În 1994, printr-un act abuziv, Alexandru Dabija a fost demis din funcția de director al Teatrului Odeon din București. Paradoxul a fost situat pe culmi. Teatrul Odeon era considerat unul dintre cele mai tari teatre ale momentului și, în orice caz, cel mai non-conformist. Trebuia scos din cărți pentru că ieșea din calapoade. Aici funcționa …
În 2008, de Ziua Crucii a sosit vestea. Nu prea se aștepta mai nimeni. Plecase spre Austria echilibrat de doctorii de la Spitalul Elias. Doar Danei Safta i-a spus „ai grijă de Mihaela!…“. Și astăzi mi se pare straniu. N-am înțeles pînă la capăt ce s-a întîmplat. Mi s-a părut că s-a fofilat pe după …
Chiar dacă nu se vede, cortina a căzut peste artele spectacolului. Disperați, artiștii se străduiesc să înnoade cumva situația stupefiantă în care trăim cu ceva din trecut. Cu normalul. Cu timpul și convențiile în care am existat și creat. Sînt frici și traume. Deja. Muzica, teatrul, opera, dansul sînt lovite în plin. Artiștii independenți de …
Sînt multe și puține, de fapt, poveștile datorită cărora am călătorit lunile acestea fără să eșuez. Nu m-am gîndit la mîine. Ciudat! În planurile mele stătea scris și unde voi fi peste un an sau mai mult, în ce loc, la ce spectacol, întîlniri, negocieri, filmări, conferințe, lansări. Schimbare de paradigmă: în fiecare dimineață încep …
Puține lucruri se mai găsesc de spus dincolo de frică și de moarte. Poate cîte ceva despre aroganță, prostie, agresivitate. Au trecut șase luni din acest an, din viața noastră. Cum? Mi se pare că trăim în plin haos și absurd. Acum ceva timp, cînd în breasla mea era o tăcere adîncă și nici urmă …
Sînt locuri bîntuite de celebritate care mă pot inhiba sau, dimpotrivă, locuri adorate de toată lumea cărora le adaug adorația mea. Unul dintre acestea este și Avignon-ul. În 1996 priveam din apropierea podului fără un capăt spectaculosul joc de artificii închinat zilei Franței. Am petrecut la Avignon o lună de vis în care trupul meu …
Poate că astăzi nu am să scriu propriu-zis o cronică. Nu prea o mai fac de mult în acceptul clasic. Dar astăzi nimic nu mai este normal. Acel normal, cît de cît, de pînă în martie, început de an 2020. Viața și-a schimbat paradigma. Moartea a venit aproape. Ficțiunea a devenit realitate. A ieșit din …
De o vreme încoace, mă „întîlnesc“ cu ea. O văd, întorc capul și dispare fără grabă. Îi simt mirosul de carpați, privirea mi se duce după o pălărie mirobolantă și după un mers tacticos și legănat. Zilele trecute, am dus la reparat cerceii de la ea. Cercei de „Cleopatra“. Cerceii ei pe care i-a purtat …
Într-o seară din acestea multe sufocante, în vreme de incertitudini majore, m-am apucat să povestesc unor foarte tineri actori despre prieteni. Despre artiști mari, care astăzi nu mai sînt. Au rămas umbrele. Umbrele lor pe pămînt sînt personajele. Mișcările acestora pe scenă, în amintiri, în aburul timpului. Și uite așa, serile sînt tot mai des …
în 1991, primăvara, am ajuns la Praga. Eram în drum spre Frankfurt, spre un Congres pentru drepturile omului. Popasul la Praga mi s-a părut necesar. Ca un fel de prolog. Nu a uitat nimeni anul 1968. Deși înfrînți de tancurile sovietice, cehii au știut să se opună, să spună NU. Intelectualii au creat o mișcare …
Habar n-am dacă agitația pescărușilor nu exprimă ceva din ce se întîmplă cu noi. Deși sînt născută și crescută la București, nu-mi amintesc să fi văzut pe aici pescăruși. De aceea, întîlnirea cu ei era doar la mare. Mereu i-am urmărit cu fascinație și cu teamă, în același timp. Sînt păsări puternice, își stabilesc atent …
De cîte ori se apropie zilele și nopțile de 13,14,15 iunie, sufletul meu intră în doliu. Nu am vorbit ani de zile despre toată povestea asta pentru că așa am hotărît cîndva, într-un vîrf de munte mai sus de Săpînța, în noaptea de Anul Nou ce-l lăsa în urma pe 1990. Luna, doar ea, lumina …