Bunicul, având ochii împăienjeniți, își privea nepotul care-și făcea temele. Îl urmărea cu atenție deși vederea lui era din ce în ce mai slabă. Îi slăbise din cauza anilor petrecuți la serviciul de corectură al unui cotidian național, unde noapte de noapte citise șpalturi și pagini pentru a da bunul de tipar, pagini pe care …
Trăiam în cea mai bună dintre lumi – tovarășa Dafina ne spunea asta o dată la două zile, ca nu cumva să uităm. Trebuia doar să fim cuminți și să ne facem temele. Așa vom ajunge – și aici ochii i se umezeau – oameni de care învățătoarea lor să fie mândră. Când se oprea …
Simon închise ochii și aproape auzi cum îi sfârâie genele. Aerul se încinsese ca într-un cuptor, știa că, dacă ar fi deschis ochii, ar fi constatat cum toate lucrurile încep să tremure tivite pe margini de spuma transparent-incandescentă a căldurii. Simțea cum arde până și pânza groasă a șezlongului de pe spatele lui. Era clar: …
„În ce an suntem? În 1984? Povestea cu Orwell a trecut de mult – atunci? Nu contează anul; cunosc părculețul, trebuie să ajung întâi în piața din centru, de acolo mai sunt zece minute pe jos… În piața din centru, deci, dar în care oraș? Am amețit, poate că am și ațipit câteva clipe, visul …
Paul Cadet ieși pe poarta curții sale în stradă. (Se întorsese de curând dintr-o povestire care nu-mi aparține. – Vlaa) Nu era ora cinci, la care se zice că ar fi ieșit marchiza. Era opt dimineața. O dimineață de toamnă urâtă, friguroasă, să fi fost octombrie, să fi fost noiembrie, nimeni nu mai poate, acum, …
Dan Mânăscurtă era un adevărat ghinionist. De fapt, era un scriitor ghinionist, pentru că, altfel, în viața cealaltă (din afara literaturii) totul mergea ca pe roate. Avea o firmă de telecomunicații și o mulțime de contracte cu statul. Bani, mașini, trei amante numai în firmă. Li se spunea „A 1“, „A 2“ și „A 4“. …
Herina. În prima zi de miercuri a fiecărei luni se aduna lumea în fața cofetăriei din Piața Centrală. Donika Akos și Dimka Brencis soseau cu marfa adusă de la Praga. Cutii de carton cu câte șase sticle verzui de absint. Au adus „Zâna Verde“, ziceau cetățenii bucuroși. Zvonul mergea până-n Iaremcea, preț de cincizeci de …
(fragmente de roman) Acest mic episod citat din consemnările mătușii, și care, cu atâtea detalii, mi-a revenit în minte în timp ce stăteam amândoi în fața trupului neînsuflețit al unchiului Ferdinand, m-a făcut să-i apreciez pasiunea constantă de-a lungul vieții, împletită cu o candoare ce nu o găsești decât la spiritele cu adevărat mari, mult …
Le aveam pe toate în casă. D-asta nu ieșeam niciodată pe afară. Intram rar până și în cealaltă încăpere a ei.Îmi ajungea odaia în care mă născusem. M-am și rătăcit prin ea de câteva ori.Prima oară, în ziua când am mers la școală.M-a dus mama de mână până la capătul patului. Eram doar noi doi …
Azi plouă, stau în casă, răpăie atît de tare încît nimeni nu se-ncumetă să-mi aducă pantofi, sunt trist și simt cum peste mine năvălesc cele cincisprezece sentimente. 1.La vîrsta de cinci ani mi-am fracturat glezna. Trei săptămîni am stat cu laba în ghips, apoi ai mei mi-au cumpărat o tricicletă. „Fă mișcare, fă mișcare, altfel …
(fragmente) Despre paradox s-au scris cărți masive și incitante, unele chiar remarcabile. Dar cred că nimeni n-a prins termenul în lațul sclipitor-diversionist al esențialității așa cum a făcut-o Cioran: „paradoxul izvorăște din condiția nedesăvârșirii“ (trăsătură umană de netăgăduit, deci lumea e inconceptibilă în absența lui); „joc iresponsabil“, „imoralitate teoretică“ (etica și epistemologia devin un gen …
Când ziua de Crăciun e la fel ca oricare alta, atunci nu încape îndoială că ai în cap o durere mare…Cuvintele acestea nu aveau cum să-l lase indiferent pe Cristian Arcu și, oricât de amețit ar fi fost, îl smulgeau din ebrietate și-l aruncau pe o plajă rece, cu nisip aspru. Era lecția pe care …