Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, Județul Cetatea-Albă, astăzi, Ucraina, regiunea Odessa. A murit la București, pe 16 mai, în 2018. În această zi, în fiecare an, împreună cu Marie France Ionesco, ne întîlnim cîțiva prieteni. Și privim. Oarecum în gol. Unii către ceilalți. Plecarea lui Lucian Pintilie este o cale oprită definitiv …

Au fost Floriile pentru catolici. Cerul mohorît este lăsat peste mine, cu o lumină nehotărîtă, peticit cu cîteva găuri albastre, puternice, hotărîte. Gîndul meu s-a dus departe. La Bogota. Acolo am văzut același cer. Doar acolo. La capătul pămîntului. Aceeași lumină, același gri metalic. Aceleași spărturi printre nori. Festivalul de teatru, unul dintre cele mai …

Acum cîțiva ani, poate că în 2018, în plină noapte, după premiera lui Silviu Purcărete cu Bolnavul închipuit, de la Moscova, la Teatrul „Vakhtangov“, umblam de colo, dincolo, prin spațiile reședinței unde stăteam. Era trecut de miezul nopții, ne mișcam fără să vorbim, fiecare știa ce are de făcut, gesturile erau precise. Pregăteam un fel …

Mi-e tare dor, de pildă, de umorul şi ironia, subtilă, a lui Vlad Mugur. De observaţiile lui fine asupra teatrului, asupra oamenilor, asupra celor mai extravagante detalii din viaţă. De felul în care a văzut şi a comentat marea, de pildă. De cîntecele napoletane pe care le cîntam împreună, în dialect. Mi-e dor de spectacolele …

Zilele acestea, actrița Ofelia Popii a împlinit patruzeci și cinci de ani. M-am uimit… Ofelia mea tînără și căzută, cîndva, din cer în viața mea. Cînd și eu eram ceva mai tînără. Și fără de opreliști. A picat de două ori la admiterea de la UNATC, nu mai știu ce a făcut cu Politehnica de …

Mă întreb, uneori, de ce mergem să revedem un spectacol într-un anumit moment. Cît este dorința pură să revezi o scenă sau alta sau un actor sau să simți, pur și simplu, o atmosferă, o stare? Poate să fie legată opțiunea și de ceva ce ne scapă? De legături importante dar invizibile? De premoniții? Sîntem …

Pe 21 ianuarie, Prietenul meu George Banu s-a stins. Sînt captivă încă a unei stări de șoc. Doar cu cîteva zile înainte am vorbit ultima oară. Era internat, și nu am intuit nicicum că se va întîmpla asta. Am înțeles că este o încercare, grea, dar nu o cameră înaintea plecării. Obosit , dar prezent. …

Sînt la Paris. Nu am apucat să ne mai vedem. Deși plănuise asta pentru luni, la spital. Nu m-am gîndit la așa ceva. Despărțirea nu părea să ne dea tîrcoale. Puțin obosit, mi-a spus la telefon că am ceva din vocea lui Radu. Radu PENCIULESCU. O fărîma de gheață s-a strecurat în minte. De sîmbătă, …

Nu ştiu de cîte ori am vorbit. Dar atîtea cîte au fost taifasurile, au fost pe cinste. Începea totul laconic. Pauzele între întrebări şi răspunsuri se îmbibau de tutun. Trăgeau adînc din ţigară, cum o făcea şi Cocoşilă al lui în Moromeţii. Cu capul uşor într-o parte, cu o mînă în buzunar, scruta omenirea asta …

În toamna asta am fost de două ori la Cluj. La Festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj și acum, la Festivalul „Interferențe“, organizat de Teatrul Maghiar din Cluj. Am văzut multe spectacole. Unele care îmi dau putere, altele, de linie, să spun. Dar ceea ce este mai important decît orice, rămîne întîlnirea. Cu creatori …

N-am mai fost mulți ani cu trenul spre Sinaia. A fost drumul favorit al copilăriei, al adolescenței mele, al tinereții mele. Cel care m-a purtat mereu într-o realitate suspendată, secundă, încărcată de imagini minunate. Poate cele mai frumoase amintiri. Întotdeauna am fost fericită la Sinaia. Și astăzi. Nu s-a schimbat nimic. Deși, unii protagoniști ai …

Scenograful definește o lume, o așează într-un spațiu, o determină să se exprime acolo, să atingă poezia, să convingă, îi dă dimensiune la vedere, îi creează coordonatele în care să respire, să se miște, să zboare, să existe. Scenograful este cumva mai mereu „între“. Între sine și celălalt, între regizor și textul pe care acesta …