cîteva ori în viața asta am încremenit. Cu totul. Ca o statuie. Mută și fără nicio reacție. M-am …

Nu cred că există memorie care să nu aibă prin pliurile ei teribilele călătorii, peripeții și fantasmagorii ale lui Rabelais și, în consecință, ale lui Pantagruel, personajul său, feciorul uriașului Gargantua, Pantagruel cel purtat unșpe luni în pîntecele mamei sale și adus pe lume întru desfătarea sa și a noastră, a tuturor. Iar cine cumva, …