Am văzut câteva episoade dintr-un serial de televiziune american, The Shield (titlu tradus în românește prin Lege și fărădelege). Ceea ce se întâmplă cu poliția română în ultimele săptămâni pare a fi extras din filmul cu pricina. În film, e vorba de o unitate de intervenție dintr-o Secție newyorkeză de poliție a cărei eficiență în …
Cu decenii în urmă, fostul meu coleg de catedră Pompiliu Marcea, istoricul literar cunoscut, mi-a relatat o întâlnire cu Mircea Crișan în timpul unei călătorii în Germania, unde fabulosul comic se afla în refugiu. „Ei, Pompilică, mai aveți ședințe de partid în România?“ Ce era să-i răspundă Marcea, care își petrecea trei sferturi din viață …
Iată o temă rareori luată în considerare, deși o mulțime de consecințe, între care plagiatele, decurg din ea: cum se face o teză de doctorat. Am citit doar o carte ceva mai veche a lui Umberto Eco, un soi de ghid anterior însă epocii internetului, ceea ce îi dă un aer oarecum vetust. Internetul este, …
Ce-ar fi dacă am lăsa măcar un timp politicalele și ne-am ocupa de literatură? Sau, mai exact, de lectură. Tot se povestește că nu mai citim cărți. După cum am mai spus, eu nu sunt convins că nu se mai citesc cărți. Se citesc mai multe decât oricând în trecut. Apar, de altfel, mai multe …
La sfârșitul emisiunii noastre de la Radio Trinitas de duminica trecută, odată încheiat tabloul generației 80, credeam eu, Teodora Stanciu a scos din tolba ei mereu prea plină nu puține nume ale unor poeți la care nu mă referisem. Îi cunoșteam generozitatea critică, așa că n-am fost luat, la drept vorbind, prin surprindere. Doar că …
Tragedia de la Matei Balș de vinerea trecută mi-a rămas întipărită pe retină prin fuiorul de fum gros și negru răbufnind pe fereastra pavilionului. Am aflat mai târziu că fumul se răspândise prin tot parterul clădirii. În afara celor cinci victime carbonizate literalmente de flăcări, alte câteva zeci de persoane au suferit de pe urma …
Nu știm prea bine din cine se compune electoratul USR, respectiv AUR, și nici nu putem spune mare lucru despre membrii lor. Dincolo de orizontul liderilor celor două partide, nu vedem nimic cu ochiul liber. Rezultatele la alegeri mai degrabă complică lucrurile decât le lămuresc. Fiecare, la vremea lui, pare născut din spuma politicii: USR, …
În loc să fie onorat ca o mare performanță medicală, vaccinul anti-Covid-19 a provocat, aproape peste tot în lume, un adevărat tărăboi ideologico-științific. La noi, ca la nimenea, contestarea vaccinului a devenit un job. S-ar zice că noul provoacă de obicei astfel de reacții. Cele mai multe denotă o infinită prostie. Era să spun …
Ce mai zgomot, ce mai zbucium, după o campanie electorală aproape insesizabilă! Din cauza pandemiei, firește. În general, ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat. Nici situarea PSD pe prima poziție, după trei eșecuri consecutive la rând, într-un singur an, n-a fost o surpriză. Nici faptul că liderii partidului invocau Constituția, în …
Cititorii României literare vor descoperi câteva schimbări în revistă, chiar dacă nu toate începând cu acest număr, pe parcursul noului an. Încă de anul trecut am adresat, în numele conducerii Uniunii Scriitorilor, pe baza unei analize, directorilor de reviste aflate în patrimoniul nostru solicitarea de a reflecta asupra posibilității de a îmbunătăți conținutul și aspectul …
După atâta politică, să discutăm și despre poezie. Nu de alta, dar, când scriu aceste rânduri, destui cetățeni par să-și pună întrebarea Cetățeanului turmentat și destui să nu-și pună nicio întrebare, așa că puțină variație nu strică, mai ales într-o publicație literară. Sigur, am scris nu o dată despre poezie (ba chiar o carte întreagă!) …
Cititorii revistei noastre au remarcat probabil rubrica noastră intitulată „Rebut”. O astfel de rubrică a mai existat în România literară înainte de 1989. Euforia de imediat după ne-a făcut să credem că ne putem lipsi de ea. Ne-am închipuit că noua societate democratică va permite o dezvoltare firească a literaturii, în care o autocenzură firească …
