Sub semnul lui Lucifer

Ne-a fost dat să vedem pe viu căderea comunismului.Ne-a fost dat să asistăm la descompunerea URSS-ului. În curând vom asista și la sfârșitul epocii lui Putin și, probabil, la dezmembrarea Rusiei.

Asistând la căderea comunismului și descompunerea Imperiului Răului, cum numea președintele Ronald Reagan Uniunea Sovietică, am crezut că asistăm și la căderea forțelor malefice ce macină omenirea. Speranța noastră s-a dovedit a fi deșartă, căci de fiecare dată după ce a fost învins, răul a renăscut din propria-i cenușă, în același loc, dar și în altele, îmbrăcând mereu o altă formă, și mai nocivă.

Oare la ce încercări ne va mai supune istoria?

*

Ne-am obișnuit atât de mult vorbindu-se despre escaladarea tensiunilor și despre război, încât orice informație catastrofală ce se rostogolește dinspre această zonă noi tindem s-o percepem aproape ca pe o stare normalitate.

De ce cu mic, cu mare, popoarele lumii nu i-au oprit pe liderii lor să se înarmeze? Luptăm pentru libertate, dar ne înarmăm până în dinți, ca să apărăm pacea!

Stăm pe un butoi de pulbere gata-gata să explodeze, și aproape că nu reacționăm, sau reacționăm nu după cum ne dictează conștiința, ci după cum vor să reacționăm cei care ne insuflă în suflet starea de angoasă.

Până acum era inevitabil războiul dintre Rusia și Ucraina, în curând însă, după cum vedem că se desfășoară evenimentele, va deveni inevitabil și un război dintre Rusia și NATO.

Desigur, va deveni inevitabil și războiul nuclear, ca, de altfel, și confruntarea dintre NATO și China.

Mă întreb, totuși, pe lumea aceasta mai există rațiune?!

*

Plecând probabil de la constatarea lui Macron, făcută la scurt timp după întâlnirea de la Kremlin că Putin s-a schimbat în ultimii trei ani câți au trecut de la precedenta lor întrevedere, unii, în naivitatea lor, au tras concluzia că Putin nu mai e Putin, ci că locul său a fost luat de un alt personaj. Nimic mai absurd. Cine ar fi putu face o astfel de schimbare? KGB-ul? În ce scop? Extratereștrii? Oare actualul Putin e o entitate pogorâtă din alte dimensiuni, un reptilian, cum l-ar denumi „conspiraționiștii“, ce a luat forma fizică a lui Putin, pentru a arunca pământul în neant?!

Nu m-ar mira că astfel de idei și de scenarii continuă să bântuie prin spațiul virtual, și nu ca să ne amuze.

Oricum, legat de Putin și de sosia sa, deja circulă pe net tot felul de fake news-uri menite să ne decupleze de la realitatea pe care o trăim. Una dintre ele fiind aceea că Putin ar fi dispărut la începutul anului 2015, fiind înlocuit de o sosie antrenată în laboratoarele secrete ale forțelor oculte ce conduc nu numai destinul Rusiei, ci și destinul întregii omeniri. În acest sens, există un articol publicat de Jurnalul prahovean, apoi preluat și de câteva televiziuni, din care voi cita un scurt fragment: „Fosta soție a lui Putin a declarat, într-un interviu, că fostul său soț este mort de câtva timp. Ludmila Putin a mai spus că ea, împreună cu fiicele lor, au refuzat să joace rolul infam, propus de către elitele care conduc lumea, adică acela de a fi în continuare prima doamnă a Rusiei, alături de sosia acestuia.“ Același ziar titra: „În ceea ce privește evenimentul dispariției lui Putin, ea a susținut că în acea noapte Putin a stat de vorbă cu fiicele sale, după care a dispărut și nu s-a mai întors acasă. După dispariția lui Putin, ea a fost amenințată, casa răvășită de numeroșii agenți care au controlat fiecare bucată de hârtie. Aceștia au sfătuit-o să tacă, pentru că altfel va muri. Dispariția și implicit eliminarea lui Putin, au fost gândite de mult timp. În acest sens au fost pregătite pentru a lua locul lui Putin mai multe sosii. Când una dintre ele a ajuns la performanța dorită de elitiști, Putin a fost înlăturat. Pentru că ea nu a acceptat rolul de soție a unei sosii, elitiștii au inventat divorțul lui Putin de Ludmila. În prezent, Ludmila și cele două fiice ale sale, trăiesc în străinătate, sub identități false. Ea susține că în Rusia a fost pregătită o sosie și pentru ea. O perioadă de timp, Putin nu a mai apărut în public, situație care a ridicat multe semne de întrebare în lumea politică.“

Pun sub semnul întrebării astfel de mărturii. Ele nu fac decât să acopere învelind într-o peliculă frumos colorată coșmarul pe care îl trăim. Se vede de la o poștă că materialul e o făcătură. Dacă stăm să-l analizăm din punct de vedere logic, la un moment dat ne vom întreba dacă mărturia e a Ludmilei sau a uneia dintre sosiile sale. Căci dacă Putin ar fi fost înlocuit cu o sosie, putea și fosta sa soție să fie înlocuită cu alta. Nu, așa ceva putem întâlni doar într-o piesă de teatru, scrisă pentru debili mintali.

Nu, Putin nu a murit. Niciun fel de sosie nu a fost propulsată în locul lui. Amprenta vocii sale a rămas aceeași. Doar privirea s-a schimbat, iar umorul și dezinvoltura cu care apărea altădată pe scenă au dispărut cu totul.

Putin ni se arată astăzi tot mai încruntat, tot mai încărcat de ură.

Dar asta nu înseamnă cu nu e același personaj.

Acesta e tot Putin, surprins însă într-o altă ipostază.

Se spune că puterea corupe. Iar puterea absolută corupe absolut. Corupția în cazul lui Putin trebuie înțeleasă într-un alt sens. Unul malefic. Puterea îți ia mințile, te schimbă în interior. Nu mai ești același om. Ci un om în care și-a băgat coada Lucifer, schimbându-ți personalitatea și ADN-ul lăuntric. Tind să cred că acest lucru s-a întâmplat cu Putin. El a acumulat în mâinile lui atâta putere, încât pur și simplu a pierdut orice contact cu realitatea, și mintea i s-a tulburat. Invazia din Ucraina vorbește despre acest fapt. Ca de altfel și amenințarea cu războiul nuclear. Putin și-a ieșit din fire. Și asta se poate vedea cu ochiul liber. Pare să nu mai aibă încredere în nimeni. Toți i-au devenit dușmani, chiar și cei mai apropiați colaboratori ai săi, cum ar fi ministrul Apărării, Serghei Șoigu. Îi ține la distanță, cum l-a ținut și pe Macron sau pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

Sigur că se pot face multe speculații legate de comportamentul și psihologia lui Putin. Nimeni nu știe cu adevărat ce-i în mintea lui. Și ce parte a creierului i-a fost scurtcircuitată. De aceea, mă voi opri cu speculațiile aici. Oricum, ceea ce se petrece e o nebunie.

După 45 de ani de comunism impus cu forța, Rusia încă nu și-a spălat imaginea în țările din Europa de Est pe care le-a cotropit. Prin urmare, era în logica lucrurilor să nu declanșeze niciun război în apropierea granițelor sale. A făcut-o de mai multe ori, începând cu Republica Moldova, cu Cecenia, cu Georgia și acum cu Ucraina.

Putin trebuia să știe din start că războiul cu Ucraina va fi pierdut. El și-a săpat singur groapa și nu mai e mult timp până va pica în ea.

Întrebat fiind la un post de televiziune dacă Putin s-a schimbat sau nu, fostul președinte Traian Băsescu, care a făcut și el mult rău României, a spus că da, Putin s-a schimbat. Că exercitarea puterii absolute i-a afectat neuronii. În urmă cu zece ani, când l-a întâlnit și a stat la aceeași masă cu el, Putin părea un personaj agreabil, cu care putea aborda diverse probleme. Acum, a spus Băsescu, Putin nu mai are nicio scăpare, el trăiește într-o altă realitate, paralelă cu a noastră, cea din capul lui. Obsesia lui e Ucraina, pe care vrea s-o cucerească. Și bineînțeles, Rusia, căreia vrei să-i redea măreția de altădată, dar pe care o împinge în hău.

Întrebat fiind dacă există vreo șansă ca Putin să-și revină, Băsescu a răspuns laconic: „Da, pe banca acuzaților, la Tribunalul de la Haga.“

Băsescu a vorbit despre Putin, plecând de la propria-i experiență. Beția puterii i-a luat și lui mințile. Norocul său a fost că nu mai avea dreptul la un alt mandat și a avut șansă să-și revină. Putin însă a întins coarda, forțând constituția și acaparând din ce în ce mai multă putere. Putere care, iată, l-a scos din minți.

Nimeni nu știe cu adevărat ce-i în mintea lui.

Nimeni nu știe ce parte a creierului i-a fost scurtcircuitată. Și ce parte activată. Poate că i-a fost activat creierul demonic.

*

Cu mulți ani în urmă, întâlnindu-l în cadrul Zilelor revistei „Convorbiri literare“ pe poetul Evgheni S., traducător și prieten cu mulți scriitorii basarabeni, dar și ieșeni, cărora le-a tipărit câteva antologii la editura sa, l-am întrebat ce fel de figură e ministrul de Externe Serghei Lavrov și dacă e adevărat că scrie versuri…

O, Lavrov e mare figură, a răspuns Stepanov. Are o morgă care sperie adversarul, însă nu e lipsit de umor. E un mare degustător de whisky-uri și un fumător înrăit… Cred că sângele său armenesc îl face să fie un bun negociator. Lavrov știe să scoată profit și din piatră seacă. Îl ajută, desigur, și figura sa mereu încruntată.

Fața sa seamănă cu o mască mortuară, care te privește parcă dincolo de timp și spațiu.

Exact, răspunse Stepanov. Orice i-ai spune și în orice situație s-ar afla, nu vezi pe fața sa nicio tresărire. Ea e mereu aceeași. Când Lavrov spune o glumă, chipul său rămâne la fel de întunecat ca și atunci când ne dă o veste proastă.

Dar ce fel de poezii scrie?

Poezii sumbre. Foarte sumbre. Dintre cele mai sumbre care s-au scris vreodată…

Mai sumbre decât Plumb-ul lui Bacovia?

O, da. Plumb-ul lui Bacovia e floare la ureche pe lângă plumbul pe care-l emană versurile lui Lavrov… L-am publicat la editura mea și știu cum sună…

Dar Putin?

Ce-i cu Putin?

Ce fel de figură e Putin și cum se împacă cu Lavrov?

Se împacă bine. Lavrov îi suflă în coarne lui Putin ca să-și mențină poziția, dar îl și temperează, când Putin e prea nervos.

Dar voi cum vă împăcați cu el?

A trebuit să ne obișnuim. Știi, adăugă el, Putin pare puternic. De neclintit. Însă, cum să-ți spun, puterea lui nu e chiar a lui. El e puternic atât cât vrea America să fie puternic. Dar dacă America își va lua la un moment dat mâna de pe el, Putin se va spulbera…

Cum așa?! am zis.

Vezi, mi-a răspuns Evgheni, America are nevoie de un băiat rău care să agite spiritele, ca să se poată înarma. Are nevoie să arate cu degetul unde e pericolul, căci altfel, dacă pericolul n-ar exista, congresmenii americani nu ar putea aloca atâtea mii de miliarde înarmării și mediul de afaceri ar avea de pierdut. Putin joacă acest joc destul de periculos. El e băiatul rău care dispune de arme nucleare și rachete. America îi stimulează mereu orgoliul, iar Putin se crede chiar puternic. Va veni însă momentul când America îi va trage preșul de sub picioare, iar Putin se va prăbuși.

Lasă, Evgheni, nu mă mai îmbrobodi, i-am zis. Putin nu e un produs american frumos ambalat de mediul financiar de peste ocean, e un produs ce poartă o parte din însemnele KGB-ului sovietic.

*

Nu sunt eroi doar cei ce mor pe front sacrificându-și viața pentru patrie, ci eroi sunt și părinții care-i plâng, eroi sunt și copiii, și soțiile, și camarazii de luptă ce scapă cu viață din război, trecând prin încercări crunte; eroi sunt și toți ce-și lasă casa și tot avutul, plecând în pribegie și încercând să se adăpostească din calea urgiei, și ei, da, și ei sunt eroi, căci uitând de suferința și umilințele îndurate, ei vor trebui să ia viața de la capăt, ceea ce nu-i ușor.

Slavă lor!

Privesc miile, zecile de mii de refugiați ce trec granița în ținuturile mele natale și mi se umple inima de jale.

Să fie blestemați în veci toți acei care aruncând zi de zi gaz pe foc au declanșat acest război!

Să nu-și găsească liniștea nici aici, nici în viața de apoi!

*

În furia sa, Putin luptă nu numai împotriva Ucrainei, ci și împotriva Rusiei, pe care, prin acțiunile sale, o scoate din Europa, împingând-o în brațele Chinei. Istoria nu-l va ierta. După cum nu-l vor ierta nici mamele ce și-au luat copiii în brațe și au fugit plângând peste graniță. Nu-l vor ierta nici cei care și-au pierdut fiii pe front. Nu-l va ierta nici propriul său popor, pe care-l duce la marginea prăpastiei.

Se dovedește încă o dată că nu poți stăpâni nimic prin forța armelor.

Putin nu a înțeles lecția istoriei. El nu poate oferi lumii prosperitate, ci doar teroare și război.

Dacă economia Rusiei ar fi fost performantă, Putin nu ar fi avut nevoie de război ca să mențină Ucraina în zona sa de influență. El a așezat însă carul înaintea boilor. Adică a mizat pe înarmare, neglijând economia.

Și acum, iată, se văd din plin consecințele acestei politici dezastruoase.