David Dorian, încă un solitar paradigmatic. Împrejurarea că are domiciliul în provincie (orașul Bistrița) îi favorizează condiția, provincia fiind ea însăși o paradoxală formă de solitudine a unei colectivități. În chip natural apare schițat în producția d-sale, în diverse variante, portretul provinciei celei congenere cu propria-i solitudine: „Zi fără noimă. Ploi de toamnă spală/ acoperișuri. …
În contrast cu donjuanismul de-atîtea ori transparent în poezia modernă, pentru Mircea Petean Ana reprezintă o iubire absolută. O iubire simbolică similară celei întrupate în Euridice, dar mai curînd, dată fiind evoluția sa în direcția unei căsnicii durabile, în Penelopa. Impasibil la mobilitatea erotică a contextului, poetul înțelege a o omagia pe cea care i-a …
O disciplină discretă însă continuă, o severitate disimulată datorită cutezanței asociațiilor caracterizează versurile Nicoletei Crăete. Succesiunea aleatorie a secvențelor nu e astfel decît rodul unei paradoxale suprapuneri între spontaneitate și rigoare, din care prinde ființă poezia. E observația pe care o putem face în virtutea majorității textelor oferite de Nicoleta Crăete, fiică a Amarului Tîrg. …
De ce De ce te grăbești cînd prea bine știi că graba strică treaba sparge sticla bălții și n-o mai pune la loc strică frîna norului care dă-n șanț cum un autocar smintit pune vocea păsării la altă turație făcînd-o de rîs și nici pe tine nu te bagă-n seamă trecînd înainte cum o cochetă …
Brand-ul poeziei lui Marian Drăghici: „păhăruțul“. Un simbol polivalent cu tîlc cînd melancolic, cînd euforic, cînd credincios, cînd lumesc, umplîndu-se, după prilej, cu „de toate“, în funcție, nu în ultimul rînd, de perspectivele interșanjabile ale vîrstelor. Loc mai totdeauna al unei bonomii cu nuanță amară: „-Bine-bine, dar ce e pentru tine/ stricto sensu păhăruțul?// –Habar …
Dedicînd mării o amplă producție în versuri, Remus Valeriu Giorgioni („echipat“ din vreme, așa-zicînd, ca absolvent al Școlii Hidro Arad) o abordează ca pe-o ființă. Dacă Valéry socotea marea „generatoare de forme și proiecte extraordinare, mamă a Afroditei și sufletul atîtor aventuri“, poetul român merge pe același siaj, încercînd a-i desluși un suflu epopeic, care …
George Vulturescu ne oferă o interpretare a lui Lucian Blaga printr-o simbolistică vizuală. Antinomia lumină-întuneric e investigată în direcția unor interferențe, substituții ori derivații ale fiecărui termen de la condiția sa primară pentru a-i surprinde cît mai fidel prezența în opera în cauză. Din capul locului apare opțiunea exegetului pentru factorul secund. Să fie la …
Victor Știr ne oferă în versurile d-sale o melancolie care nu se îndură a se despărți de materie, de o apetență a concretului aptă chiar prin această trăsătură a-și exprima tensiunea. Vis și totodată apăsată prezență a realului aidoma unui alcool tare. Nedespărțite fiind abstracțiile de factorul palpabil, posibilele viziuni nu se pot decît bănui …
O specială percepție a dramaticului împins pînă la tragic o probează versurile Vioricăi Răduță care evocau pierderea mamei d-sale. Ca și atunci, punctul de reper al ultimului volum pe care ni-l oferă e un fapt zguduitor, cu un orizont de astădată național: tragedia de la clubul Colectiv. Materia realului supusă unei atente documentări se topește …
Bacovia constituie tema de-o viață a lui Constantin Călin. După un volum cuprinzînd „eseuri despre om și operă“ (1999) și un al doilea înfățișînd „o descriere a operei“ (2004), ne aflăm în fața celui de-al treilea din seria care are ca obiect, în formulă subiacent emoțională, „triumful unui «marginal»“. Devotamentul, paciența, acribia sunt factorii puși …
O amplă, emoționantă reîntîlnire cu Cornel Regman ne-o oferă monografia semnată de Florina Lircă-Moldovan. Punctul de pornire al scrierii pare a-l constitui, subiacent, un impuls moral, întrucît cercetătoarea îl socotește pe acesta a fi încă un „subiect de controverse“, dacă nu chiar al unei, fie și relative, marginalizări: „Severele clișee cu care mai este cîteodată …
Tema predilectă a poetei Simona-Grazia Dima: o confruntare stăruitoare cu materia existențialului, însă una lipsită de violență, devenită aproape o rutină. Ca și cum și-ar fi vîrît mîinile într-un aluat îmbelșugat pe care se străduiește să-l frămînte: „Am ridicat de jos ceva ca o nucă/ și mi-a părut rău, dar era prea tîrziu:/ un lucru-ngrijorător …