Citeam cândva că lui Joe Biden îi place omleta. Nu știu dacă informația era exactă. Știu însă că mainstream media practică în legătură cu Biden, Harris și alți democrați un soi de omertà (legea tăcerii) de parcă ar fi cu toții părtași la felurite matrapazlâcuri. Tara Reade, fostă membră a staff-ului său de senator, l-a acuzat pe Joe Biden de hărțuire și atac sexual. Acuzații similare aduse lui Donald Trump au fost cap de afiș ani de zile în mainstream media. Cele aduse lui Biden au fost îngropate de o presă cu totul aservită.
După ce Biden a părăsit Congresul, documentele privindu-l au fost depuse în arhivele Universității Delaware. Universitatea refuză accesul la arhiva Joe Biden. Cum altfel, când președintele consiliului de administrație este John Cochran, prieten de-o viață și sponsor al președintelui Biden. Zici Biden, zici transparență.
Și Biden, și Harris au mințit declarând că administrația Trump nu a avut un plan pentru distribuirea vaccinului anti-COVID și că ei au fost obligați să pornească de la zero. Doctorul Anthony Fauci, nu tocmai un admirator al lui Trump, a repus adevărul în drepturile sale. Ce reacție a avut mainstream media? Declarația Kamalei Harris a fost ștearsă de pe site-ul care fusese cel dintâi în a promova și întări minciuna vicepreședintei. Declarația nu a existat…
Timp de 4 ani Glen Kessler a verificat pentru „The Washington Post“ veridicitatea celor afirmate de Trump și membrii administrației sale. Va verifica și veridicitatea afirmațiilor lui Biden & Co., dar fără a construi o bază de date, cum a făcut pentru administrația Trump. De ce? Cheltuieli prea mari. Bietul proprietar al ziarului, Jeff Bezos, la averea sa de numai 201.4 miliarde de dolari, nu-și mai poate permite să-l plătească integral pe Kessler.
Odată câștigate alegerile din noiembrie 2020, ziariști de casă ai stângii nu se mai obosesc să nege existența mașinăriei care a propulsat marioneta Biden la Casa Albă. În ediția din 4 februarie 2021 a revistei „Time“, Molly Bell, biografa speakeriței Pelosi, semnează o apologie a conspirației binelui:
„O cabală bine finanțată de oameni puternici, întinsă peste industrii și ideologii, lucrând împreună în culise pentru a influența percepțiile, a schimba regulile și legile, a orienta felul în care operează presa și a controla fluxul de informații.“
Vezi bine, totul spre a apăra spiritul și instituțiile democrației. Americanul care a înghițit pe nemestecate „valori“ precum discriminare pozitivă și corectitudine politică a îmbrățișat în campania electorală – cu înalt simț patriotic – binefacerile propuse de conspirația binelui.
Dacă, pentru a câștiga tronul Franței, Henric al IV-lea a trecut de la protestantism la catolicism sub deviza Paris vaut bien une messe (Parisul merită o liturghie), de ce le-ar fi fost silă mijloacelor de informare în masă americane să se lepede de independență și să îmbrace rasa sicofanților?
A fost un ultim pas prin care presa, văzută istoric drept a patra putere în stat, reușește să capete un loc la masa marilor puteri. Presa hotărăște azi – înaintea Justiției – cine este vinovat și cine nu; „implementează“ – înaintea Executivului – măsurile „ce se impun“; amendează legi – înaintea Legislativului.
Nu ar fi putut accede la o asemenea poziție de Jolly Joker în jocurile de cărți ale politicului fără întovărășirea cu forțele de ultimă generație – platformele de socializare. Casta liderilor Big Tech – miliardari ca Jack Dorsey (Twitter) sau Mark Zuckerberg (Facebook) – este implicată, prin influență abuziv exercitată, în influențarea rezultatelor alegerilor, iar după alegeri la impunerea unor decizii cheie – distopiile sunt mereu tehnologic avansate.
În romanul 1984, George Orwell ne dăruia newspeak, „limba oficială“ impusă de Putere, dar nu avea cum să prevadă că minciuna și cenzura vor structura limba de stat a țării care continuă să se viseze cea mai liberă din lume. Până la urmă, la nivel de limbaj, între utopii și distopii nu există diferențe semnificative.