Nu știm prea bine din cine se compune electoratul USR, respectiv AUR, și nici nu putem spune mare lucru despre membrii lor. Dincolo de orizontul liderilor celor două partide, nu vedem nimic cu ochiul liber. Rezultatele la alegeri mai degrabă complică lucrurile decât le lămuresc. Fiecare, la vremea lui, pare născut din spuma politicii: USR, dintr-un ONG preocupat exclusiv de soarta Bucureștilor, AUR, dintr-un sentiment de frustrare datorat rigorilor pandemiei. La fel de ciudat: ambele intră în parlament de la prima încercare și cu un procent semnificativ. La vremuri noi, partide noi, s-ar spune. Explicație prea generală, care se potrivește situației ca o mănușă cu un singur deget. În afara ei, comentatorii n-au formulat decât ipoteza inverificabilă că amândouă ar fi creația Serviciilor. În ce scop? Poate ca să perturbe viața politică românească în asemenea măsură, încât anumite grupuri de interese să preia controlul. Personal, nu cred în conspirații. Și chiar dacă lucrurile ar sta așa, apariția celor două partide este un fenomen greu de interpretat prin această unică prismă. Mai ales că, așa cum spuneam, nu știm decât cât se poate de vag în ce constă electoratul lor și cine sunt membrii care le alcătuiesc. Înainte de a încheia acest veritabil puzzle, trebuie să ne mulțumim cu conjecturi.
USR are, în linii mari, o ideologie de stânga, dar nu unitară, ci fragmentată individual, ceea ce înseamnă că luările de poziție sunt adesea diferite sau chiar opuse de la membru la membru. Mai curios este că liderii au grijă să forțeze unificarea opiniilor, mergând până la excluderea „disidenților“ de pe listele electorale sau chiar din partid. Ceea ce a dat naștere unor numeroase conflicte interne. USR pare a avea o vocație mai degrabă destructivă pe toate planurile. S-a văzut asta și cu ocazia negocierilor din decembrie trecut, când USR a creat partenerilor de coaliție tot soiul de dificultăți. Să fi fost câștigătoare până la urmă această tenacitate? Pe moment, probabil că da. Pe un termen ceva mai lung, va face partidul lui Barna nefrecventabil. Cu atât mai mult cu cât nu are suficienți oameni pentru funcțiile obținute (e cazul prefecților), procentul electoral fiind una, iar disponibilitățile umane, alta. Și nici competențe suficiente. Bătălia pentru numirea lui Vlad Voiculescu la Sănătate arată o ambiție mai mare decât posibilitățile partidului și priceperea candidatului. E doar un exemplu. Ideologia de stânga, premarxistă, mai curând decât neomarxistă, e pusă în practică de oameni (din nou, mă refer doar la liderii cunoscuți) cu stare materială peste medie, afaceriști care sug de ani buni finanțele statului, trăitori, prin excelență, în urban, cu studii în străinătate, fără experiență politică. O mică burghezie roșie, așadar, ale cărei interese profesionale se află în contradicție cu ideile susținute urbi et orbi. Și încă ceva: ahtiată nu doar de bani publici, ci și de funcții publice, altfel spus, de putere în societate. Nu ideologia îi solidarizează, ci interesul. Pe care știu să și-l urmărească în toate împrejurările cu o tenacitate de termită.
AUR are o ideologie confuză. Liderul ei neagă apartenența partidului la extremismul de dreapta, considerându-l conservator. Doar că, spre deosebire de partidele conservatoare, care sunt elitiste, AUR este o formațiune populară și populistă. O caracteristică importantă este că puțini dintre membrii ei sunt persoane cunoscute în viața publică. Impresia este că deciziile se iau într-un cerc extrem de restrâns, în ciuda faptului că forma obișnuită de manifestare publică a partidului constă în ieșirea în stradă. Lozincile țin loc de ideologie. AUR e un partid antisistem. În primul său discurs parlamentar, liderul formației a spus foarte clar că dorește eliminarea vechilor politicieni corupți. Mai rămânea un cuvânt – fizică – pentru a fi reluată tradiția legionară. De altfel, AUR nu e un partid de extremă dreaptă pur și simplu, ci unul de-a binelea legionar, căruia îi lipsește (din fericire!) Căpitanul. Cât despre George Simion, el are (din fericire!) charisma unui plutonier. Membrii AUR ne sunt cunoscuți din fotografii și filmulețe, încolonați în spatele plutonierului. Nu după nume, care de cele mai multe ori nu ne spun nimic. Așa că e nevoie de mai mult decât talentul unui fizionomist pentru a înțelege ce profesii au. Să încercăm: o mică burghezie compusă îndeosebi din învățători, profesori de gimnaziu și liceu, preoți și studenți la Teologie, avocați, mici funcționari, medici și o mulțime de pensionari nostalgici. Nu se zărește niciun țăran. Oameni de afaceri? Trebuie să fie, de vreme ce partidul nu se hrănește cu aer și promite a-și dona indemnizațiile de parlamentari unor opere de caritate. Ar mai fi de remarcat că membrii AUR aparțin ca vârstă generației mijlocii, spre deosebire de USR, în care predomină tinerii. În două sau trei rânduri, Simion a invocat „moștenirea prețioasă lăsată de părinții și bunicii noștri“. Nu poate fi alta decât aceea ceaușistă. Fără să exagerez, trebuie să spun că naționalismul retoric al liderului AUR este clonat după național-comunismul Epocii de Aur. Ca să vezi coincidență, alcătuite și unul, și altul din același prețios metal!