La 16 mai s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Gavril Scridon, filolog eminent şi dascăl apreciat de toate generaţiile de studenţi de la Facultatea de Litere a Universităţii clujene, reprezentant de marcă al şcolii clujene de critică şi istorie literară, pe care a ilustrat-o prin numeroase volume de studii, ediţii critice, antologii …
În Colecția Scriitori români contemporani coordonată de Andreea Răsuceanu la Editura Humanitas (îmi place că pune „în vedetă“ CZU-ul, 821.135.1; mi se pare semn de bună rânduială), a apărut o nouă carte de Mihai Măniuțiu: A șaptea viață a lui Alexandru Royce. Un excelent controlat portret-în-canon-deconstruit al României contemporane. Să spun de la început că …
Zilele trecute, am făcut o observație care, la prima vedere, nu are nicio însemnătate, dar în adânc dezvăluie sensuri importante. Despre ce este vorba? Cele două piese de teatru de la care, putem spune, pleacă teatrul absurdului, au fost publicate și reprezentate la începutul anilor cincizeci, în cea mai dură fază a Războiului Rece, când …
Varianta unu: filosoful. Încă de tânăr, Toma Pavel s-a hotârât să se joace cu vorbele. Așa cum o fac, de bună seamă, toți filosofii. Dar, iubitor de o altă înțelepciune, cea lingvistică, și de o altă preocupare, legată de construcția și alternanța cuvintelor, alege, sub influența declarată a lui Mihai Șora, să pătrundă mai adânc …
A fost odată ca niciodată cînd oamenii se băteau în povești. Stăteau la gura sobei, singuri sau cu familia sau o mînă de prieteni (la tors sau desfăcat știuleți de porumb) și se minunau cît de mari eroi erau ei sau careva de-al lor (pescar umil sau fiu de împărat), ce mari bătălii duceau ei …
Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploieşti, remâi singură şi ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef…“ Indimenticabilul bilet adresat de a sa adorantă, Mița, amantului ei este o piatră de temelie a lumii personajelor lui I.L. Caragiale, personaje pătimașe, dar și naive, ireverențioase și non-paroliste, dar în stare de iubiri și …
Ne-a fost dat să vedem pe viu căderea comunismului.Ne-a fost dat să asistăm la descompunerea URSS-ului. În curând vom asista și la sfârșitul epocii lui Putin și, probabil, la dezmembrarea Rusiei. Asistând la căderea comunismului și descompunerea Imperiului Răului, cum numea președintele Ronald Reagan Uniunea Sovietică, am crezut că asistăm și la căderea forțelor malefice …
În marea literatură rusă, destinul tragic al micilor funcționari ocupă un loc aparte. Acești „oameni sărmani“, cu lumea lor limitată, au inspirat câteva capodopere ale prozei scurte, care, alături de celebrele romane rusești cu o amplă desfășurare narativă, alcătuiesc un elocvent univers uman. Și Gogol, și Cehov, și Dostoievski aduc în prim-plan personaje care balansează …
Ce este timpul? După douăzeci de ani Cu ani buni în urmă, în faimoasa „Cultura“, revistă selectă care a făcut epocă în cultura română, a apărut o anchetă culturală pe tema apocalipsei. Cu acest prilej și-au dat cu părerea mai mulți tineri studioși, majoritatea doctoranzi în varii domenii. Astfel încât, în final, a ieșit o …
În ultima vreme, de câte ori am vrut să scriu despre un subiect, m-am surprins gândindu-mă dacă e bine, dacă e corect sau safe, dacă nu „se supără cineva“ ș.a.m.d. Trăim în era suspiciunii indiferente: lumea a devenit tot mai atentă la ce spui, gata mereu să sară ca arsă la orice poate să pară …
Amăgire“, zice Ioan-Aurel Pop în Veghea asupra limbii române, „provine, se pare, dintr-o sintagmă veche, având în centru substantivul latinesc magus (preot păgân), provenit din grecescul magos. Până la un moment dat, spre finalul Antichității și începuturile lumii medievale (prin anii 400-600 d. Hr.), termenul respectiv trebuie să fi fost admagire, formă din care se …
Un motor esențial al acțiunii în piesele de teatru în general, dar acum mă voi referi la cele românești, este gelozia. Schema e simplă: A iubește pe B, iar B iubește un terț, pe C. Acum, C poate răspunde la dragostea lui B și unul sau ambii cad victime geloziei lui A. Sau C refuză …
