Caragiale, în „Moftul român“, 1901: „Țara trecea printr-o criză nemaipomenită: trebuia degrabă găsită o soluțiune care să restabilească față cu Europa creditul mai mult decât compromis al regatului român, amenințat a fi pus sub interdicție ca orice tânăr stricat și risipitor“.
*
Aflu dintr-un interviu dat de Angelo Rinaldi că George Bush, ca să poată fi ales, a ascuns faptul că vorbea limba franceză, de frică să nu pară intelectual și efeminat.
*
Alain Finkielkraut: a fi conservator înseamnă a iubi în așa măsură lumea, încât să dorești să o protejezi.
*
Și tot el în Ingratitudinea (1999): „Revoluția culturală actuală (ar trebui spus eutanasierea) nu este justificată nici măcar prin invocarea unei anumite practici a justiției sociale, ea este declanșată în urma freneziei tehnologice pe care apologeții ei vor să o prezinte drept un progres moral și politic decisiv“.
*
Enver Hodja, cel mai sinistru dictator stalinisto-maoist din secolul XX, era un maniac al camerelor de supraveghere. S-au păstrat o mulțime de imagini care, deși deficitare sub raportul calității, nu sunt mai puțin îngrozitoare, în special acelea care arată cum „trădătorii“ erau spânzurați. Un exemplu de manipulare grosolană este imaginea prim-ministrului Mehmet Shehu care, demascat ca trădător, s-a „sinucis“ cu un glonț în spate: Shehu este întins pe pat, arma e la distanță de el, iar așternuturile sunt de un alb imaculat. Extraordinară este o înregistrare din 1985 (apare și ea în documentarul difuzat pe canalul ARTE), când Hodja e, într-unul din adăposturile sale subterane, împreună cu membrii biroului politic și, deja senil, îl întreabă pe ministrul Industriei dacă Albania a îndeplinit obiectivele planului pentru anul… 1940. Nimeni, din cei prezenți, nu schițează cel mai mic gest.
*
Scriitoarea Louise de Vilmorin, lângă care Malraux și-a petrecut ultimii ani din viață (îi fusese, în anii ’30, amantă), către editorul Gaston Gallimard: „Eu voi medita, tu mă vei edita“ („Je méditerai, tu m’éditeras“). Și tot ea, într-un moment de sinceritate: „Vocația mea este să devin legendară.“ S-a ținut de cuvânt, numai că astăzi lumea a cam uitat-o. Pe nedrept.
*
20 martie 1996: ziarele anunță că Atena și Sparta au semnat un tratat de pace care pune în mod oficial capăt războiului peloponesiac. În cursul unei ceremonii care a avut loc la primăria din Sparta, primarii celor două orașe s-au felicitat că tratatul a fost semnat, punând capăt în mod simbolic unui război fratricid. Acest război a făcut, între 431 și 404 înainte de Isus Cristos, mii de morți. Atunci a fost încheiat un armistițiu, dar tratatul de pace a fost semnat abia acum.
E bine să te gândești temeinic înainte de a lua o hotărâre importantă.
*
Oscar Wilde: „Jurnalismul este ilizibil, iar literatura nu e citită.“
*
Filozoful marxist, celebru la vremea lui, Louis Althusser, mărturisește în autobigrafia sa (Viitorul durează multă vreme) că n-a citit un rând din Aristotel și din Kant, deși ținuse cursuri universitare despre acești doi gânditori. Din Marx, Althusser (care a scris o foarte cunoscută carte intitulată A citi Capitalul) declară că n-a citit decât textele de tinerețe, iar din Capitalul, doar primul volum.
*
Cioran: „…e oribil spectacolul pe care îl oferă cel ce împinge ranchiuna până la delir.“
*
Orwell: „Păcatul practic al tuturor oamenilor de stânga, din 1933 încoace, este că au voit să fie antifasciști fără să fie antitotalitari.“
*
Mai toată lumea știe vorbele „métro, boulot, dodo“ (în traducere fără rime: „metrou, la slujbă, la nani“ (a fost unul din sloganurile lansate în mai 1968). Mai puțin se știe că avem a face cu un fragment dintr-un text al lui Pierre Béarn din volumul Couleurs d’usine (1951). Versul complet e: „Métro, boulot, bistrots, mégots, dodo, zéro“ (în traducere, tot fără rime: „Metrou, la slujbă, la bistrou, chiștocuri de țigară, la nani, zero“).
Pierre Béarn s-a născut din părinți francezi la București în 1902. Autor prolific, a fost și un librar cunoscut. Avea o librărie numită Librairie du Zodiaque, în Cartierul latin, la doi pași de grădina Luxemburg. A murit la vârsta de 102 ani, în 2004. S-a căsătorit cu câteva luni înainte de moarte.
*
În noiembrie 1967, De Gaulle șochează numind poporul evreu un popor de elită, sigur de sine și dominator. Un foarte cu noscut caricaturist, Tim, a făcut un desen pe care revista „L’Express“ l-a refuzat, dar pe care l-a publicat mai târziu „Le Monde“, un desen devenit celebru: un deportat din lagărele morții, cu piciorul așezat țanțoș pe o sârmă ghimpată, desen ce avea drept legendă cuvintele lui De Gaulle.
*
Talleyrand despre Chateaubriand: „Când constată că nu se mai vorbește despre el, crede că devine surd.“
*
Dialog între Barbra Streisand și Salvador Dali:
„– Maestre, vă admir mult.
– Și eu.
– Cum, chiar mă admirați?
– Nu mă refeream la dumneavoastră, ci la mine“.