pot repeta, pe scurt, ce spuneam altădată despre excelentul regizor, eseist, prozator, poet Mihai Măniuțiu: poemele lui coboară, cu fiecare plachetă, tot mai adânc şi mai dez-vrăjit spre interioare vulnerate, proza exersează derâderi la lumea care (pe)trece, iar regia caută locul de mijloc, răscrucea în care înăuntrul şi în afara s-ar putea reconcilia: „Secretul – …
Așa, poemul cu floare, se numea printre redactorii și colaboratorii revistei „Steaua” din anii 1970 pagina cu poem românesc tradus în alte limbi față în față cu o reproducere de pictură/sculptură afină, pe hârtie bună, velină, tipărită separat și atârnată cu dichis în mijlocul de pagină vecin. Nu-i nicio îndoială că ideea fusese a lui …
Absolventă de Istorie și Filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai (și-a susținut doctoratul cu teza Folclorul românesc în opera lui Mircea Eliade), redactor la Editura Școala Ardeleană, Sandra Cibicenco debutează cu un volum oarecum surprinzător, Salata de cuvinte. Deși a deprins de la poeții generației sale, dar și pe cont propriu exasperarea, răspărul, sațul față în față …
S-a lansat de curând la Gaudeamus Cluj-Napoca o nouă carte din seria de autor Ioan-Aurel Pop a Editurii Școala Ardeleană: Românii. Eseuri dinspre Unire. Am nu- mit-o fără ezitare carte a identității noastre. O carte pledând pentru cultivarea memoriei, „atribut fundamental al inteligenței” în opinia autorului („nimic din ceea ce se petrece acum, sub ochii …
Mi-am propus să urmăresc evoluția poetei Adriana Teodorescu nu doar fiindcă a debutat în Colecția Biblioteca tânărului scriitor a Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor (cu un eseu despre Caragiale, variantă a tezei de doctorat), ci și fiindcă mă interesa anume poetica morții, una dintre temele sale preferate și fundal teoretic al unei poezii de insistentă …
Când este evocată figura lui Sextil Pușcariu, se vorbește, în mod firesc, mai ales despre marile sale ctitorii: organizarea Universității de la Cluj, căreia i-a fost și rector, întemeierea Muzeului Limbii Române, primul institut românesc de lingvistică, buletinul „Dacoromania”, continuarea Dicționarului limbii române, inițierea Atlasului lingvistic român etc. Nu se uită nici faptul că el …
Sorin Lavric ne avertizează de la bun început: nu e „un admirator al sexului frumos”. Am luat act. La cât de amețitoare e diversitatea lumii oamenilor, ar fi și greu să admiri așa, de-a valma, pripit și nediferențiat, mai mult de jumătate din populația globului. Eseist rafinat, gata să „vadă idei” (câteodată și unde nu …
Știam de mult despre reveria sentimental-livrescă pe care o cultivă Gheorghe Grigurcu cu gândul la Transilvania, la Cluj. Asta și fiindcă am încercat – încă din copilărie, de când mama ne cânta uneori, serile, cântece interzise precum „Clujule, măi Clujule…” și „Lung e drumul Clujului…” – să înțeleg de ce era atât de special acest …
Mihaela Gligor și Mac Linscott Ricketts, autorul impresionantei lucrări de peste o mie de pagini despre Eliade și rădăcinile românești – apărută și la noi – coordonau în 2005 un volum de Întâlniri cu Mircea Eliade/ Encounters with Mircea Eliade. Izbutiseră să atragă evocări din partea unor oameni care l-au cunoscut direct pe Mircea Eliade, …
Constantin Cubleșan este nu doar critic și istoric literar de cursă lungă, nu doar cel-care-a-citit tot ce s-a scris despre Eminescu, alcătuind, calm și tacticos, o veritabilă bibliografie-detaliat-analitică, dar și un povestitor cu har și plăcute tabieturi atenuând umori negre și ascultând de o „lege” de sonoritate slaviciană: „Noi trebuie să fim cinstiți față de …
Am ales acest titlu pentru recenzia mea fiindcă spune de la început noutatea. Liana Cozea părea să-și fi ales ca teritoriu predilect de exersare a disponibilităților sale interpretative literatura feminină: Prozatoare ale literaturii române moderne, Cvartet cu prozatoare, Dana Dumitriu, portretul unei doamne, Exerciții de admirație și reproș – Hortensia Papadat-Bengescu, Confesiuni ale eului feminin, …
Florina Ilis taie – cu experiența vieții sale, cu cercetări de documente, cu stârniri de confesiuni, dar și cu talentul său nativ – secțiuni adânci într-o istorie seculară până la straturi în care sedimentele au fost deja catalogate și, tocmai de aceea, suportă bogate intervenții ale imaginației. Umbrele trecutului se apropie așteptând tălmăciri: „să le …









