Ioana Diaconescu: „Să cunoască toți cei care au venit la lupta cea bună, aspră, strîmtă și ușoară, că au venit să sară în foc dacă primesc să locuiască în ei focul cel nematerial. Să se cerceteze fiecare pe sine și numai după aceea să mănînce din pîinea aceasta amestecată cu ierburi amare și să bea …
Lună: februarie 2023
l Scriptor. Martor credibil al condiției existențiale poți fi doar dacă ești într-un fel sau altul victima acesteia. l Prezentul exploziv, istoria implozivă. l Un copil poate percepe de timpuriu comicul, dar nu și ridicolul, aducerea la conștiință a acestuia necesitând contactul cu perfida textură a relațiilor sociale. Comicul e un spectacol spontan, ridicolul e …
Poet, prozator, eseist, Leo Butnaru este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Republica Moldova. Un „scriitor policentric“, așa cum se autodefinește. Cristian Pătrășconiu: La ce vise / proiecții în legătură cu literatura ai renunțat de tot, Leo Butnaru? Leo Butnaru: Fiind vorba de vis, răspunsul va fi, oarecum intrinsec-predestinat, de asemenea vag, ca însuși …
După ce a realizat cea mai consistentă panoramă critică a poeziei optzeciste (Poezia optzecistă, Editura „Eikon“, 2021), mai ales că aceasta este văzută „din interior“, Mircea Bârsilă vine cu un volum de poezie ca o demonstrație că sângele critic trebuie îndoit cu poezie, că sângele poetului apă nu se face, indiferent de câtă expertiză critică …
(Ion Agârbiceanu, În pragul vieții, 1942) În cărțile sale, Ion Agârbiceanu (1882-1963) se comportă și ca un povestitor, și ca un predicator. Componenta moralizatoare a prozei lui este de obicei discretă și de bun-gust, făcându-l recognoscibil pe preotul cu vocație. Celebra povestire Fefeleaga ne înduioșează și azi până la lacrimi, având asupra noastră un efect …
O lansare de carte Mă feresc cât pot de lansările de carte cu public. Mi se par niște manifestări formale, unde cel mai adesea comunicarea nu e decât una convențională și unde se împart cu larghețe politețuri fără ca acestea să aibă neapărat legătură cu scrierea literară despre care se vorbește. Mă încăpățânez să cred …
La micul dejun nu băusem decât o cană de ceai și ronțăisem niște biscuiți. Străbăteam stepa cu arbori rari ce se îndoiau într-o parte și alta. Vântul o spulbera, ridicând în aer vegetație uscată și praf. Călătoream cu un Gaz ca al lui Viktor Kovrijnîi, poate ceva mai nou, donat sanatoriului de Ministerul Sănătății din …
Sistemul de învățământ din Republica Moldova este la pământ (expresia trebuie luată la propriu): situația generală e catastrofală la toate nivelele (preuniversitar și universitar), multe școli din localitățile sătești se închid, se atestă o lipsă dramatică de cadre didactice (aproape 2000 de profesori), cei are au mai rămas să predea au salarii mizerabile (o profesoară …
Ana Ardeleanu durerea copilului răstignit fiecare purtăm pe trup un copil răstignit fără a-l declara mort fără a-i cunoaşte naţionalitatea rasa părinţii istoria sângelui celulele acelea din erele primare care s-au înmulţit până au umplut pământul cu lacrima lor durerea copilului răstignit e drumul plin de spini către sufletul tău nimeni nu-l va putea …
Volumul – împărțit în cinci capitole semnate de autori consacrați – tratează principalele momente care au caracterizat raporturile dintre România și Vatican de-a lungul celor 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Acest studiu cu valențe monografice a fost printre puținele producții editoriale științifice care au marcat împlinirea centenarului și poate din acest motiv …
Volumul de corespondență dintre regina Maria – suverana României și pianista Cella Delavrancea (îngrijit, prefațat și tradus de Cătălina Opaschi), reprezintă o piesă inedită și binevenită în reconstituirea, pe de o parte, – a epocii respective, iar pe de altă parte – a prieteniei dintre cele două femei. Cei care au parcurs jurnalele reginei – …
În 2015, istoricul belgian Idesbald Goddeeris a publicat un studiu despre flexibilitatea identității europene, arătând cum ideea unei Europe răsăritene izolate și nedezvoltate nu a existat până în secolul al XVIII-lea în lumea occidentală. Până atunci Europa s-a perceput ca fiind divizată după o linie ce despărțea sudul de nordul barbar, acela de unde, în …

