Dor. Doruri

M-am tot gîndit în ultimele săptămîni la Mircea Zaciu. Au trecut atîția ani de cînd nu mai e. Dar tot nu-mi dau seama de ce s-a strîns atîta tăcere. Opera lui incintă la rediscutare, la punere în cercetare și lumini. Marile figuri ca el, atît de special, de cultivat, de profund, de altfel, discret, scormonitor după esențe și valori, după nume de scriitori pe nedrept uitate, după ceva prețios pe care, nu se știe de ce, ceilalți nu-l observă, personalitățile cu aură au, unele, și enormă modestie. Care se prelungește, uneori, ca umbra trupului, dincolo de moarte.

Îmi este tare dor de profesorul Mircea Zaciu!…

Nu l-am văzut și nici nu l-am auzit de mult pe Ion Vartic.

Am stat ceva de vorbă la un moment dat. Am vorovit despre pivnițe și despre mansarde, despre vis și zbor, despre putințe. Am vorbit despre Margareta și despre Maestrul. Nici atunci nu am reușit să-i șoptesc ce impact spiritual a avut asupra mea cercetarea domniei sale în jurul lui Mihail Afanasievici Bulgakov. Am citit de două ori cartea lui Ion Vartic, Bulgakov și secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la «Maestrul și Margareta», publicată la Cluj, în 2004, de Biblioteca Apostrof – sînt multe bijuterii publicate acolo. Și tot de atîtea ori am recitit, cu acest prilej, romanul lui Bulgakov, care m-a marcat decisiv, încercînd să urmăresc, cu pixul în mînă, anumite pasaje și interpretările lui Ion Vartic. Cu tipul de discurs și de investigație eram obișnuită de la postfața scrisă în 1995, cînd Editura Univers publica varianta necenzurată a romanului, prima versiune completă în limba română, în traducerea Nataliei Radovici. Cartea, însă, m-a purtat în adîncul ființei mele, a lui Bulgakov, a istoriei trecute și recente, m-a uluit prin imensa suprafață a cercetării, o cercetare amănunțită, vastă, pe multe, multe registre, o cercetare pusă în valoare prin scris, prin verb într-o manieră superbă și impresionantă. Mi s-a părut, citind-o și recitind-o, că ceva divin s-a pogorît pentru Ion Vartic. Că l-a ocrotit, i-a dat har, putere, liniște și lumină. Chiar și lumina pe care Bulgakov și-o interzice în carte, nu-i permite Maestrului accesul la ea. Toate cărțile profesorului Ion Vartic au ceva formidabil în relația cu mine, ca cititor. Sînt nu doar documentate cu un tip de atenție care mă uluiește, cu o voluptate a detaliului care-mi face bine, nu doar informate, inspirate, pline de inedite, de așezări originale față de un subiect sau de lumile unor mari scriitori, nu doar minunat scrise. Au forța de a provoca revelații. Semnificative. Pe lîngă multe altele, Ion Vartic devoalează secretul lui Koroviev, socotit indescifrabil de către Ioan Petru Culianu. Koroviev nu este altul decît Mihail Afanasievici Bulgakov. Nu mai spun un cuvînt în plus, cine dorește să afle ce și cum, să citească. M-a obsedat tare lucrul acesta cînd am văzut spectacolul lui Korsunovas. Și am simțit că Ion Vartic este lîngă mine și că dizolvăm spații, distanțe, situații și ne învîrtim aferați pe lîngă personaje, în funcție de afinități.

Sadovaia 302 bis“. „Bis în ucraineană înseamnă diavol“, spune undeva în cartea amintită Vartic, iar „302 este 30 plus doi, cei treizeci și doi de ani ai împărăției Antihristului de la sfîrșitului lumii.“

Mîntuire, liniște, lumină, umbră, păcat, pact, Isus, înger, diavol, iertare, ideologie, iubire, călătorie, alchimie, Pilat din Pont, asumare, fantasme, zbor, suferință, totalitarism, colaborare, rezistență, soare, lună, bal, destin, erotism, Maestrul, Margareta, ficțiune, închipuire, realitate, Bulgakov, nebunie, Koroviev, agonie, extaz, manuscrisele nu ard, Woland, alai, Moscova.

LA MOSCOVA! LA MOSCOVA!

La asta visau și suspinau cele trei surori ale lui Anton Pavlovici Cehov. Acolo erau iubirea și speranța, acolo se întrupa idealul masculin, acolo era raiul pe pămînt care le aducea împlinirea ca femei, ca ființe pe lume. Iată că, tocmai cînd tot românul își îndreaptă privirea și bugetul către Occident, există cîțiva scriitori visători, regizori români mari care ajung la Moscova. Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga și Virgil Mihaiu au plecat la Moscova pe urmele lui Bulgakov. Aventura lor a plecat de la o anchetă făcută de Ruxandra Cesereanu în „Steaua“, în primăvara lui 2005. Romanul Maestrul și Margareta a fost considerat de către șapte din cei patruzeci și patru de scriitori clujeni a fi capodopera secolului XX. Proiectul lor „Bulgakoviada“, călătoria la Moscova, jurnalul ei, ce înseamnă Bulgakov pentru fiecare dintre autori, la care se adaugă vocea lui Ion Vartic și cea a lui Ovidiu Pecican, alți doi bulgakovieni care au abandonat plecarea la Moscova din varii motive, eseuri pe tema amintită, intervențiile la colocviul desfășurat la Ambasada noastră de la Moscova, gazda primitoare a călătorilor noștri, peripețiile lor, descoperirile, precum și cele lăuntrice, vibrațiile din apartamentul lui Mihail Afanasievici de pe strada Sadovaia 10, unde acesta a locuit la începutul anilor 1920, ulița veche a Arbatului, Patriarșie Prudî în zori, Mînăstirea Novodevicie și multe altele se mărturisesc în această carte. Și într-o emisiune a mea cu „NOCTURNE“, pe care am redifuzat-o nu de mult. Pur și simplu mi s-a părut formidabilă! Ca un specatcol misterios, cu tensiune, emoție și muuuuult mister… Și cartea, și „NOCTURNE“ au fost ca un vis, scurt, ca o întoarcere luminoasă în timp și în mine, în pasiunile mele date deoparte, în tihna izgonită a eu-lui meu, în neliniștile nopților după ce văzusem la Teatrul Mic Maestrul și Margareta, spectacolul Cătălinei Buzoianu, în scenografia avangardistă a Liei Manțoc, cu Woland-Dan Condurache într-un rol uriaș, uriaș, și pe Ștefan Iordache bîntuit de Maestrul său, și pe Valeria Seciu ca o ispită veșnică în Margareta, ca să văd alaiul lui Woland, și pe Koroviev, și pe Behemoth și Azazello, ca să-mi imaginez în fel și chip balul, magiile și vrăjitoriile, ca să fiu Margartea și să zbor – de atîtea ori, de atîtea ori – deasupra orașului.

Cartea Clujenilor îmi provoacă și azi, la fel de proaspăt, delicii culturale și spirituale. Călătoria lor este și a mea. Am savurat toate nuanțele detaliilor surprinse de vocile celor patru călători într-o Moscovă ce, așa văzută și descrisă, atrage teribil. M-am lăsat purtată prin cafenele și cotloane, am citit cu sufletul la gură serialul scrierilor graffiti de pe scara blocului unde se află apartamentul lui Bulgakov, am vrut să pricep raportul lui Mihail Afanasievici cu contemporanii mei, am vrut să înțeleg rostul venirii lor acolo, ceea ce locul le revelă, am rămas tristă cînd am aflat că în apartament nu se mai găsește aproape niciun obiect de-al lui Mihail Afanasievici. Am încercat să-i descopăr pe Marta, Ruxandra, Corin, Virgil altfel, profund și adevărat, folosindu-mă de intermedierea lui Bulgakov și a capodoperei sale. M-am strecurat în alaiul lor și am zburat! Am privit și eu, cu Marta Petreu, icoana din Muzeul Tretiakov, acea mică bijuterie cu Tolstoi pictat în haine de mujic, desculț, întins pe frunze, într-o pădure. Am urmărit dialectica Dumnezeu-diavol și triada Goethe-Dostoievski-Bulgakov din perspectiva Martei Petreu, m-a tulburat extraordinar punctul de vedere al lui Corin Braga legat de păcat, diavol, pedeapsă. În tradiția creștină, diavolul îl ispitește necontenit pe om pe pămînt, urmînd ca, pentru greșelile lor, oamenii să plătească în infern, acolo unde diavolii îi chinuie. „În Maestrul și Margareta, oamenii sînt suficient de răi încît să se corupă ei înșiși în această viață, iar diavolilor nu le rămîne nimic de întreprins în această privință. Ceea ce fac Koroviev, Behemoth, Azazello – mai puțin Woland, fiindcă ar fi sub demnitatea lui de arhidemon – este să expună și să pedepsească viciile camuflate“, spune Corin Braga. Virgil Mihaiu, împătimit de Bulgakov și de roman pînă la nemurire, fără dubiu și fără altă alegere pentru primul loc în top, cercetează și Moscova, și cartea din perspectiva și atmosfera muzicii. Întîlnirile picante ale jazzman-ului, ochiul care vede o Moscovă cu ispitele ei de azi, aluziile și legăturile cu contextul muzical al perioadei scrierii romanului. Woland și întregul lui alai coboară pe pămînt, la Moscova, în miercurea din săptămîna Patimilor. Ovidiu Pecican reface toposul cărții la Cluj. Și parcul moscovit Patriarșie Prudî poate fi Parcul Municipal, și chioșcul cu firma „Bere și apă minerală“, și Sadovoe Kolțo sînt ușor de găsit. Chiar și Woland poate fi zărit așteptîndu-l pe Azazello ca să pună la cale drumul teatrului.

De cîte ori am ajuns la Moscova, înainte sau după cîte un spectacol, chiar în noapte, cu felinar din lumina cuvintelor lor, le-am căutat urmele.

Îmi este dor de Ion Vartic!…

P.S. Săptămîna viitoare vă invit să citiți cronica mea la spectacolul „Adio, domnule Haffmann“, premieră a Teatrului Național din București.