Scriitorii, de obicei, nu fac politică. Dar cunosc „politica“, pe care adesea o reflectă, direct sau indirect, în cărțile lor. Pe lângă fireasca prezență a lor, în calitate de cetățeni obișnuiți, la vot. Iar discuțiile angajate de aceștia pe teme politice am putea spune că au o mai mică încărcătură umorală, marcate de o atitudine mai detașată. Aspectele cotidiene, domestice ale vieții interfe rează cu… politica. Iar viața este și ea literatură. Sau invers. Știința, la rândul ei, „interferează“ cu politica, în modurile cele mai neașteptate. Cine ar fi crezut, în urmă cu doar câțiva ani, că Tik Tok-ul ar putea să intre în relație, poate dramatic, cu speranțele noastre politice de cursă lungă? E vorba (v. definiția) de o „aplicație mo bilă care le permite utilizatorilor să creeze, dar și să urmărească clipuri video timp de 15 secunde. Clipurile urmărite pe TikTok au pe fundal fragmente din piese muzicale, iar protagoniștii filmulețelor dansează ori cântă.“ Ai zice că, sub influența aplicației, toată lumea e veselă… Merge la vot spunând poezii. Oare e chiar așa?
În primul număr din acest an, „România literară“ găzduiește două comentarii în care e vizată actuala situație politică din țară. Literatura nu poate trece nepăsătoare pe lângă aspecte diurne din viața noastră, ce ne trag mereu din nori în jos, ne aduc cu picioarele pământ. În editorialul ediției, intitulat Ce a fost, ce va fi, Gabriel Chifu, referindu-se la candidatul-problemă din alegerile de la sfârșitul anului trecut, pe care îl numește manciurian și produs artificial-digital, îl consideră de asemenea „o creație a AI și a rețelelor sociale“. Faptul de a-l considera o persoană reală ar fi un defect care l-ar desființa. „Mesajul lui către alegători – spune editorialis tul – e suma mesajelor către diverse categorii-țintă de alegători, fiecare închisă în bula sa, cu adevărul său, dar co nectate toate la diverse rețele, la Tik Tok cu precădere.“ E o carac terizare pe care o con siderăm elocventă, după ce reținem definirea candida tului ca fiind unul fals, „care susține ceva pentru a câștiga voturi și, dacă le câștigă, face senin altceva, exact pe dos“; ne întrebăm acum, retoric desigur, dacă nu cumva acesta e comportamentul politicia nului în general, fie și doar a celui român, de azi. Ocupându-se mai mult de o parte din alegătorii români, care cam suferă de lenea gândirii, Mircea Mihăieș (în suveranist, adică IZOLAȚIONIST) le sancționează acestora „Văicăreala, spaima de schimbare, neputința de a se adapta la provocă rile cu adevărat revoluționare ale tehnologiei moderne (care, n. n.) i-au împins pe destui vo tanți într-o fundătură a lacrimilor și suspinelor“, aruncând, ei, nefericirea lor pe seama străinilor și uitând de etalonul reprezentat de mințile luminate ale unor înaintași, în vreme ce în toate nefăcutele se poate identifica „vina clasei politice autohtone“, clasă politică remarcată acum prin „nerușinarea de a nu ține cont de avertismentele votanților, refuzul schimbării și cinismul de a promova aceeași pegră politică expirată (care, n. n.) arată că răul cel mare abia urmează“.
Din atitudinile publicistice citate mai sus am reținut doar câteva aspecte, care mă ajută să formulez (sau să-mi clarific?) unele supoziții legate de „masa“ alegătorilor, competitori sau candidați, „aleși“ sau clasă politică, provocările tehnologiei în relație cu AI. Poate că C. G. (îl personalizez aproximativ) s-a folosit de AI și Tik Tok, boți, troli sau hackeri (sau au fost folosite toate acestea de alții în favoarea lui), dar nu este problema mea, acum, poate e sau ar trebui să fie una a „serviciilor“. Cazul candidatului care încinge atât de mult spiritele în aceste zile mă în dreaptă spre o problemă provocată de promo varea AI în viața noastră de fiecare zi și, în speță, în viața politică. Din tot ce am înțeles până acum din cercetarea informațiilor, sunt tentat să afirm că Inteligența Artificială va cuceri viața politică. Mult mai mult decât o face în prezent și fără ezitări. Știința și tehnologia, ahtiate după progres, nu bat niciodată în retragere, învingând cele mai neașteptate provocări. Asta în măsura în care, după cum se stipulează într-o definiție: „AI poate contribui la dezvoltarea și progresul științific, tehnologic, economic și social, al umanității.“ Păi cine nu vrea progres?
În faptele preconizate, alegătorii vor fi foarte bine citiți, sintetizați și clasificați de IA/ AI, exprimându-li-se intențiile de vot și inspirând configurația candidaților. În funcție de asta, profilul candidaților va fi, de asemenea, mai ușor de stabilit, din timp, iar candidații vor putea alege, cu sprijinul IT-iștilor, sub care chip să pozeze pe afișele electorale. Clasa politică va fi o fantoșă înscrisă continuu la privilegii. Iar AI va regla lucrurile cât mai confortabil pentru toți. Democrația va fi validată și permanentizată prin număr și mai puțin prin calitatea votanților, într-un sistem care va ști să eludeze contestările. Și asta în situația în care cu AI nu te pui, aceasta se va reforma continuu și va prinde tot mai multă putere, punând în operă o rațiune rece, cum îi stă bine acesteia.
Procesul va decurge altfel? Nu prea cred. Implicarea AI va fi susținută constant, de specia liști și de propriile emergențe. Vedem doar că, deja, candidații la prezidențiale sunt „sondați“ cu ajutorul emoțiilor maselor, nu prin/ pe criterii de programe politice, de partid. Asemenea practici se vor extinde și vor deveni tot mai complexe. IT-iștii (ca entitate, nu-i judec) se inte grează, rotițe de sprijin, clasei politice. Care clasă? Clasa politică autohtonă, vinovată, pe care o are în vedere și Mircea Mihăieș. O clasă care a luat locul „elitei“ la care se referea Gabriel Chifu, acea elită de sorginte să-i zicem maiores ciană, azi devenită o elită goală de conținut, inactivă funcțional, nepricepută să-și citească soarta – cum nu-i în stare să citească im perativele prezentului –, pierdută în propriile ficțiuni. O „elită“ care a luat/ furat locul elitei autentice. Se va lucra în continuare – sub o legislație incertă – cu boți (care procesează limbajul natural), cu troli, cu hackeri, iar configurarea unei instanțe a cenzurii sanogene în asemenea situații va con suma multă energie, care, altfel, ar putea fi folosită în scopuri mai nobile. Am o viziune prea pesimistă? De reflectat. Mircea Mihăieș arăta cu degetul spre răul care va veni…
- G. spune, în stilul său artificios, că, indiferent de soarta lui (a candidatului), poporul scrie istorie, vizând o trezire a conștiinței. Dar, în acest moment, încă nu știm și nu suntem dumiriți ce nouă filă a istoriei se scrie. AI nu va mai putea fi eliminată din practica electorală. Va fi interesant să vedem ce valori va dărui vieții noastre știința datelor, care va combina statisti cile, computerele și cunoștințele sau ideile politice. Se vor face reglementări, dar nu știm ce relații va stabili AI cu prostia omenească, care e foarte inventivă. N-ar fi exclus să ne obișnuim cu alegerea unui candidat-robot (unic?) propus de AI sub chipul unui individ oarecare, selec tat fie și din masa anonimă a votanților, pentru că fiecare are dreptul să aleagă și să fie ales, în cel mai simplu și tranșant stil demo cratic. Va fi vorba de o bătălie între inteligența omenească și inteligența artificială? Lenea de gândire a votanților va fi menajată în conti nuare. Deocamdată, fie și cu minime efecte secundare, inteligența (omenească sau artifi cială) lucrează în slujba binelui. Cei care vor folosi-o altfel vor fi sancționați, în varii moda lități și cu neașteptate mijloace. Dar ne putem întreba ce rol va dobândi în viitor inteligența adaptivă. Se vor face reglementări, dar nu știm ce relații va stabili AI cu prostia omenească, care, de altfel, nu știe multe, dar în același timp e foarte inventivă.