Restul Adună chiștoace de țigări fără filtru de pe jos să le îngroape în grădiniță, la azil, în fața ferestrei camerei lui, din care vor crește zambile și lalele, îi plac atât, că se teme să nu-și piardă mințile. Se bucură de fiecare amănunt al zilei de azi. Dă firimituri de pâine la vrăbii, la …
Radu Sergiu Ruba este, cu siguranță, un caz în literatura română. Deși suferă de un handicap major, lipsa vederii, pe care a pierdut-o încă din primii ani ai copilăriei, Radu Sergiu Ruba se comportă ca (un) Homer care vede cu ochiul interior mult mai departe decât vede un om/ scriitor obișnuit. După ce citești cărțile …
Universitarul Valentin Naumescu a publicat un eseu intitulat Războiul pentru supremație SUA – China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România, un gen de analiză politică implicând nivelul global și perspectiva sintetică pe care la noi nu îl practică multă lume (unul dintre cei atenți la dezvoltările de aceeași factură și la …
Poeme de Călin Vlasie – Catrene cu Molock lichid nu știu unde ai rămas scrijelit în vid în fulgul de nea poate în lichidul șiroind sub frunzele moi din hologramă deasupra aici e raiul dar și iadul dedesupt sunt flăcările iadului iar deasupra razele raiului ca atunci când urci un munte de noroi …
Poeme de Ildiko Șerban poezii inedite Sara Ca o nebună se învârtește împleticindu-se, nici nu poate altfel în ploaia asta de flori de corcoduș venită de nicăieri. Pletele sure își scapă broboada pe umerii scofâlciți când aude „Vei avea!” Nici nu contează ce, cum, sau când. „Vei avea!” Din gura știrbă râsul țîșnește isteric până …
La 16 mai s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Gavril Scridon, filolog eminent şi dascăl apreciat de toate generaţiile de studenţi de la Facultatea de Litere a Universităţii clujene, reprezentant de marcă al şcolii clujene de critică şi istorie literară, pe care a ilustrat-o prin numeroase volume de studii, ediţii critice, antologii …
S-a născut la Varşovia. A studiat ziaristica la Universitatea din capitala Poloniei. A făcut parte în 1944 din gruparea de rezistență a insurgenților activi din 1944 de pe Vistula. După înăbuşirea insurecției, a fost deportat în lagăre de muncă forţată de pe teritoriul german, de unde s-a întors în 1945. În anii 1946–1952 a lucrat …
Heather Morris este autoarea cunos cutului roman Tatuatorul de la Auschwitz, tradus în peste 50 de limbi și publicat în peste 7 milioane de exemplare, pentru care a primit premii literare importante pe toate continentele. Heather Morris s-a născut în Noua Zeelandă și s-a mutat mai târziu în Australia. O serie de studii de specialitate …
La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititoru-lui o adevărată bucurie a lecturii. …
Am asistat deunăzi, într-o sală somptuoasă a Camerei de Comerț, vis-à-vis de Banca Națională, la un concert insolit pentru publicul obișnuit, „Enescu și Jazzul“, așa cum l-a prezentat profesoara Dana Bartzer, organizatoarea acestui eveniment și îndrumătoarea protagonistelor. Era vorba de însoțirea Jazzului cu numele lui Enescu prin Liceul de Muzică la care sunt eleve aceste …
Ne întrebam în articolul anterior dacă într-adevăr ne lăsăm convinși de ce se întâmplă în romane, piese de teatru sau filme. Nu în toate, ci măcar într-unele din ele. Luasem câteva exemple celebre, dar greu de crezut. Într-unul din ele, un june plin de sine, spuneam, ucide fără motiv o femeie mai în vârstă. Poliția …
Prea puțin cunoscută la noi, în pofida valorii și a multiplelor sale întrebuințări, legea constructală constituie obiectul demonstrației recentului volum Fizica vieții. Evoluția pretutindeni, de Adrian Bejan (Editura Humanitas, 2020). Determinismul ei termodinamic, mai degrabă holistic și optimist-predictiv decât reducționist sau fractalic-descriptiv, evoluează în răspărul biomimetismului și a fatalismului entropic. Evoluând în alt spațiu decât …
