Un motor dramatic trifazic: gelozia

Un motor esențial al acțiunii în piesele de teatru în general, dar acum mă voi referi la cele românești, este gelozia. Schema e simplă: A iubește pe B, iar B iubește un terț, pe C. Acum, C poate răspunde la dragostea lui B și unul sau ambii cad victime geloziei lui A. Sau C refuză dragostea lui B, ducînd lanțul mai departe la un D. Desigur, mai sînt și alte sub-variante, complicații sentimentale sau de altă natură, dar totul se dispută în triunghiul ABC, eventual schimbat în patrulater.

Gelozia lui A față de B nu e totdeauna determinată de o mare iubire, iar uneori A este imun la relația dintre B și C, din naivitate sau din diferite calcule. Astfel, la I.L. Caragiale, Jupîn Dumitrache e gelos din „ambiț“. El nu suspectează, precum Chiriac, că Veta ar ceda unui amploaiat, iar relația ei cu Chiriac e pentru el ori invizibilă, ori tolerată, nu vom ști. La fel, venerabilul Tra hanache n-o bănuiește pe Zoe sau alege calea de a juca lipsa bănuielii. Zoe nici nu se teme de el, ci de gura lumii. Asta îi face pe cei doi venerabili domni T., Titircă și Trahanache, să pară comici.

În D’ale carnavalului, Crăcănel o iubește pe Mița care e „adoranta“ lui Nae Girimea, dar Nae deschide triunghiul spre Didina și el se preface în pentagon, prin implicarea lui Pampon. Avem de fapt două triunghiuri cu un vîrf comun: domn’ Nae. Gelozia e uneori retrospectivă, dar alteori e prospectivă, ca în cazul lui Ghiță Țircădău care turbează la ideea că Zița va găsi un soț mai onorabil.

În Năpasta însă, aceleași scheme care aduceau comicul instru mentează drama. Aici triunghiurile au o latură comună: Anca-Dragomir. Vîrfurile necomune sînt Dumitru Cirezarul, mort de nouă ani la data acțiunii, și Gheorghe. Anca e femeia fatală prin definiție. Ea l-a sedus pe Dumitru, apoi pe Dragomir, cu plan de răzbunare, apoi pe Gheorghe ca să-și procure „instrumentul“ ucigaș, iar Ion e tot o victimă a ei, colaterală.

Vedem că în toate piesele lui Caragiale funcționează triunghiurile cu excepția celei care este un triunghi fără un vîrf, e atît de obtuz încît unghiul la vîrf are 180 de grade. Este, desigur, Conu Leonida… În care „dumneaei, nevastă-mea dintîi“ nu stîrnește gelozii retrospective. Dar putem bănui că, dacă și-a pus în minte să-l traducă pe Leonida, „bobocul“ (adică imaturul!) admirat declarativ, dar gratificat cu „secule!“, Efimița n-ar avea nicio problemă. Piesa e un triunghi cu vîrful în nori sau într-un viitor incert.

Un caz aparte de schemă de juxtapunere a triunghiurilor, una ingenioasă, este Tache, Ianke și Cadîr a lui V. I. Popa. Aici vîrful comun este fals, rezultat al mistificării în scop nobil, a lui Cadîr, iar laturile sînt cuplurile formate de Tache și Ianke cu soțiile lor, în prezentul piesei, decedate. Comicul se creează simplu: Take și Ianke știu fiecare de triunghiul celuilalt, dar nu de al lor.

Nu toți înșelații se formalizează la intuirea triunghiului. Astfel, Grig din Steaua fără nume nu-l consideră un adversar demn de considerație pe iluzionatul Miroiu, ceea ce, la final, și Mona trebuie să admită. La fel, Chirică din Omul cu mîrțoaga de G. Ciprian nu se neliniștește excesiv cînd Nichita i-o seduce și o fură pe Ana în cîteva minute. Are altă treabă pe moment. Putem presupune că bunul Chirică e sigur că Ana va reveni, iar Nichita va dispărea pînă a nu i se mai observa trecerea prin scenă.

Un bărbat lucid și inteligent ca Grigore Saru-Sinești, din Jocul ielelor, nu poate să nu observe că nevasta lui, Maria, „tratează amor“ cu tînărul Gelu Ruscanu, fiu al unui prieten de-al lui Sinești. Se face că nu vede. Chiar cînd îi surprinde, face o manevră care să-i permită amantului s-o șteargă discret. El va mărturisi aceasta mult mai tîrziu celor doi. Calculul său se subînțelege: dacă își etala „ambițul“ ar fi creat un scandal neconvenabil pentru sine și ar fi pierdut-o poate definitiv pe Maria, pe care de fapt o iubea. Mult mai orgolios este Pietro Gralla din Act venețian al aceluiași Camil Petrescu. El exclude inițial gelozia, nici nu concepe că Alta l-ar putea înșela, mai ales cu un „flutur de saloane, mare pușlama“, vorba lui Topârceanu. Ei bine, Alta a putut face asta și o lume se prăbușește peste Gralla în această ocazie. Nici atunci nu renunță la orgoliu: nu își permite a fi gelos, ci doar o „șterge“ pe Alta din viața și gîndurile lui ca și cum ar fi fost moartă.

În Gaițele lui Kirițescu, dar și în alte piese ale aceluiași autor, seducția și trădarea au loc fulgerător. Margareta Duduleanu cade răpusă de atracția pentru Mircea Aldea la o primă întîlnire, iar acesta e atras irezistibil de Wanda Serafim, tot din prima. Margareta sucombă geloziei și se sinucide. La teatru nu prea e timp de tatonări. Triunghiul se formează imediat. Florentina, din piesa omonimă, are un amant, soțul fiind absent din localitate. Cînd el revine, însoțit de un tînăr colaborator, femeia îl „atacă“ pe acela cu violență felină, uluindu-și bărbatul. Croitorul de lux Marcel o atrage îndată pe Anișoara, din Anișoara și ispita, de cum ea îi intră în magazin. Soțul Anișoarei, plecat să se plimbe în minutele cît durează proba, o găsește, nu numai transformată vestimentar, mai ales decoltată excesiv, dar și vrăjită de fantezistul designer. Replica pe care ea i-o rezervă e clară: „Taci, că ai început să mă plictisești!“. Ros de inevitabilă gelozie, Dinu se conformează pe moment. Dar o va sechestra ulterior pe infidelă la „moșioara ei de zestre“, departe de prăbușirile haute couture ale Bucureștilor. În aceeași piesă, mademoiselle Beatrice, un fel de manechin de saloane al lui Marcel, e părăsită de Bobby, un amant mai tînăr, și se ceartă fatal și cu alt amant, „elefantul“, cel cu banii, determi ­nîndu-l pe Marcel să-i anuleze comenzile de rochii elegante.

Perioada comunistă a alungat problemele cuplului, precum gelozia, și implicit pe cele ale triunghiului conjugal într-o debara sau magazie a teatrului, pe scene fiind expuse chestiuni înalt sau abisal principiale ca realizarea cocsului românesc la Hunedoara (P. Everac), salvarea cine știe cărui abataj etc. Intimitatea familială și mai ales problemele neavuabile ale geloziei și adulterului nu mai au trecere. Există cîteva tentative de a discuta asemenea chestiuni, ca în Micul infern de Mircea Ștefănescu, piesă de mare succes tocmai din această pricină, dar se pierd în torentul altor subiecte, socotite majore.

Într-una din piesele cele mai solide ale lui Horia Lovi nescu, Moartea unui artist, ge lozia și triunghiurile amoroase sînt numai un condiment. Sculptorul (celebru) Manole Crudu e gata să se însoare cu vechea iubită și confidentă, Claudia Roxan, dar e tulburat de adolescenta Cristina. Claudia, geloasă și rațională, îl părăsește. Dar Cristina, curtată de ambii fii ai artistului, tenebrosul Vlad și solarul Toma, îl alege pe al doilea, nicidecum pe bătrînul maestru.

La Teodor Mazilu, triunghiul devine patrulater, în Proștii sub clar de lună, jucat inițial fără primul cuvînt din titlu. Gogu, infractorul seducător, o vrăjește pe Ortansa, cu care se potrivește moral. I-o fură lui Emilian și acesta va reface cuplul cu „fosta“ lui Gogu, Clementina. Dar Clementina revine alături de Gogu, ale cărui matrapazlîcuri sînt date în vileag de Emilian, și formează un triunghi cu viitor incert.

Într-o piesă de Ion Băieșu, (Autorul e în sală) un soț gelos, gata de crimă, e convins de amant să-i cedeze, nu doar nevasta, ci și apartamentul și mașina pentru a facilita iubitei sale soții o viață fericită.

Chiar și Paul Everac își permite un triunghi familial, într-o piesă din 1978, cînd șurubul ideologic nu fusese strîns de tot. Inginerul Vasile Mirea își pierde capul, sedus de A cincea lebădă, balerina Dufy. Dar Mirea e secretar de partid (comunist) însurat cu principiala Marta, pe moment aflată în spital. Marta se prinde, dar nu e geloasă, ci vrea doar îndreptarea rătăcirii morale. Ca și tovarășii de muncă ai lui Mirea care-l „judecă“ după etica socialistă. Dufy se preface mai frivolă decît este, ca Mirea să n-o regrete, și dispare din viața lui. Iar el își face autocritica și presupunem că va îmbătrîni alături de Marta după morala comunistă. Dacă aș rescrie această piesă, aș adăuga un tablou: după 1989, Mirea, cu unsprezece ani mai bătrîn și ostracizat în fabrica lui de textile, ca fost secretar de partid, ar regăsi-o pe Dufy, și ea mai trecută, dar încă atractivă, și ar fugi amîndoi în America. Iacă așa!

Despre gelozii și triunghiuri în nuvele și romane voi vorbi altă dată.