Să spun de la început că nu mă miră privilegierea de către autor, în antologii, a poemelor de tinerețe. Acolo e adevăratul Adrian Popescu, cu toate trăsăturile sale unice în admirabilă ecloziune. Nu vreau să sugerez nicidecum vreo scădere a acuității lirice în volumele care au urmat. Eul profund rămâne neschimbat, ca un miez fierbinte …
În Colecția Scriitori români contemporani coordonată de Andreea Răsuceanu la Editura Humanitas (îmi place că pune „în vedetă“ CZU-ul, 821.135.1; mi se pare semn de bună rânduială), a apărut o nouă carte de Mihai Măniuțiu: A șaptea viață a lui Alexandru Royce. Un excelent controlat portret-în-canon-deconstruit al României contemporane. Să spun de la început că …
Răspunzând unei anchete a României literare despre cărțile bune ale anului 2020, rețineam și Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi, primele două cărți dintr-o serie care scriam „promite rare desfătări cititorilor – comentarii pe cât de savante, pe atât de savuroase, o lectură încrucișată și împerecheată a operei lui Shakespeare cu reconstituiri ale vremii sale și …
Cercul literar de la Sibiu și „Almanahul literar“ au avut mereu pentru mine o înrudire de imagine fotografică. Simplă impresie vizuală, cu alte cuvinte. Binecunoscutele poze solemne de grup îmi vin în minte ori de câte ori se vorbește despre vreunul dintre reprezentanți. În ambele cazuri, imaginea e și poză anume compusă pentru a transmite …
Două cărți de proză citite una după cealaltă, ba și intersectat pe secvențe la o a doua lectură, mi-au dat ideea amănunțirii în paralel a chemărilor la judecată ale lumii contemporane. Este vorba despre Crime la Elsinore (ediția a treia, definitivă), a lui Horia Gârbea, și Stele pitice, debutul în proză al lui Răzvan Voncu, …
Titlul acestor rânduri s-a ivit din gândul la interpretarea pe care o dă Bruno Ernst desenului lui Escher cu Mâinile desenatoare: „Dacă o mână e pe cale de a desena o altă mână, iar aceasta din urmă e, în același timp, ocupată cu desenarea celei dintâi… și toate astea sunt reprezentate pe o foaie de …
Lui Alexander Baumgarten, profesor de istoria filosofiei medievale la Universitatea „BabeșBolyai” din Cluj-Napoca, i-am urmărit de-a lungul anilor isprăvile, impresionată de eleganța gesticulației sale în teritorii pentru multă lume exotice. Îngrijește ediții, traduce și comentează aplicat opera unor autori precum Aristotel, Plotin, Augustin, Toma din Aquino, coordonează, la Polirom, colecția „Biblioteca medievală” (45 de volume …
Amăgire“, zice Ioan-Aurel Pop în Veghea asupra limbii române, „provine, se pare, dintr-o sintagmă veche, având în centru substantivul latinesc magus (preot păgân), provenit din grecescul magos. Până la un moment dat, spre finalul Antichității și începuturile lumii medievale (prin anii 400-600 d. Hr.), termenul respectiv trebuie să fi fost admagire, formă din care se …
G.K. Chesterton îi spunea unui contemporan că nu-i poate comenta pe scurt cartea, ci va scrie în replică o carte întreagă. Eu nu voi face, firește, la fel, dar maniera de însoțire a unei cărți cu marginaliile proprii e oarecum asemănătoare la Mircea Mihăieș. El parcurge pas cu pas textura cărții, o des-tramă pe îndelete, …
De la naștere, ba se pare că și dinaintea ei, înotăm într-un ocean de sunete pe care învățăm să le distingem. Le auzim și fără să vrem, le ascultăm când vrem („Ah, lucrurile cum vorbesc“). Recunoaștem vocile părinților, citim în intonația celuilalt semnale de bine ori de rău. Înregistrăm ciripit de păsări, uneori învățând să …
N-am făcut decât să trăiesc, dar și din asta se moare“, așa sună în traducere finalul unui poem de József Attila, versuri la care am trimis adesea în cărțile mele despre muritudine. În pagina de poezie din nr. 11-12 al revistei „Steaua“, Markó Béla (traducere Kocsis Francisko, el însuși poet și prozator remarcabil) trimite la …
M-am situat dintotdeauna de partea acestui între al nuanței, cu un relativism echilibrat. Refuz să descriu lumea sever maniheist în alb și negru, oameni, lucruri, întâmplări nu le etichetez pripit în negru tăciune versus alb imaculat, caut și găsesc argumente că „adevărul e la mijloc“, în bogatul teritoriu al miilor de griuri, unele luminoase, altele …