Actualitatea

Brainrot

Citeam de curând în „România literară“ despre brainrot (menționat de într-o notă semnată G.C.), termen intrat în dicționar și numit de Oxford expresia anului 2024. Într-un articol din The Guardian pe tema impactului internetului asupra evoluției creierului uman este analizat acest termen ca fiind un concept abstract și încă greu de cuantificat, definit ca „deteriorarea …

Viața literară la zi

Nu sunt puține vocile credibile care, privind scena noastră publică, semnalează lipsa de încredere ce domnește în societatea românească a momentului, între diferitele sale segmente, profesionale și nu numai. Prăpăstii mai mari sau mai mici ne despart pe unii de alții. Această evaluare mi se pare corectă și cred, totodată, că ea este valabilă și …

Notații regăsite

Caragiale, în „Moftul român“, 1901: „Țara trecea printr-o criză nemaipomenită: trebuia degrabă găsită o soluțiune care să restabilească față cu Europa creditul mai mult decât compromis al regatului român, amenințat a fi pus sub interdicție ca orice tânăr stricat și risipitor“. * Aflu dintr-un interviu dat de Angelo Rinaldi că George Bush, ca să poată …

Mesajul coifului

Deși despre furtul obiectelor de patrimoniu, inclusiv coiful de la Coțofenești, s-a spus și s-a scris totul, subiectul e prea spectaculos pentru a scăpa prilejul de a-l aborda. Am să mă refer la elemente în aparență colaterale, și nu la detaliile tehnice ale jafului de la Muzeul Drents din Assen. Înainte de a mă informa, …

Acum aproape o mie cinci sute de ani… (2)

Cu alte cuvinte, demult, foarte demult, înțelegerile, căsătoriile și conflictele dintre conducătorii triburilor germane stabilite între Dunăre și Rin erau mereu povestite în versuri, poemul cel mai cunoscut fiind Cântarea Nibelungilor. Cum am văzut, în acest poem, viteazul prinț nibelung Siegfried din Xanten se căsătorește cu frumoasa Kriemhilda, sora lui Gunther, regele Burgundiei. În schimb, …

Ad litteram

O seară de ianuarie la Teatrul Național din București, în sala Pictura. Premiera unei piese de Slavomir Mrožek, mai puțin jucată până acum pe scenele noastre, În largul mării. Trei inși salvați pe o plută dintr-un naufragiu. Început de Shakespeare, v. Furtuna. Continuare de secolul 20. Ba și de 21?! Au, la început, înainte de …

De la specific național la rasism și biopolitică

Marius Turda, profesor de istoria biomedicinii la Universitatea Oxford Brookes și membru al Societății Regale Britanice a Istoricilor, este cunoscut publicului românesc în special datorită cărților despre eugenism, rasă, ideologii naționaliste și biopolitică. S-a mai făcut remarcat atât prin conferințele pe care le-a susținut în mai multe centre universitare, cât și – mai recent – …

Inteligența artificială cucerește politica

Scriitorii, de obicei, nu fac politică. Dar cunosc „politica“, pe care adesea o reflectă, direct sau indirect, în cărțile lor. Pe lângă fireasca prezență a lor, în calitate de cetățeni obișnuiți, la vot. Iar discuțiile angajate de aceștia pe teme politice am putea spune că au o mai mică încărcătură umorală, marcate de o atitudine …

Valentin Naumescu: „Cum am ajuns aici? Sfârșitul sfârșitului istoriei”

Textul de față reprezintă transcrierea integrală a conferinței pe care profesorul Valentin Naumescu a susținut-o în luna ianuarie la București în cadrul proiectului „Justiția Memoriei“, cotutelat de Fundația Spandugino și Fundația Academia Civică. Titlul acestei conferințe a fost „Cum am ajuns aici? Sfârșitul sfârșitului istoriei“. Pentru că acest remarcabil proiect are în centrul lui ideea …

O formă de terapie

Când mă simt extenuat fizic și deprimat, fără speranță, am o formă personală de terapie care, de câte ori o aplic, funcționează. Citesc măcar câteva pagini din Caragiale. Prozele sale mă remontează fără greș. Ele par scrise ieri, de nu cumva azi sau chiar, nu e o exagerare, mâine. Sunt perene, adică. Mă întreb de …

Natura abhorret vacuum

Înainte de a intra în subiect, vreau să spun un lucru: fac alergie când aud tot felul de troglodiți pe la televiziuni și pe Internet vorbind de excepționalul act de la 24 ianuarie ca de „Mica Unire“. Cea „Mare“ fiind, evident, cea din 1 Decembrie 1918. Cum să fie gloriosul eveniment de acum o sută …

Ficțiune americană

Aam văzut acum cîteva zile American Fiction, Oscarul pentru scenariu 2024. N-am de gînd să fac o cronică de film. Dar de povestit tot am să-l povestesc. Monk e un scriitor din categoria celor care predau în universitățile americane de prestigiu (gen Norman Manea, ca să dau un exemplu mai cunoscut românilor). E un bărbat …