O întrebare a lui Mircea Crișan

Cu decenii în urmă, fostul meu coleg de catedră Pompiliu Marcea, istoricul literar cunoscut, mi-a relatat o întâlnire cu Mircea Crișan în timpul unei călătorii în Germania, unde fabulosul comic se afla în refugiu. „Ei, Pompilică, mai aveți ședințe de partid în România?“ Ce era să-i răspundă Marcea, care își petrecea trei sferturi din viață în ședințe de partid? „Și tot așa, a continuat Crișan, vine unul, ridică o problemă și o lasă acolo?“ Marcea nu mi-a mai spus ce i-a răspuns interlocutorului. M-a lăsat să presupun. A trecut mai bine de o jumătate de secol de la întrebarea lui Crișan și, iată, nu numai n-am uitat-o, dar am zi de zi ocazia să constat că a rămas valabilă. Comunismul s-a prăbușit de trei decenii, și nu doar la noi, tranziția și-a urmat netulburată cursul istoric, până când nu s-a mai vorbit de ea (nu că s-ar fi încheiat, dar pur și simplu n-a mai fost la modă), douăzeci și patru de premieri și patru președinți și-au trecut ștafeta de la unul la altul. Dar întrebarea lui Crișan rămâne actuală.

Sute sau mii de cazuri de tot felul o confirmă. În parlament, în instanțele de judecată, în guvern, în dezbaterile din media (presa scrisă, când nu a trecut pe on-line, dar și când a trecut, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire), pe internet, suntem oră de oră tratați cu break news care ne panichează, pentru ca după câteva zile să nu mai fie pomenit niciunul din evenimentele la care se refereau. Prima pagină a informațiilor cotidiene are viață scurtă. Telespectatori naivi, vrem să știm ce a urmat sau măcar dacă a urmat ceva. De obicei, nu aflăm niciodată ce s-a mai întâmplat după ce s-a întâmplat. Actualitatea are viața scurtă nu doar în media. Proiecte de lege prezentate cu tam-tam sunt uitate prin sertarele parlamentului, uneori mai multe legislaturi la rând. Altele, votate într-o Cameră, stau la ușa încuiată a celeilalte Camere, care se nimerește să fie decizională. Decizii ale CCR, de care puterea și opoziția fac adesea atâta caz, nu sunt aplicate nici după ani. La fel, rezultatul Referendumului Băsescu. Dacă vorbim de justiție, aici situația este și mai gravă. Ani de zile se scurg între deciziile instanțelor inferioare și deciziile definitive. Deseori intervine prescrierea. Nu se știe cum, pe ce cale, împricinații află care este sentința și fug din țară în ajunul pronunțării. Deși există o instituție specializată în recuperarea averilor obținute prin fraudă, sumele reintrate în bugetul statului reprezintă un procent minuscul din sumele datorate. De fapt, din închisoare sau din străinătate, miliardarii (cine mai vorbește de milionari?) își continuă liniștiți afacerile oneroase prin interpuși: neveste, frați, fii, prieteni. Clanurile țigănești înfundă periodic pușcăria pentru tot soiul de infracțiuni, multe legate de averi obținute ilegal, fără ca cineva să încerce să afle de unde provin averile și eventual să le confiște. Iată tot atâtea probleme ridicate și lăsate acolo. În fond, cam toate problemele ridicate, în parlament sau în justiție, deseori în societate, sunt lăsate acolo. Am ajuns să ne mirăm când aflăm de vreo rezolvare. Stăm după coada unui Vâlcov cu anii. Dragnea dă periodic buzna peste instanțe în speranța că va obține eliberarea condiționată. Ce se întâmplă cu procesele Belina sau cu altele din epoca în care fostul lider al PSD era președintele CJ Teleorman, de asemenea nu mai știm nimic. Și nici de vreun leu recuperat n-am auzit. Bugetari pe viață nu-și justifică nivelul de trai, vilele, proprietățile funciare, firmele, imposibil de edificat dintr-o leafă, și nimeni nu la cere socoteală. Mai ridică presa problema și o lasă acolo. Au trecut săptămâni , luni, de la dezvăluirile lui Rizea privitoare la grupurile de afaceriști și politicieni care se sustrag justiției, sfidând-o de pe plaje însorite, și n-avem cunoștință de niciun ecou din partea autorităților. Tăriceanu e plimbat din când în când pe la Parchet, în restul timpului (ah, liber!) se afișează prin București fără mască. El și Șoșoacă. 800 000 de euro mită ar fi miza. O singură mașină din colecția personală ar acoperi probabil suma. Dar cine mai sacrifică astăzi mielul cel gras ca să-și răscumpere păcatele? Tăriceanu e tot o problemă ridicată și lăsată acolo. Ca și colaborarea cu Securitatea a unor demnitari în privința cărora s-a pronunțat deja justiția. După ce sunt arătați cu degetul, sunt lăsați în voia soartei. Era să zic rușinoase. Dar nu mai sunt demult convins că există rușine în, la propriu și la figurat, scumpa noastră Românie.