Mihaela Gligor și Mac Linscott Ricketts, autorul impresionantei lucrări de peste o mie de pagini despre Eliade și rădăcinile românești – apărută și la noi – coordonau în 2005 un volum de Întâlniri cu Mircea Eliade/ Encounters with Mircea Eliade. Izbutiseră să atragă evocări din partea unor oameni care l-au cunoscut direct pe Mircea Eliade, foști studenți și colaboratori, mulți dintre ei, la Universitatea din Chicago, ori doctoranzi sub conducerea sa. „Întâlnire” era un termen favorit al lui Eliade care îl înțelegea ca nevoie stringentă a întâlnirii Occidentului modern cu lumile arhaice și neoccidentale, pentru o hermeneutică creativă și o reînnoire culturală. „Întâlnirea” numește, astfel, o experiență cu interacțiuni și consecințe nebănuite, pline de sens, semnificative și schimbătoare ale cursului vieții. O nouă versiune, revizuită, a cărții apărea la Editura Humanitas, în 2007. Tot atunci a debutat autonom Mihaela Gligor, cu volumul Mircea Eliade. Anii tulburi: 1932-1938 (nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor). Pasionată de Mircea Eliade și, prin el, de India, ea adaugă noi volume proiectului său româno-indian, fiind nu doar cercetătoare la Institutul de Istorie „George Barițiu” din cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, ci și conducătoare a Centrului pentru studii indiene al Universității „Babeș-Bolyai”. A mai semnat volumul India. Însemnări, eseuri, jurnal, a tradus un volum de Corespondență Maitreyi Devi – Mac Linscott Ricketts, a coordonat și alte volume despre Eliade (de pildă, Între filosofie și medicină. Folclorul medical în viziunea lui Mircea Eliade și Valeriu Bologa), e co-traducătoare și editoare a corespondenței inedite dintre Mircea Eliade și Henry Pernet, Corespondență. 1961-1986. Dragul meu prieten.
Călătoriile în India i-au prilejuit mai multe întâlniri la Calcutta cu nora și fiul lui Maitreyi și a putut să detalieze o „întâlnire”-cotitură din viața ei. De curând, a provocat comentarii pe marginea romanului Maitreyi și a poveștii „adevărate” care se ascunde în spatele acestuia. La 40 de ani de la apariția romanului lui Eliade, Maitreyi Devi scrie propria ei poveste, nemulțumită de imaginea pe care romanul i-o destinase. Romanul ei (Dragostea nu moare) păstrează iubirea din tinerețe în limitele spiritualului și deschide seria de marginalii la roman. Pe cât de dârză în împlinirea proiectelor sale, pe atât de romantică, Mihaela Gligor își propune să afle dacă „întâlnirea cu Maitreyi – femeia sau personajul – ne-a schimbat, într-un fel sau altul, pe toți cei care am scris aici și ne-a făcut să privim cu alți ochi povestea lui Eliade”. Trebuie spus că întrebarea denotă oarecare naivitate. Totul e bazat pe o confuzie: între viața reală și un roman. Greu de înțeles „nemulțumirea” indiencei față de felul prezentării personajului Maitreyi în romanul lui Eliade.
Fiul lui Maitreyi își descrie mama drept o femeie puternică, „polivalentă, cu cunoștințe și interese în domenii variate, ceea ce era neuzual în Bengalul acelei perioade”. Ea scrie poezii, mentor fiindu-i Rabindranath Tagore, se perfecționează permanent, devenind o persoană erudită, lucidă și cu mult simț practic. Amintirile lui Sorin Alexandrescu aduc și confirmarea unei imposibilități: femeia adevărată și personajul din carte sunt două realități paralele, deloc menite să se întâlnească. De aceea, în fotografia făcută în 1973, când, neanunțat, Maitreyi îi caută la Chicago pe Mircea Eliade și pe soția sa, Christinel, „comună celor trei personaje pare a fi doar un soi de imensă stânjeneală că sunt fotografiați împreună”. Între cei doi a rămas un adevăr nespus în legătură cu care se simt oarecum vinovați, fiecare potrivit culturii căreia îi aparținea: „Eliade a crezut că a salvat, dacă nu chiar răs-cumpărat, secretul dragostei lor prin roman, Maitreyi a crezut același lucru prin contestarea lui violentă în memorialistică, limitând dragostea la spiritual în cartea ei, dar scriind separat poeme aprinse”. Ștefan Borbély crede că Maitreyi este „unul dintre cele mai răstălmăcite romane ale literaturii române […] Zeci de generații de elevi și de eleve au fremătat sentimental la translarea subiectului în lumea superioară, de dincolo de contingent, a Absolutului, construindu-și un mit erotic sublim și eterat, care nu are nimic de-a face cu realitatea”. Eseul său detaliază istoricul receptării unei cărți care „urcă de pe palierul istoriei pe acela al mitografiei literare, consecințele fiind benefice pentru destinul romanului”. Mai intervin Basarab Nicolescu, Daniela Țane, Adelina Patrichi, regizoarea Chris Simion într-un interviu acordat Mihaelei Gligor pe marginea unui spectacol cu Maitreyi. Și Mihaela Gligor (Maitreyi, povestea vieții mele). În loc de postfață, un eseu al Hannei Bota despre romanele de dragoste și efectele iubirii idealizate, eseu care rezumă chestiunea de fond și poate duce mai departe discuția despre relația ficțiune-realitate și măsura în care un personaj imaginar poate eclipsa și pune în dificultate personajul real care i-a fost model.