poezie o fi ori pandemie
iar îmi deschid caietul și scriu:
„iar îmi deschid caietul…“
și rândul următor
nimic nimic nimic
azi-dimineață
PICIOARELE
o palmă mai sus de genunchi
fusta se clatină
doi ochi negri
„oci ciornia“
„brunetele e arzoaie!“
spunea milițianul
„fă-ți milă de amărâtul ăsta!“
noaptea pe Ghica-Tei
și de-atunci
zgomotul și furia
circa 70-80 %
și eu
la finiș… deja
ce fals sună
în gura mea
cuvântul „deja“
îmi umple foaia
și n-am spus nimic!
noiembrie inocentul
pe parchet prafu-i de-un deget
pe scrinul negru două banane
lângă fotoliu doi papuci
noi… doi față în față
tu în tablou
eu în fotoliul tău
din verde s-a făcut maro
acum și noiembrie
e pe ducă
„inocentu“ îl alinta
maria banuș
cum o fi toamna
în lumea aia
cu cai împăiați
pe alei și tu
mai simți
mai aștepți
mai vrei…
nu mai lătra
trezești lumea
grivei!
hotel AMERICANO
voi în centrul vechi
eu pe lipscani pe șelari
pe blănari
eu pe strada cu pălării
pe strada cu mănuși
pe strada tangoului
la buenos-aires
nu nu nu
în Bucureștiul iubit
domnul în fața hotelului
AMERICANO
cocoțat pe-un jilț
își citește ziarul
și un ăla
mic și negru
îi scuipă pantoful
nobil și lung
ca un dric până-și aude
un ochi râzând
altul plângând…
ziaristul e tânăr
interviul într-o limbă
străină…
singurul refugiu
barbar plângea un dinozaur
târziu în grota altamira
de-atâtea nopți lătra în somn
că o să moară și-a murit
superba doamnă gutenberg
cu domiciliu-n maglavit.
plutea pe-o mare galbenă
stătută ca sperma unui xilofon
atât de tânără și-aproape mută
o nimfă-n înfășurată într-un
cocon
pe-un mal frumos
uitată-n ploaie
poate-acolo
o mai găsi
un pat curat
și-un halat de baie.
packardul și hiena
de-atâtea nopți lângă packardul
tatei
aud hiena lătrând… afară plouă
și e lună nouă ca-n visul
unui saxofon bătrân tu ești
copilă
bate vântu-afară ajută-mă să
urc pe scară
sus la mansardă stă un chelner
mut
care-a servit la manutanță
ții minte ANA KELEMEN
cum te-ntindea pe patul lui
și-ți descheia cu dinții
nasturii la bluză
bătea o briză se cântau
romanțe
doar lui îi adormise cântecul pe
buză
mugea și marea galbenă și
tristă
ca o țigară stinsă-n grabă
pe plaja unui țărm străin
numai packardul tatei
și hiena intrau ca faru-n ceață
puțin câte puțin
auzi cum latră
parcă te văd căscând
văd cum îți cade cartea din
mână
și ochiul tău cum dispare sub
pleoapă
dragomir – nume peste care
cade cortina –
auzi țipătul amazoanelor
auzi cum latră hienele
în jurul mașinii de scris
oh, dragomir, e zgomotul ritmic
al tocătorului de hârtii
înzăpezit la poalele muntelui
o, da mi-amintesc
de pietate zici ăla cu dinți de
lapte
da da vezi că-ți amintești
are sâni și coapse fierbinți
sub palmele tale, dragomir
care urmează care-i la rând
ostropel
„hei rup! hei rup!
cad stânci de fier
în lupta dusă de brigadier…“
să nu uiți darie!
câte aripi de fluturi
ai colecționat
câte bilete câștigătoare
de fetiță ori de băiat
trec anii trec lunile în zbor
de la fereastră-am văzut
pe cer un planor
o fi fost un condor rătăcit
sau arhanghelul gabriel
zboară uneori
între viață și moarte
de la nadir la zenit pe cer
unii români mănâncă ostropel
alții mănâncă porc-pasteur
ce bine miroase usturoiul
nu mai mor
mi-a revenit mirosul!
cândva într-o piramidă
primul meu cititor
e Angela B.
stă în fotoliu
și mi-ascultă ultimele
fiindcă pe primele
le știe demult
o inspir
fiecare pas al Angelei B.
încape exact
în urma pasului meu
Angela B. e o pisică
mare și neagră
o panteră venită din sudul
îndepărtat
stă lângă mine și toarce
atunci știu că-mi regizează
un spectacol de umbre și lumini
mă fac că nu știu
și continui
cap sau pajură
o fi dormit Angela cândva
într-o piramidă sau într-o
peșteră
din valea regilor
pe stradă trec acum
perechi fără rimă
fete compuse din două picioare
lungi cât obeliscul din piața
concordiei
peste care tronează
o lună înghițită treptat
de umbra pământului
unde e mereu pe-nserat