Vieți paralele

Nu, nu este vorba de Plutarh și viețile unor Tezeu și Romulus, Cezar și Alexandru Macedon, Demostene și Cicero sau Licurg și Numa Pompilius. Este vorba despre doi oameni care au servit pentru ani buni aceleași instituții britanice – Security Service (MI5) și Secret Intelligence Service (SIS sau MI6). David John Moore Cornwell avea să devină un scriitor legendar sub pseudonimul John le Carré. Celălalt, George Blake, devenea unul din cei mai odioși trădători pe care i-au cunoscut serviciile MI5 și MI6. Au murit în aceeași lună – decembrie 2020. Dispariția lui John le Carré a fost deplânsă de milioane de cititori. Cea a lui George Blake, devenit Georgy Ivanovich și locotenent-colonel în KGB, a fost deplânsă de Vladimir Putin: „Prin marile și susținutele eforturi pe care le-a depus de-a lungul anilor, el a adus o contribuție cu adevărat de neprețuit la asigurarea parității strategice și la păstrarea păcii planetare. Inimile noastre vor păstra pentru totdeauna, caldă, memoria a acestui om legendar.“ Nu contează – sau tocmai asta contează și l-a făcut „legendar“ pe Blake-Ivanovich – că trădarea lui a dus la moartea multor foști colegi ai săi, agenți britanici. Dacă este interesant ce îl împinge pe un spion să devină scriitor, ce îl împinge pe altul să devină un trădător rămâne un mister. Banii, șantajul, deziluziile nu explică totul. Humberto Nagera. Se naște la Havana, în 1927. Studiază la Londra, devine apropiat al Annei Freud, face o strălucită carieră. Moare în 2016, în Tampa, Florida. În școală, pașii lui se încrucișează cu ai lui Fidel Castro, pe care, înainte de a-l considera un tiran, îl numise „un bandit“. Psihopatologiei lui Castro îi dedică un portret remarcabil – Anatomy of a Tyrant. Nagera este și autorul unor pagini despre psihologia trădării – Conflict, Treason and Terrorism. An Attempt at Psychoanalytic Understanding. Motivul pentru care consideră că subiectului respectiv i s-au dedicat insuficiente studii este unul neliniștitor: „Probabil unul dintre motive este acela că, în fiecare din noi, există cel puțin un ‘trădător minor’, fapt pe care nu-l putem privi decât cu oarecare groază, teamă și rușine.“ De la rolul jucat de complexul oedipian la trădători benigni/minori vs. trădători maligni/majori, de la înșelăciune (trickery) vs. trădare (treason) la condiția sine qua non a trădătorului malign – narcisismul – nimic nu scapă analizei lui Nagera. Începutul anilor ’90. Burke, Virginia. Suntem oaspeții unui diplomat american – un om foarte fin, excelent mobilat intelectual, vorbitor de limbi străine. Ceilalți musafiri – pe măsura gazdei. Vorbim despre ce și de ce se întâmplă în lume. Mă întreabă dacă joc tenis. Joc. Rămâne să stabilim un jour fixe când să batem mingea. Chișinău, 1996. Telefon de la soția mea. Mă întreabă dacă m-am uitat la știri. N-am avut timp. Ar fi bine să-mi fac timp. Îmi fac. Știrea zilei: arestarea funcționarului C.I.A. Harold James „Jim“ Nicholson pentru spionaj. În schimbul sumei de 300.000 de dolari, a oferit Moscovei nume de agenți americani staționați în lume și cele ale agenților pe care i-a instruit la școala agenției. Deși cazul lui Aldrich Ames a fost mai popularizat, Nicholson rămâne până în acest moment cel mai înalt funcționar C.I.A. condamnat pentru trădare. Colaborează cu anchetatorii și evită condamnarea la moarte. Sentință – 23 de ani și 7 luni. Nicholson a fost staționat la Manila, Bangkok, Tokio, Kuala Lumpur și, între 1992 și 1994, a fost C.I.A. Chief of Station în cadrul Ambasadei Americane din București. Deși în detenție, transmite fiului său Nathan cum trebuie să colecteze – în Cipru, Mexic și Peru – 47.000 de dolari datorați de ruși. În 2008, fiul este arestat și condamnat la 5 ani. Fără executare, căci a colaborat cu anchetatorii. Tatăl e condamnat la încă 8 ani. Explicația lui în legătură cu actele de spionaj împotriva țării sale: asigurarea unui viitor financiar celor trei copii ai săi. A reușit? Va fi eliberat în 2024. Nu știu câți parteneri de tenis va găsi. Putin are suficienți.