Ar trebui să ne obișnuim de aici înainte, unii spun că ar fi trebuit s-o facem mai demult, cu sigla din titlu: inteligență artificială. Un număr din publicația franceză „Le Figaro Magazine“, din 17-18 februarie, pe care mi l-a trimis Mircea Mihăieș după ce a citit Editorialele mele din ultimele două săptămâni, pune în discuție problema inteligenței artificiale. Cum multe din observațiile mele coincid cu ale publicației cu pricina, mă simt obligat să le reiau, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă aparțin unor specialiști în domeniu.
Cea dintâi observație este că termenul englez intelligence nu are același sens ca termenul fran cez, intelligence, în ciuda identității formale: în engleză, cuvântul înseamnă informație (cum se vede din numele Agenției Centrale de Informații, CIA), iar în franceză înseamnă inteligență (umană). Ca, de altfel, și în română, care a împrumutat termenul din franceză, nu din engleza pe care o folosesc astăzi majoritatea specialiștilor noștri. Deși n-am avut în vedere aspectul lingvistic, am insistat eu însumi pe ideea că artificial intelligence transmite informații, nu cunoștințe, precum inteligența uma nă. „IA nu e decât o mașină compusă din datele cu care a fost alimentată – ea fiind incapabilă de a gândi sau, încă și mai puțin, de a fi conștientă“, scrie autorul unuia din aticolele din „Le Figaro Magazine“. Adăugând că mașina nu numai nu are „sensibilitate umană“, dar nici idei proprii: „Ceea ce ne conduce la un ultim punct – poate cel mai important – și anume că nu există o IA, ci mai multe: alimentați-o pe una cu articole din «Libération» și din «Marianne», iar pe cealaltă exclusiv cu articole din «Le Figaro» și din «Le Point», și veți avea două IA radical diferite.“ Mă regăsesc și în concluzia artico lului: „IA e stupidă fiindcă e incapabilă să contextua lizeze, să dea un sens, să cântărească moralitatea unei situații. Astăzi, dronele sunt semi-autonome. Ele realizează enorm de multe sarcini, dar au nevoie de un om ca să le piloteze.“
O idee devenită curentă este aceea că astăzi nu se mai pune problema dacă suntem sau nu de acord cu IA: problema reală este cum vom face s-o folosim, nu s-o combatem. Favorabili sau nu ideii, e de prisos să ne întrebăm și, cu atât mai puțin, să ne alarmăm că IA ne va înlocui cândva, fiindcă „ea ne-a înlocuit demult timp, exonerându-ne de numeroase sarcini, chiar fără să știm“, conform spuselor unei specialiste pe care revista a consultat-o.
Aș vrea să fac două observații. Una este că IA, prezentă deja în foarte multe domenii, nu e la fel de utilă în toate. Dacă în medicină, ca să dau un singur exemplu, ea a condus la performanțe de neînchipuit până mai ieri, în schimb, în artă, în literatură, reușitele sunt discutabile, ca să nu spun mai mult. Există însă și un risc care e comun tuturor domeniilor în care este implicată IA. Aceasta este cea de a doua observație, pe care n-am găsit-o în niciunul din articolele pe care le-am citit. Am schițat-o în Editorialele precedente. O reiau, fiindcă mi se pare importantă. Bazându-se din ce în ce mai mult pe cantitatea informațiilor pe care IA le furnizează, oamenii de știință, medicii, polițiștii și alte categorii sunt „exonerați“, cum scrie, fără alte comentarii, autorul articolului din „Le Figaro Magazine“, de numeroase sarcini, unele extrem de dificile, pe care le îndeplinește mașina în locul lor. Știm asta de când au apărut primii roboți industriali. Dar e vorba, după părerea mea, de un cuțit cu două tăișuri. Pe de o parte, cuțitul taie de pe lista noastră de preocupări tot ce poate face mai bine mașina. Ne cruță, așadar, timp și efort, permițându-ne să ne concentrăm pe altceva. Cuțitul „inteligent“ taie însă și câteva felii din mintea noastră, împingând-o spre o anumită comoditate, numită popular lene. Intelectuală, desigur. Am spus altădată că mașina nu ne îmbogățește gândirea, chiar dacă ne ușurează practica, ci ne-o sărăcește. Mașina n-are, propriu vorbind, minte, ci numai capacitate de execuție. E drona, nu pilotul. De aceea IA tinde în mod natural, nu e niciun paradox, să-l facă pe om după chipul și asemănarea ei: o dronă care se dispensează de pilot. Renunțând la inteligența proprie, umană, bazându-se tot mai mult și, la un moment dat, exclusiv, pe IA, omul nu se va mai distinge în mod esențial de mașină, fiindcă nu va mai fi obligat să-și pună tot timpul capul la contribuție. Creierul, ca și mușchii, trebuie întreținut, antrenat. O lene cronică a gândirii înseamnă sfârșitul speciei umane. Pe care nici crearea unor săli de fitness intelectual, e ideea mea mai veche, n-o va mai putea lecui. Acesta este cel mai mare risc și pe care n-ar trebui să-l ignorăm, când vorbim despre IA/AI, în fond, despre viitorul omului.
P.S. În „Contemporanul“ din martie, o distincție interesantă Între mintea umană și inteligența artificială face Mircea Platon.