Poeme de Leo Butnaru

Evrei 10:26,27. Altfel

Doamne Dumnezeule

încă nu cântase cocoșul

și eu deja

de trei ori

de trei ori

de trei ori

mă lepădasem de mine

pentru a nu mă lepădă

niciodată de Tine!

 

Furtul

Din câte pot presupune

unicul furt în viață

(și din viață probabil)

mi s-a întâmplat

chiar la naștere:

pare-se

am furat startul…

 

Trasul cu arcul

Distracții cu trasul la țintă – aruncatul cuțitelor

în jurul-conturul siluetei

frumoasei (nu

cea fără de corp ci chiar ușor

corpo-

lentă) lipite cu spatele la

perete

trasul cu arcul în mărul pus pe capul altei frumoase

(firește nu al Evei pe atunci

existând doar mărul

nu și arcul) pe care săgeata să-l

spulbere bucăți prin cosmos

și una ce duce cu gândul lui

Dostoievski

cu frumusețea ce va salva lumea – trasul cu arcul astfel

încât săgeata să treacă exact

pe sub gâtul arcuit

al lebedei.

Distractiv, nu?

Cumplit?

 

Vânătoarea

Pe durata destinului

nu o singură dată mi

s-a întâmplat

să-mi privesc derutat mâinile

goale

de parcă

iar m-aș fi întors de la

ecleziastica

vânătoare de vânt…

 

Hannibal ante portas

1. Fildeș în munți

Ba într-un loc

ba în altul

din ghețari apar

colți de fildeș.

Fenomenal!

Și-o explicație atât de simplă:

odată

cu încălzirea globală

din iernile Alpilor se ivesc

rămășițele elefanților

lui Hannibal.

Și e de presupus: dacă

în gerul și greul munților

n-ar fi pierit

unele din uriașele animale

pe cât de docile

pe atât de rebele

punitivul pun nu oprea

la porțile Romei

ci

trecea triumfal

de ele.

2. Elefantul roman

Istoria

dar mai ales miturile

se repetă etern

sau numai tern

astfel că aidoma pilduirii cu

ispititorul Cal Troian

(ducă-se pe pustii!)

la porțile închise ale Romei

punii punitivi au lăsat

un elefant bestial

tăiat în beschii.

 

Moldovanca

Odessa. Mahalaua Moldovanca, unde cam opt

ori pe an

dintre marinari își dădea

sufletul vreun căpitan

unde criptați satrapi de

nemiloși pirați

chefuiau în draci, ca pentru

ultima oară, despuiați-disperați.

Unii trăgeau ușa după ei în

locuri parșive, în vreo hardughie

ușurându-se sălbatic peste

muieri ce miroseau a scrumbie

de la pupăturile altor năieri

sau de la muși nătăfleți

pe la colțuri de stradă tâlhăriți

de sticleți.

Pitorească urbe, în amestecul

semințiilor atât de hilară

parafrazată, tradusă ca o idee

destul de murdară

sau doar bizară

ce ține și ea, în felul ei,

de oarece filosofie

cu toate zodiile în agonie

aici, pe unde puritatea ține

doar de vagi cutume

și futilități cu vărgate balerine

din alge și spume.

 

Azi, umbra

La ce ți-ar folosi umbra

multiplă

stra-

ti-

fi-

ca-

tă?

Nu ar face nici barem cât

o vestă antiglonț…

 

Ultima aruncare de zaruri

Peste ani trecuți

după ce ajunsese la Rubicon

și aruncase zarurile

Cezar

ca orice om

și împărat

sau invers

nu putea să nu ajungă la Styx

unde

pentru ultima oară

aruncă zarurile

de data aceasta – în luntrea

lui Charon.

 

Eclesiastul 3:5

Destule pilduiri

mereu animă și răvășesc

cercetările exegeților

care, spre exemplu,

nici până astăzi nu au aflat

oarecât exact

când avusese lumea palmele

mai bătătorite – la aruncatul

sau la strânsul pietrelor.

 

Naveta

Naveta solitudinii

(să-i spunem așa

mai puțin neaoș,

mai aproape de cum zic cei

ziși culți)

e tot mai evidentă:

de la singurătatea în doi –

la singurătatea în mulți.

 

Elena și Afrodita în bătălie

Logic,

a îmbătrânit și Elena

cum i se întâmplă,

mai discret,

mai pe față

fiecăruia dintre noi,

însă osebirea dintre

Elena îmbătrânită

și oricare altă femeie,

mamă de plebei

sau de eroi,

e că așa cum – ridată,

vlăguită,

fără Troia,

fără Menelau

sau Paris, –

în marea-i însingurare

e femeia

care își declară sieși război

chiar dacă știe că nu are cum

ieși învingătoare,

de altfel,

precum i se întâmplase și

suratei sale Afrodita,

zisă Venus de Milo

care,

nesocotită și fără de milă,

făcu și dânsa una din

legendarele boroboațe,

în bătălie cu sine însăși

pierzându-și ambele brațe.

 

Al cărei munci?…

Mai nou

Sisif nu doar că a fost miluit

grațiat

ci chiar îndreptățit

alții mergând și mai departe

cu intenția de a-l face erou

al muncii sale atât de

îndelungate

și atât de triste

problema însă deocamdată

nefiind clară

în toate: erou al cărei munci –

sclavagiste

socialiste

capitaliste?

 

Nu se știe dacă…

Când ai ceva timp liber

pentru a nu te prinde plictisul

învață să pilești cătușe.

Nu se știe dacă cineva nu va

avea nevoie de

ajutorul tău

poate chiar tu

Doamne ferește…

Învață să pilești cătușe… l