Interesul meu pentru infinitivele lungi e vechi. Am semnat o laudă lor chiar în „România literară“. A trecut aproape un sfert de veac de când am scris prima dată despre feminitatea limbii române, argumentând că este feminină (cu o doză de androginie venind dinspre ambigene), fiindcă lucrurile cele mai importante pentru om și pentru existența …

Mai-mult-ca-trecutul Anei Blandiana e o carte rară. Nu găsesc un epitet mai potrivit. O carte de o luciditate tăioasă și caldă în restriștea ei. De mult n-am mai citit o carte atât de densă, de frumoasă, de surprinzătoare. Nici doi ani de jurnal tensionat care reușesc să fie o meditație despre singurătate, lume, „infernul tandreței“, …

Vorba lui Nicolae Manolescu, „nu-ți propui să schimbi canonul. Bătăliile canonice nu se planifică. Ele țin de viața spontană și imprevizibilă a literaturii“. Perfect adevărat. Tot astfel, nu poți impune nimic limbii. Organism viu – ca și literatura –, ea depinde de vorbitorii ei și de capacitatea sa de a răspunde nevoilor de comunicare ale …

Scriind despre Bârlog de scriitor, în România literară, am trimis la un volum colectiv apărut în Belgia, Murs d’images d’écrivains. Dispositifs et gestes iconographiques (XIXe-XXIe siècle), Louvain, 2023, care comentează „dispozitivele iconografice“ de care se înconjoară oamenii în general pentru a conserva o istorie personală, dar încearcă să afle și ce înseamnă decorarea într-un anume …

Rândurile de mai jos au fost stârnite de capitolul Partenerul secret din cartea lui Alberto Manguel Un cititor în Pădurea din Oglindă (Editura Trei, 2023, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu). Subiectul acestei cărți este „cititul, cea mai specific umană dintre toate activitățile creatoare. Cred că suntem, în miezul ființei noastre, animale cititoare și că arta lecturii, în …

Se zice că Chaplin, stând de vorbă cu bunul său prieten Georges Simenon, se întreba de ce sunt, oare, atât de mulți oameni nebuni/smintiți pe lume? Simenon, pe care mi-l imaginez cu figura bonom-sfătoasă a lui Maigret (Jean Gabin), îi răspunde cam așa: vezi tu, am fi la fel de nebuni ca ei, dar eu …

De-o bună bucată de vreme, se aude un huruit amenințător, deocamdată subteran, aș zice, legat de soarta Cărții, a Bibliotecii, a Cititorului. Pe de-o parte, sunt înclinată să cred că multe dintre îngrijorări sunt mimetice – e straniu cât de repede prind din zbor, chiar și oameni cu capul pe umeri, orice alarmă, gata fiind …

În Viața mea de noapte, rețineam teoria freudiană cum că, pentru a nu fi tulburat în munca sa nocturnă, subtextuală, creierul știe să fabrice povești de răspuns la stimulii exteriori, contextuali (care, desigur, nu încetează în timpul somnului nostru), visele fiind o formă ficțională de răspuns. Visând, nu ne trezim imediat pentru a răspunde vreunui …

Am mărturisit adesea de-a lungul cronicilor literare scrise într-o jumătate de veac că îmi place anume proza discret reflexivă, cea care apelează la o privire amănunțită asupra lumii, dar nu-și uită ținta, căci prozatorul țese abil mătasea detaliilor pentru a face mai firești inserțiile meditative, eseist-filosofice, enunțând ici-colo „adevăruri“ despre sine. Dar nu doar despre …

Romanul lui Ian McEwan Mașinării ca mine (Polirom 2019; trad. Dan Croitoru) pune câteva întrebări fundamentale despre condiția umană prin intermediul unei confruntări incomode între omul Charlie și un robot super-perfecționat cu numele Adam. Deși e proprietatea sa, căci l-a cumpărat cu bani mulți, primiți dintr-o moștenire, și deși Adam are setări din fabrică („sinonimul …

Am scris adesea despre locuri și locuiri, despre relația scriitorului cu natura ori despre interioarele Tiffany pe care le descrie, apropriindu-și-le, în cărțile sale. Am reținut cuvintele lui Saramago: „lumea noastră exterioară“ e, „în orice clipă și împrejurare, un fel de prelungire a lumii noastre interioare și la fel de variabilă atât una, cât și …

Se spune, de obicei, că omul se deosebește de celelalte viețuitoare prin aceea că apelează la vorbirea articulată, mijloc sonor de exprimare și comunicare. Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Că nu înțelegem „limba păsărilor“, sau a delfinilor nu înseamnă nicidecum că viețuitoarele cu pricina nu comunică într-o limbă, ci doar că nu e …