Unul dintre puținii poeți care se arată interesați de circulația europeană a creației lor este Marian Drăghici, debutant întârziat de nevoie printre congenerii săi optzeciști, cu Despre arta poetică (1988). Primul pas spre integrare a fost făcut în 2004 cu antologia bilingvă Licht, langsam/Lumină, încet (Wieser Verlag), publicată în Austria în traducerea poetei de origine …
Poet care se află într-o continuă căutare a formulelor de adresare/ comunicare este Tudor Crețu, adept al abordării directe a unui „real liric“ pe care îl metamorfozează reproiectându-l, bruscându-l chiar. Mai mult decât în cărțile anterioare, Blesteme & more (Editura „Casa de pariuri literare“, 2021) este o explicită aventură în cotidian, poezia fiind deopotrivă pamflet, …
Scriptor. Timpul nostru tinde a se replia în inform. Încercăm a-l trage înapoi în formă cu ajutorul textului. * Scriptor. Imagini care visează în locul nostru. Uneori doar cuvinte. * Spaima purtătorului unei iluzii când constată că, prin miracol, aceasta a ajuns la împlinire. * „Cu ani în urmă, pe vremea războiului, am simțit că …
Căpitanul Florente Manillas aruncă o privire pe geam. Oboseala își spunea cuvântul, căci era târziu. Noaptea coborâse de mult și se părea că „procesul“, așa cum îi zicea el, va dura, chiar dacă puzderia de stele pâlpâiau foarte hotărâte pe firmamentul de catifea al cerului. Transpirase ca un cal de cât lovise – nu se …
Soarele pe tronul amurgului *** Curgi prin viață cu un râu plin de pești în pustiu *** Vioara simfonică a lui Paganini *** Sânii ei sângeră maci *** Beat de iubire ca un păgân în fața altarului unei zeițe *** Fluviul tăcut al durerii *** Să spargi paharul din care îți bei amintirile *** Bătrânețe. …
Descopăr câteva picturi de Mircea Bochiș. În sfârșit, ceva frumos în arta contemporană, mă atrage ! Culoarea… un galben al câmpului care mă duce cu gândul la Van Gogh, dar privit mai atent e un galben diferit. La pictorul olandez e solaritatea în lanul de grâu, la pictorul român umbrele ierburilor, copacilor, în nuanțe mai …
David Foenkinos are o scriitură proaspătă și aerisită, frumoasă prin tocmai această abordare à la légère. Cu toate acestea, nu este o scriitură banală stilistic sau tematic, chiar dacă intriga noului roman este chiar căutarea subiectului unui roman. Noul roman se numește Familia Martin și a apărut de curând în limba română, la Humanitas Fiction. …
Zeul absurd Când ştii că nu mai aştepţi decât moartea te simţi dezbrăcat de toate şi chiar aşa şi eşti, pată de lumină în bezna înconjurătoare. Tot ce ai trăit se topeşte cât ai clipi şi vezi doar înălţimea pragului aşa cum un miner ajunge totuna cu peretele de cărbune în care loveşte. Alt …
Anul acesta, de Bunavestire, zi în care se schimbă la față lumina, am avut norocul să vizitez la Barcelona Sagrada Familia.Desigur, văzusem catedrala de mai multe ori. Dar din teamă de a nu fi dezamăgit, nu am avut curajul să pășesc înăuntrul ei. Am avut parte de un spectacol grandios. A fost o revelație. Am …
Ne întrebam, rândul trecut, de ce în literatură întâmplările greu de crezut ne atrag, uneori chiar ne conving. O simplă privire a fetei pe care o iubește îl face pe tânărul plin de sine din romanul Crimă și pedeapsă de Dostoievski să renunțe la ideea că el, numai el, e mai presus de legile de …
poezie o fi ori pandemie iar îmi deschid caietul și scriu: „iar îmi deschid caietul…“ și rândul următor nimic nimic nimic azi-dimineață PICIOARELE o palmă mai sus de genunchi fusta se clatină doi ochi negri „oci ciornia“ „brunetele e arzoaie!“ spunea milițianul „fă-ți milă de amărâtul ăsta!“ noaptea pe Ghica-Tei și de-atunci zgomotul și furia …
O fertilă tensiune între evidență și ascundere, asimilabile cineticii mitice spaimă-fascinație Uroboros, guvernează eseul Restul ca problemă a filosofiei al lui Alexander Baumgarten. Desprinderea prudentă, fatal incompletă, a restului din coaja „riturilor, convențiilor și simbolurilor culturale“ se execută printr-o răsucire panoramică, care pornește în straturile vulgare ale materiei („restul-gunoi“), și urcă prin „cele trei zone …
