De-o bună bucată de vreme, se aude un huruit amenințător, deocamdată subteran, aș zice, legat de soarta Cărții, a Bibliotecii, a Cititorului. Pe de-o parte, sunt înclinată să cred că multe dintre îngrijorări sunt mimetice – e straniu cât de repede prind din zbor, chiar și oameni cu capul pe umeri, orice alarmă, gata fiind …

În Viața mea de noapte, rețineam teoria freudiană cum că, pentru a nu fi tulburat în munca sa nocturnă, subtextuală, creierul știe să fabrice povești de răspuns la stimulii exteriori, contextuali (care, desigur, nu încetează în timpul somnului nostru), visele fiind o formă ficțională de răspuns. Visând, nu ne trezim imediat pentru a răspunde vreunui …

Am mărturisit adesea de-a lungul cronicilor literare scrise într-o jumătate de veac că îmi place anume proza discret reflexivă, cea care apelează la o privire amănunțită asupra lumii, dar nu-și uită ținta, căci prozatorul țese abil mătasea detaliilor pentru a face mai firești inserțiile meditative, eseist-filosofice, enunțând ici-colo „adevăruri“ despre sine. Dar nu doar despre …

Romanul lui Ian McEwan Mașinării ca mine (Polirom 2019; trad. Dan Croitoru) pune câteva întrebări fundamentale despre condiția umană prin intermediul unei confruntări incomode între omul Charlie și un robot super-perfecționat cu numele Adam. Deși e proprietatea sa, căci l-a cumpărat cu bani mulți, primiți dintr-o moștenire, și deși Adam are setări din fabrică („sinonimul …

Am scris adesea despre locuri și locuiri, despre relația scriitorului cu natura ori despre interioarele Tiffany pe care le descrie, apropriindu-și-le, în cărțile sale. Am reținut cuvintele lui Saramago: „lumea noastră exterioară“ e, „în orice clipă și împrejurare, un fel de prelungire a lumii noastre interioare și la fel de variabilă atât una, cât și …

Se spune, de obicei, că omul se deosebește de celelalte viețuitoare prin aceea că apelează la vorbirea articulată, mijloc sonor de exprimare și comunicare. Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Că nu înțelegem „limba păsărilor“, sau a delfinilor nu înseamnă nicidecum că viețuitoarele cu pricina nu comunică într-o limbă, ci doar că nu e …

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup. (Lucian Blaga) Ceea ce se oferă privirii noastre nu este un dat, ci un lucrat și, deci, un artificiu. Prizonieri ai propriilor noastre limite senzoriale, acceptăm realitatea indubitabilă a aparenței. Sufletul însuși nu este un atribut al omului, ci rezultatul activității sale asupra lumii și asupra sinelui, …

Un roman nonficțional distopic”, cartea lui Benjamín Labatut Când nu mai înțelegem lumea (traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Pandora, 2022) este un fel cu totul aparte de romanțare, în sensul că meditația autorului în marginea „legăturilor complicate dintre descoperirile din lumea fizicii și a matematicii și tendința umanității de a se autodistruge” întrețese palpitant și …

A trecut aproape un sfert de veac de când am scris prima dată despre feminitatea limbii române, argumentând că este feminină (cu o doză de androginie venind dinspre ambigene) fiindcă lucrurile cele mai importante pentru om și pentru existența sa în lume sunt exprimate de limba noastră cu substantive feminine. Un rol de netăgăduit îl …

Omul e surprins de moarte, fiindcă „știința morții“ nu e înnăscută, cum pare a fi la alte viețuitoare, iar societatea nu-și propune educarea lui pentru moarte. Prosperitatea, succesul, progresul se definesc toate prin ocultarea finitudinii. „Dezmoștenit al naturii“, cum îl consideră Edgar Morin, omul se naște nepregătit pentru viață. El trebuie să învețe și ceea …