Ce mai zgomot, ce mai zbucium, după o campanie electorală aproape insesizabilă! Din cauza pandemiei, firește. În general, ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat. Nici situarea PSD pe prima poziție, după trei eșecuri consecutive la rând, într-un singur an, n-a fost o surpriză. Nici faptul că liderii partidului invocau Constituția, în legătură cu dreptul de a forma Guvernul, dar fără a o fi răsfoit măcar. Nici chiar ciudata discrepanță dintre discursul lor pompos de „învingători” și figurile îndoliate, ochii, cerneluiți, care trădau o imensă frustrare. Pe de altă parte, cine ar fi pariat pe faptul că liberalii nu se vor eroda la un an de la formarea primului Guvern peste care căzuse norul gros de lăcuste infinitesimale al pandemiei? După părerea mea, liberalii au scăpat ieftin. Și, în condițiile date, s-au descurcat relativ bine, cu toate oalele sparte de alții în capul lor. Dar măsurile luate nu pe puțini i-au nemulțumit, ceea ce, până la un punct, era firesc, deși le apărau oamenilor viața. Măsurile au avut și alt efect paradoxal, și anume de a aduce în prim-planul vieții publice figuri sinistre de contestatari. Mai mult, de a permite coagularea lor în jurul unui partid, care a intrat în Parlament cu aproximativ zece procente, lucru cu adevărat surprinzător, poate singurul. USR-PLUS și-a dublat scorul din 2016, dar cu siguranță se aștepta la mai mult. S-a văzut asta în atitudinea liderilor, agresivă, înainte, ca și după alegeri. Useriștii păreau la fel de frustrați ca și pesediștii, adoptând, pe de o parte, o poză marțială, comportându-se, pe de alta, ca niște juni tupeiști și năbădăioși. Pe scurt, neserioși. La negocieri, ei au creat cele mai multe incidente. Toată atitudinea lor era personalizată la maximum. Ce principii! Ce criterii! Râci. Polițe. Odată cu eșecul Pro România și ALDE au dispărut din politica românească unele din cele mai detestabile personaje politice. Ponta a tras după el în neant o grămadă de pesediști și de aldiști de care eram de multă vreme sătui.
Ce se poate spune în concluzie despre votul din 6 decembrie trecut? Nici prea prea, nici foarte foarte. Națiunea a votat ca și în alte ocazii mai degrabă cu sufletul decât cu mintea. Bravos națiune, halal să-ți fie! Așa votează de altfel toate națiunile, diferența făcând-o calitatea sufletului, respectiv a minții. Scoaterea în decor a unor Tăriceanu, Șerban Nicolae, Cataramă, Ponta însuși și a atâtor altora de la PSD, mai ales, e o dovadă de maturitate politică. În schimb, votul acordat unor flăcăi zdraveni la trup și mici la minte, ca Simion gură de Aur, nici țăran, nici orășan, mai curând, locuitor de mitoc mănăstiresc, dovedesc o mare naivitate din partea votanților AUR. Printre membrii acestui partid, care se pretinde iubitor de neam și țară, și nu e decât o clonă a PCR din anii ceaușismului național-comunist, a căror moștenire Simion o revendică de câte ori se ivește ocazia, se vor fi numărând câțiva intelectuali adevărați. Eu cunosc unul. Cum nu-l cred capabil pe Simion să-i fi cucerit cu provocările lui grosolane antisistem, în proză proprie sau în versuri clasice, nu-mi rămâne decât să bănuiesc că s-au înșelat singuri. Și în loc de o ideologie, fie și de extremă dreaptă, curat legionară adesea, puținii intelectuali adevărați au parte în noul partid parlamentar de otrava urii față de semenii neasemenea, pe care o emană prin toți porii madame Șoșoacă, visând, în irealitatea ei imediată, să-i ridice lui Arafat cetățenia. Fiindcă, vezi Doamne, nu e rromân verde. (Nu, vai de mine, al grecoteiului Caragiale, ci al românului get-beget Goga.) Orice ideologie sau doctrină politică poate fi, trebuie să fie, explicată în context istoric. Degeaba citează Simion la tot pasul versuri patriotice din repertoriul clasic care slăvesc glia strămoșească și neamul, dacă nu înțelege că sensul istoriei este către democrație și europenism. Se vede că, deși a publicat cărți, n-a schimbat sapa-n condei și brazda-n călimară. Extremismul lui e ca un bolovan care s-a rostogolit în mijlocul drumului și blochează circulația. Civilizația occidentală, la care aspiră toată suflarea românească încă neînscrisă în AUR, nu constă, pur și simplu, în respectul față de valori cum ar fi drepturile omului sau libertatea, invocate religios și de Simion și de ai lui, valori pe care le-au cunoscut, de la elini încoace, și alte civilizații. Civilizația occidentală există în temeiul unui acord universal, acceptat astăzi în întreaga lume civilizată, care garantează respectul cu pricina și-l face nenegociabil. A fi extremist, antisistem înseamnă a fi contra acestui acord din care s-a născut lumea modernă. Ce vrea să pună AUR în loc? În fond nimic, scopul liderilor partidului este să incite la nerespectarea regulilor de orice fel, pe scurt, la nesupunere civică. În primul lui discurs de la tribuna parlamentului, Simion, veritabil personaj caragialian, îi îndemna pe cetățeni să nu plătească taxe și impozite. Mă întrebam siderat, ascultându-l, pe unde s-o fi ascunzând Efimița, ca să-l tragă de mânecă pe conu Leonida: „soro, de unde să aibă cetățenii leafă?” Printre atâtea versuri oferite de orator colegilor parlamentari, a uitat de ale lui Eminescu: „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă/ Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!” Să-l lăsăm pe Împărat să se plimbe în faetonul lui de gală, (contra)balansând discursul proletarului. N-ar fi de bun gust, nu e așa, să vorbim despre el tocmai acum, când Simion e pe cale să-și schimbe statutul de proletar cu acela de împărat!
(10 decembrie 2020)
P.S. La Efimița face referire și Tia Șerbănescu în articolul ei din primul număr pe 2021 al revistei „22“. Nu ea mi-a sugerat referința, fiincă eu îmi scriam articolul înainte de a fi apărut al ei, nici eu nu i-am sugerat-o, fiindcă articolul meu nu apăruse când îl scria pe al ei. Marile spirite se întâlnesc, nu e așa?