*
Până când?
Până când nu vei mai întreba
ființa văzduhului,
până când nu vei simți
arsura din adâncul
țărânii,
până când ochii
vor fi doar cutremurata oglindă
a nevăzutului
și vor crește cuvintele tale
în pântecul roditor
al tăcerii,
până când mâinile-ți
vor sângera
în rugii în care se răstignește
lumina.
*
Și e după-amiază
și timpul la jumătatea
tăcerilor sale
și cad din cer meteoriții
luminii.
În umbra făcutelor se-ngăduie
lumea,
pieziș stau geometriile ființei;
pe umăr greul văzduhului
și sărutările lutului.
*
Străzi pustii
de pustia lor copleșite,
străzi pe care numai vântul
le treieră,
străzi fără glas
unde botnița tăcerii așază
uitarea,
în goliștea lor
doar pietrele-și amintesc
lumina care moare pe ziduri
și-n inima oamenilor.
*
La ora la care adoarme
pasărea-vânt
și se trezește furtuna,
atunci când uitare e
fulgerul și învie
cenușa,
când înghețate stau apele
și de lumină se leapădă cerul,
atunci când adoarme frica
și spaima e stăpâna tăcerii tale,
în ceasul trădării și-al lepădării
de sine,
ce cuvânt ar putea aduna în el
ruinile lumii?
*
Unde altminteri decât în popasul
unei scântei
să te afli atunci când se-apropie
noaptea?
Unde altundeva să-ți așezi
capul
dacă nu în purpura întunericului?
Binecuvântată odihnă,
binecuvântată dispensă de la orbenia
zilei.
Drumul neajuns n-a ajuns.
Dă vremii vremea ei!
La capăt de pod e câștigul
celor pierdute la vamă!
*
Un imn pentru nunțile
întunericului,
pentru târâtoarele
ascunse sub pulpanele zorilor!
Porți zadarnic închise,
ei sunt înăuntru deja,
înăuntru dănțuind la sărbătoarea
dărâmăturilor;
întoarcere nu mai există.
Un imn pentru țărâna măsluită sub pași!
Absolvo te!
În inimă zace ucisă
pasărea-vânt.
*
De neoprit fuga de sine,
alergare în braille
fără obstacole, fără cadență, fără finiș
de-a lungul și de-a latul secundei
în care se mântuie viața.
Nici măcar o fărâmă de adevăr
de care să nu te-ndoiești,
nici măcar o lucire,
o scânteie, un scapăt,
nici măcar un dram de cenușă.
Infernală mașinăria uitării!
Cândva te iubiseși cu pasărea-vânt!
*
Laudă trandafirului ucis
în cătușele iernii,
laudă sărutării date zilei de ieri,
laudă celui căzut și celui rămas
în picioare,
laudă amnezicului
și celui ce aminte-și aduce,
laudă celui ce-și pierde viața
și celui ce-o duce, icoană,
în inima lui,
laudă celui frânt de iubire
și celui copleșit de patima ei,
laudă suferinței și iertării și milei,
laudă vieții care ne-ngăduie ființa
în ființa ei nesfârșită!
*
Să trăiești cu o zi înainte;
după e doar pulberea
fulgerului!
Să trăiești cu o zi înainte
darul minunii de-a respira
lângă inima lumii!
Să trăiești în neștiutul care vine
spre tine
cu puterea de-a îndura bucuria,
cu puterea de-a spune clipei: – Du-te,
în mine ți-a rămas frumusețea!
Să trăiești arșița clipei,
împreunarea tăcerii,
viața!
Din POEMELE PĂSĂRII-VÂNT