Se vorbește de la o vreme, la noi, ca și în lumea largă, de tot felul de crize care ar amenința omenirea: economică, climatică, socială, ba chiar politico-militară. E neîndoielnic că analiștii, mai mult sau mai puțin alarmați, au dreptate. O simțim și noi, simpli cetățeni, pe pielea noastră. Rareori opinia publică și opiniile specialiștilor …
Ar trebui să ne obișnuim de aici înainte, unii spun că ar fi trebuit s-o facem mai demult, cu sigla din titlu: inteligență artificială. Un număr din publicația franceză „Le Figaro Magazine“, din 17-18 februarie, pe care mi l-a trimis Mircea Mihăieș după ce a citit Editorialele mele din ultimele două săptămâni, pune în discuție …
Semnalam în Editorialul de săptămâna trecută un articol din „22“ referitor la cele trei soluții pe care le propun autorii unui Raport publicat pe Forumul Economic Mondial cu privire la necesitatea de a ne schimba modul de gândire, dacă vrem să facem față obezității informaționale de pe mijoacele de comunicare de mâine. Soluțiile se reduc, …
N-am pus întâmplător între ghilimele primul cuvânt din titlu. Motivul se va vedea, sper, din ce voi spune mai departe. Subiectul ca atare mi-a fost sugerat de un articol al lui Andrei Cornea din „Dilema veche“ (6-12 aprilie), care consemnează o experiență (nicide – cum o …expertiză!) interesantă. Scrie Andrei Cornea: „Buimăcit de știrile din …
Să începem totuși cu profesorii. Sau, mai bine, cu învățătorii. Am mai demult convingerea că treaba cea mai grea o fac învățătorii. Am și spus-o în câteva rânduri. Fiindcă ei lucrează pe un material uman în plin proces de formare și orice greșeală se plătește scump. De ei depinde ce se va alege de acești …
Întrebarea din titlu este mai actuală decât niciodată. În condițiile în care se vorbește tot mai mult despre identitate națională, limba română este lăsată de izbeliște. Pe vremuri existau emisiuni de radio și de televiziune sau o publicație intitulată „Cum vorbim“, adresată publicului larg. În anii 1970, Al. Graur a publicat un Dicționar ortoepic și …
Scrie Andrei Pleșu în Cultura dialogului în declin („Dilema veche“, 2-8 martie): „Cu cât «globalizarea», «multiculturalismul», «asumarea alterității» par să se impună ca un «de-la-sine-înțeles» al postmodernității cu atât spontaneitatea și firescul dialogului devin, în mod paradoxal, mai precare“. Fie-mi îngăduite câteva remarci pe marginea tezei, pe care o împărtășesc în ce are esențial și …
Nu mai știu a câta oară scriu despre cronica literară în cei șaizeci și unu de ani de când am publicat cea dintâi cronică, în „Contemporanul“, din 21 martie 1962. De obicei, cronica m-a preocupat sub raport teoretic. Am încercat să-i descopăr anumite reguli de funcționare. Am schițat chiar un fel de decalog al speciei. …
Auzim tot mai des de la o vreme opinii care îl compară pe Putin cu Hitler. Ceea ce înseamnă că ideile și manifestările liderului de la Kremlin țin de nazism. Opiniile cu pricina se bucură de audiență în cercurile social-democrate europene, care n-au, ele, nicio simpatie față de Putin, nu însă și în partidele de …
Dimitrie Cantemir spunea: „Istoria are adevărul [ei], precum trupul are sufletul [lui]“. Cei dintâi istorici așa credeau. Istoricii moderni nu mai împărtășesc neapărat această idee, ceea ce le complică profesia. Am citit cartea lui Ovidiu Pecican intitulată Românii. Stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică (Humanitas, 2022), în care tocmai despre adevăr în istorie este …
Comentam în Editorialul de săptămâna trecută polemica, stârnită de o carte despre moștenirea ideologică a secolului XVIII francez, dintre extrema dreaptă și adepții woke, cea dintâi făcând din Epoca Luminilor un fetiș, ca, de altfel, din orice tradiție, ceilalți dorind s-o demistifice în numele corectitudinii politice. Amândouă viziunile sunt politic tendențioase și, de la un …
O emisiune de pe France Inter de la începutul lui decembrie 2022 a readus în discuție un amplu studiu, apărut cu trei ani în urmă, intitulat L´Héritage des Lumières, al lui Antoine Lilti, profesor la Collège de France, specialist în Epoca Luminilor. Cum arată titlul, studiul nu este consacrat exclusiv secolului XVIII francez, ci și …