În romanul Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba, prozatorul albanez Thanas Medi relevă o lume parcă decupată din marea tragedie greacă, în care corul e înlocuit de cântecele și bocetele populației vlahe din sudul Albaniei, o lume care devoalează, asemenea operei lui Ismail Kadare, o normă a locului de vechime homerică, dar care nu are …
Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot și psihologia la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deține cea mai mare școală privată de scriere creativă din Israel și este considerat mentorul unei generații de scriitori în formare. A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în …
Tânăr, am descoperit, în agitaţia extremă de la Opera din București, Regele Lear pus în scenă de Peter Brook. Spectacol legendar despre puterea arbitrară și convertirea ei în rătăcire a minţii și împăciuire ultimă. Cum să uit replica acestui Lear, iniţial monarh capricios și apoi îmbătrânit, care concludea privindu-ne în faţă: „Acum știu să fac …
Ne întoarcem deci la Lâna de aur, trilogia în versuri de Franz Grillparzer, care se petrece demult și departe, la început în Colhida, pe malul oriental al Mării Negre, țară considerată „barbară“ de călătorii greci. Frumoasa, pasionata Medea, fiica regelui Colhidei, inițiată în arta magiei, se lasă fermecată de tiradele lui Jason, conducătorul Argonauților veniți …
Poeme de Maria Grădinaru linii linii ruginite de toamnă trec prin mine fără o destinație precisă deși nu se întrezăresc stații din când în când te oprești la cafea e plăcut în vis dincolo de reguli nu există greșeli ne iubim fără să așteptăm dimineața ne iubim ca să te pot scrie azi am …
Există o falie în opera lui Marin Preda, despre care credeam că se poate vorbi opunând monologului dialogul. Timpul dialogului ar corespunde, după cum credeam altădată, unei perioade istorice, anterioare instaurării comunismului, când lumea lui Moromete era liberă să existe, înghesuită între datorii și nevoi, dar încrezătoare că va răzbi. Comunismul spulberă dialogul și instaurează …
Urmărindu-i biografia sinuoasă, aș spune că Nicolae Prelipceanu este un scriitor peregrin pe drumurile existenței. S-a născut la Suceava, în timpul ultimului război mondial, dar urmează clasele primare și gimnaziale la Crasna și Marghita, din județele Sălaj și Bihor. Mutându-se familia la Curtea de Argeș, a absolvit acolo liceul în 1961. Revine în centrul Transilvaniei …
Nicolae Prelipceanu este unul dintre cei mai importanți poeți șaptezeciști, după paradigma critică stabilită/ imaginată de Laurențiu Ulici, care are capacitatea de a se reinventa de la carte la carte, de la etapă la etapă, de a păstra o prospețime a discursului care îl menține într-o primă linie (iluzorie?) a poeziei române contemporane. Ultimul volum …
Versuri de Marilena Apostu Ploaia o strâng în pumni la soare nu știu ce mă așteaptă doar zgomotele îmi amintesc să strâng poemele ieșite afară nici măcar nu mă pot bucura nu doresc să plec voi fi cântec din cartierul tău select și atât scriu deseori prost sau uneori bine cuvintele au mângâiat gândul până …
Antologia Nu eu dar nici altcineva reunește, pe spațiu restrâns, texte lirice din volumele-etalon ale unei opere, cea a lui Constantin Abăluță, construite în mai bine de cinci decenii. De vârste literare diferite, poeziile cuprinse în carte creează acustica unei colecții de pahare din sticlă: bacovianismul și suprarealismul din Piatra (1968) și Unu (1972) reîntâlnesc …
Un proiect cu multe întrebări și cu puține răspunsuri Am vizionat, cu mare atenție, ultimul interviu acordat de domnul Sorin Câmpeanu, ministru al Educației. Se desprind, de acolo, nu multe răspunsuri, ci multe întrebări. Se propune realizarea unui Portofoliu educațional pentru fiecare elev, de la clasa 0 (sau -1) până la clasa a XII-a/ a …
Oamenii din lumea copilăriei mele vorbeau cu seninătate despre moarte. Se pregăteau din timp pentru întâlnirea cu ea, punându-și deoparte veșmintele cu care voiau să plece de pe lumea aceasta, hainele cele mai de sus, adică, pe care le îmbrăcau o singură dată în viață, în moarte, mai bine zis, în vreme ce pe cele …
