Cititorul va fi recunoscut în titlul editorialului meu jumătatea versului lui Verlaine: îl consider cea mai frumoasă exprimare a ideii de acum și totdeauna. Legătura cu cronica literară, o las pe seama cititorului. Nu voi spune decât atât: n-aveam mai mult de patru sau cinci ani de când țineam rubrica de cronică literară în „Contemporanul“ lui G. Ivașcu, când am publicat un articol despre specia critică respectivă; iar de atunci încoace, am revenit asupra condiției ei teoretice de multe ori. Ideile nu mi le-am schimbat, în fond, poate mi-am radicalizat poziția în vremea din urmă, sub presiunea noii critici de tip scholarship. Ceea ce vreau să adaug este că n-am pierdut nicio ocazie să scriu despre cronica literară.
Ocazia mi-o oferă, de data asta, culegerea de cronici literare a lui Dan Cristea, Noile cronici de la Snagov de la Cartea Românească, 2024. „R.l.“ i-a consacrat deja comentariul absolut remarcabil al lui Răzvan Voncu. N-am, așadar, niciun motiv să scriu, la rândul meu, o cronică. Nu pot să nu profit de apariția unei culegeri de cronici cum n-am mai citit demult, poate de când apăreau precedentele două volume cu un titlu asemănător, localizate la Snagov, unde Dan Cristea trăiește de decenii bune. Cronica fiind într-o criză prelungită, de identitate, aș zice, Dan Cristea îmi oferă un binevenit material de discuție.
Prima condiție, dați-mi voie să spun după atâția ani de când scriu cronică, pentru ca să-și atingă scopul cronica de a întâmpina aparițiile editoriale, este să nu facă tranzacții cu valoarea cărților asupra cărților comentate. M-am confruntat de multe ori cu situația în care se aflau autori bătrâni, bolnavi sau recent decedați, cu a unor mari boși în instituții de partid și de stat, de care uneori depindea în mod direct publicația în care scriam, sau cu a unor scriitori așa zicând intangibili. Am renunțat la rubrica din „Contemporanul“ după zece ani, când noul director, succesorul lui G. Ivașcu, n-a vrut să-mi publice cronica la Marele singuratic, romanul lui Marin Preda. Nu refuzul de a o publica m-a determinat să renunț, ci motivația lui: nu e bine să-l supărăm pe autor.
Am citit cu mare plăcere cartea lui Dan Cristea pentru imparțialitatea judecăților lui. N-am observat să se fi pliat pe judecățile altora. Nici să-i fi menajat pe autorii protejați de propria reputație. Cronica despre cel mai recent volum de poezie al lui Mircea Cărtărescu este cât se poate de instructivă în această privință: obiectivă, clară, pe scurt, dreaptă. Un al doilea criteriu este corec titudinea judecăților. Nu e vorba despre infailibi l itate, niciun critic n-a fost vreodată infailibil, corectitudinea fiind garantată, în fond, de media judecăților la un moment, de respectul față de canon. Sub acest raport, lui Dan Cristea nu i se pot reproșa nici severități, nici blândeți exagerate. Ca un cronicar care își cunoaște meseria, el nu umblă pe sârmă, ci pe o cale pe care o urmează cei mai buni din meseria lui. Critici pe care-i cunoaște: iată un alt criteriu. Dan Cristea își citește colegii de breaslă și-i citează când crede de cuviință. Între cele două condiții din urmă, legătura este evidentă. Criticii învață unii de la alții un lucru: că nicio judecată ori analiză nu e absolută. De aceea am susținut ideea că istoria lite raturii se scrie la două mâini. Ca și critica, de altfel. Nu e de folos criticului sau istoricului literar să facă abstracție de alți critici și istorici literari. Referința nu e o simplă politețe, ci o obligație a profesiei ca atare. Cum spuneam, Dan Cristea ex celează în această privință, ceea ce conferă articolelor lui o anumită demnitate în ochii istoriei literare. N-are pretenția să scrie o istorie literară. Dar cronicile lui se înșiră ca mărgelele pe ață de-a lungul câtorva ani și îi vor obliga pe viitorii istorici ai literaturii, dacă specia lor va supraviețui, să țină seama de ele.
O carte plină de învățăminte utile, într-un moment de derivă a cronicii literare, la noi, ca și în toată lumea. Sper totuși să mă înșel afirmând pe coperta a doua a cărții că Dan Cristea este „ultimul mohican“ al cronicii literare.