Anul Nou
Mi-a ieșit primul poem din anul acesta.
Ca un tratat mult așteptat de pace.
Morții trebuie obligatoriu îngropați în
patria lor temporară.
Despre ea vom ține subtile alocuțiuni
ce fac mai agreabile părțile.
Viața asta e un balansoar ispititor
încă de cînd te naști.
La bătrînețe trosnesc toate oasele.
Inima însă întinerește pervers.
Face tumbe în sînge.
Cînd se oprește brusc
doar pentru o fracțiune de secundă
să admire cum se ridică ceața încet
de peste toate cele din jur
iar în urma ei
ca după un potop
o altă lume răsare
te sperii cu adevărat.
Pașii calcă pe ape moi.
Ochii văd dincolo, dincolo
de peretele ăsta de aer
precum ar ploua doar albastru
cu o cerneală simpatică
iar pămîntul ar fi la picioarele tale
o biată hîrtie albă
mototolită rău, cu rîuri secate
și munți tociți
în sîmbăta asta cînd se naște tot prin
cezariană
ca orice poem
și acesta.