Mai mult decât alții Aidoma unui scâncet, aidoma trupului ce fără împotrivire se lasă semănat în pământ, aidoma crestelor împânzite de ceață, atât de fragilă vă par, atât de ușor pulsul meu: un abur abia înflorit, coborând în chip de înger, pe mare. Să nu vă-ndoiți: sunt milă, sunt dragoste – întotdeauna dragostea e o …
Evrei 10:26,27. Altfel Doamne Dumnezeule încă nu cântase cocoșul și eu deja de trei ori de trei ori de trei ori mă lepădasem de mine pentru a nu mă lepădă niciodată de Tine! Furtul Din câte pot presupune unicul furt în viață (și din viață probabil) mi s-a întâmplat chiar la naștere: pare-se am …
îngerul taborului până la cer pe treptele tocite o jivină își cară taborul învățând să-și nască puii prin cuvinte – deodată cântecul izvorăște și din nou se așterne pacea ca o cișmea vindecătoare de unde femeia apostol din Samaria de la Cetatea Sihar i-a dat apă să bea Învățătorului și atunci au știut că vei …
O lume rece O lume rece O și mai rece lume Cu un acoperiș de gheață Ce se topește în preamultul frig Ce naște stropi de apă înghețați Fără zăpadă pe deasupra Pe firmamentul înstelat Stelele plîng de frigul care urcă De pretutindeni te cuprinde gheața Ca un sicriu prea transparent Și cast Cu ingenuitate …
Memorie Nu e cazul să te prefaci uituc oricum uitarea vine ca o maree și pleacă vine ca un anotimp și se retrage din când în când cineva se naște ca să nege creația în hamacul fulgerelor te legeni deasupra orașului jos băltește cartierul tău de beton și încerci să-nțelegi cum și-a pierdut homo sapiens …
O amintire tristă şi frumoasă Și dintr-odată te vezi inutil. Vine unul și-ţi spune: eu sunt Poetul! Dar tu știi că Poetul acum e o puzderie de vorbe, E doar o amintire pentru unii, o amintire tristă și frumoasă, Iar pentru alţii un loc de prăpăd, de hîrjoană În chiar cristelniţa în care a fost …
Mintea de cristal Mintea de cristal e foarte colțoasă E lumină carbonizată Cu ea nu e de glumă Ea nu poate fi bolnavă Ea nu poate fi decât limpede Lucirile ei nu pot fi niciodată acoperite Sau prăfuite Nici numărate Mintea de cristal nu e un anume fel de minte E mintea însăși răspândită peste …
Iată „din nou fără tine februarie vine“ – e ceasul negru al poetului care nu și-a găsit nicăieri, nici în România, nici în Germania, un „acasă“, acel „home sweet home“, indispensabil oricărei vietăți. Și-a repetat în gând, ani în șir, „ultimul act“ al unei piese, puse în cele din urmă în scenă chiar pe un …
la întâmplare Trimiteam de la unul la altul cuvinte în joacă așa cum aruncam odată pietre pe fața râului de la malul acesta la celălalt mal Trec între noi cuvinte la întâmplare și e seară și e dimineață, clepsidra în devălmășie ni le întoarce – până când înțelesul se întregește, până când lentila aerului dumnezeiesc …
* Până când? Până când nu vei mai întreba ființa văzduhului, până când nu vei simți arsura din adâncul țărânii, până când ochii vor fi doar cutremurata oglindă a nevăzutului și vor crește cuvintele tale în pântecul roditor al tăcerii, până când mâinile-ți vor sângera în rugii în care se răstignește lumina. * Și e …
MOARTEA AVEA MIROS DE SULFAMIDĂ Primul cuvânt rostit de mine în dimineața de după naștere a fost nu, un nu scâncit, contorsionat, care se izbea ca o muscă de pereții scorojiți ai dispensarului sătesc, am spus nu mamei, am urlat nu tatălui, cerului și sânului care m-a alăptat până la vomă, dar și acelei zile …
*** Lui Giuliano Ladolfi lac verde-albastru la marginea ultimei păduri. fâșie de plajă îngustă la marginea acelui lac, acelei ultime păduri. și noi, pe fâșia tot mai îngustă, goi vlăguiți dar încă dispuși fiecare să ne aruncăm chiuind în apele acelui lac, să ne afundăm înnoptând în hățișurile acelei păduri sublunare, de parcă am fi …