Limba română nu e doar averea cea mai de preț a românilor, cum bine s-a spus, ea e și firea noastră, cum iarăși s-a spus deja de secole despre legătura tuturor limbilor pământului cu felul de a fi al oamenilor ce le vorbesc. Nu întâmplător, în limba română, limbile și neamurile erau cândva sinonime (Neagoe …

Printre stereotipurile moștenite din generație în generație, două par de neclintit, căci niciun gând îndoit nu le dă târcoale: Pământul, casa noastră și Mama Natură. Dacă încercăm o privire mai nuanțată, constatăm imediat că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, iar posesivul e cel puțin fragil.Pământul ca Terra nu ne are nicio clipă în …

Spre deosebire de cuibul ori vizuina animalului, casa e un spațiu cu înțeles uman, nu doar biologic (Michael Paul Jones, Notes toward a Philosophy of Architectural Space). Casa apare ca încorporare/întrupare a memoriei și speranței, acestea ținând deopotrivă de neam, de familie, de individ. Forța casei ca imagine poetică arată că semnificația ei e strâns …

Uniune a minții cu trupul (după Lucrețiu), omul a traversat etape succesive de împăcare a fețelor sale ori, dimpotrivă, de divorț. Trupul e periodic satanizat, împins în umbră, în noapte. Indiferent ce se întâmplă între oameni – căci interdicțiile nu reușesc să paralizeze intimitatea secretă și mereu promiscuă (potrivit mentalului dominat de porunci) a alcovului …

„Înainte de moarte”, nuvela lui Marin Preda, surprinde oscilarea umană între teribila incertitudine și spaima de certitudine în legătură cu ceasul morții. Stancu lui Stăncilă stă să moară, asemeni lui Ivan Ilici, personajul lui Tolstoi. Știa, ca membru al unei specii muritoare, că va muri. „Junghiul” are rostul de a transfera moartea colectivă – toți …

Simplificând: omul se definește (și) prin pasul important pe care l-a făcut transformând în artă nevoile sale fundamentale: hrana, adăpostul, perpetuarea. O dată cu descoperirea focului, apare gătitul (nu întâmplător, în limba română a găti e rudă cu a se găti, cu împodobirea veștmintelor și a trupului; amândouă trimit la senzația că lucrurile nu sunt …

Să spun mai întâi că smintirea o iau în sensul dublu al etimologiei pe jumătate inventate de mine: las deoparte deducerea lui a (se) sminti din slavă (chiar dacă nu-mi displace nicidecum această latură a limbii noastre care o face și mai specială și, poate, mai mlădioasă), și avansez ipoteza că smintirea se trage din …

„Patria vieții e numai prezentul“ (Mihai Eminescu) De-a lungul anilor, de câte ori m-a nemulțumit vreo împotmolire, vreo derută, vreo stângăcie a societății românești, le-am dat repetat dreptate unor C. Drăghicescu ori Cioran, cel din Schimbarea la față…, să zicem, dar mai ales lui Constantin Rădulescu-Motru care, în capitolul despre psihologia poporului român inclus în …

Vizualizez, poate într-un grad mai mare decât cel obișnuit, ceea ce citesc. Ochii minții sunt gata să „vadă“ ceea ce înșiră literele pe hârtie. Se ivesc priveliști, siluete, alcătuiri de forme și culori, care își caută singure (oarecum) corespondentul în imagini plastice ori muzicale deja stocate de-a lungul vieții în memorie. Întrepătrunderea e imprevizibilă și …

Știm (sau credem) că doar ce este povestit există. Verbalizarea, în sens foarte larg, are menirea de a eterniza realitatea. Punerea în cuvinte dă miezului real culoare, formă, sens, direcție, rezistență, forță. Realul devine prin ficțiune (orice punere în cuvinte este o ficțiune) mai real. Vorbeam altădată despre paleoplastica romanescă, despre capacitatea prozatorilor cu har …