Mintea de cristal
Mintea de cristal e foarte colțoasă
E lumină carbonizată
Cu ea nu e de glumă
Ea nu poate fi bolnavă
Ea nu poate fi decât limpede
Lucirile ei nu pot fi niciodată acoperite
Sau prăfuite
Nici numărate
Mintea de cristal nu e un anume fel de minte
E mintea însăși răspândită peste tot
Cel mai la vedere în cristalinul ochiului
Cel mai ascuns în hematiile zeului poștaș
Cel mai bine în creierul necunoscut al munților
Și al oamenilor
Cel mai rău în fumul de cărbune
Mintea de cristal nu e mintea de pe urmă
Nu are înțelepciuni scăpări vitejii
Nu salvează pe nimeni de la înec
Dar nici nu este un agent al morții
N-o vezi n-o simți n-o auzi dar te ține de mână
Și te duce unde vrea ea
Nu știu cum
Dar mă gândesc
Cât îmi permite mintea cea proastă
Că are funcția de șef al serviciilor executive
Și le mai scapă și lor câte o tangentă
Câte o durere în plus câte o sudalmă
Câte o trecere mai stângace de pe un picior pe altul
Meniul zilei
Toți oamenii stau în casele lor
Și mănâncă
Aproape toți ca să fiu mai exact
Pentru că unii puțini stau pe bănci de lemn
Lespezi de piatră borduri de beton
Și beau
Pe străzi curierii și zeitățile
Alții care nu stau în casele lor
Aleargă după trebuințele oamenilor
Doar că zeitățile nu-i întreabă ce vor
Nici dacă s-au vaccinat
Nici nu se arată în carne și oase
Când se apropie prea mult îți vine să strănuți
Sau îți curg lacrimile ca de la ceapă
Nu întâmplător stau și eu la fereastră
Nu am nicio vizită de primit
Nimic de făcut
Doar o teoremă în cap
Drumul până la capătul străzii
E mai scurt dacă îl faci astăzi
Decât dacă îl faci mâine
Ceea ce nu pot încă demonstra
Cum spațiul de dincoace trece dincolo de fereastră
Fără nicio mirare
Și invers ca într-o confuzie
Și mintea de dinainte și cea de pe urmă
Stau împreună într-o spărtură
Dintre oglinzile paralele
Slabă speranță la fericire
Pentru întinderea asta unde nimeni nu are
Nimic de spus cu voce tare
Pînă nu ajung curierii să le mulțumim frumos
Pentru meniul zilei
Cum merg lucrurile
Lucrurile încep într-un anumit fel
De cele mai multe ori cu o mișcare
Ca atunci când ni se pare că s-a vălurit perdeaua
Sau cu o mireasmă de ceai oriental
Ele nu încep urât
Să zicem cu un damf de cloceală
De exemplu iarna începe cu un dans
Cineva merge în față un arătător
Și lucrurile mai în urmă
Mâna știe care este direcția
Unde apare o slăbiciune o durere
O pauză care nu trebuia
Și se duce într-acolo
Dacă nu apare ceva bine calculat
Întâmplarea vine cu siguranță
Poate astăzi
Aștept primul semn
Nu pot face nimic altceva
Beau cafele mănânc mere scriu aceste rânduri
De provocare
Îmi zic
Totul ține de inspirația mea
De poziția mâinilor de mișcarea lor
Să fac o invocație
Să văd dacă se potrivește mintea mea
Cu voința minții universale
Dar poate ca să aduc eu ceva din mintea mea
Așa de tăioasă
În realitate
Nu e de ajuns să țin mâna sub cap
Ca înainte de somn
Altceva nu știu ce să zic
Dar nu aș lăsa totul pe seama fanteziei
Să zgândăresc altceva în altă parte
Poate inexplicabilul dă semne
Că ar începe o lucrare cum nu s-a mai văzut
Până când a început viitorul
Confuzia
Era un păr uriaș
Nu-l tăiaseră moșii mei
Mai bine să înalțe casa lângă el
Și parcă-i luase subsuoară acoperișul
Și-l apăra de furtuni vijelii viscole
Acuma arborii sunt îndepărtați
Să nu se prăvălească peste case
Că și vânturile mari bat
Ca niște vârtelnițe
Nu mai ies din burdufuri zeiești
Eram mândru de părul sântămăresc
Perele cădeau galbene în august
Și știam că urmează bătutul lor în piuă
Umpleam cadrul din doage de stejar
Unde fermentau până la pălincărie
Îmi sărea mustul în obraz
Mai schimbam dreapta cu stânga
Că nu era ușor nici maiul rotunjit
Scăunelul era tare soarele și el
Privirea bărbatului aspră când era vorba
De lucrul făcut în regulile lui
Pe obraz
Câte o lacrimă stoarsă din neputință
Și din nefericirea bătutului în piuă
Dintre sutele de pere câte una
Mi se părea că ar merita altă soartă
Și mușcam din ea
Era momentul când miezul e perfect copt
Și nu prinde nici un pic de moliciune
Iar mustul și pulpa sunt una
Dar și putrede sunt bune perele sântămărești
După ce am crescut
Și nu am mai bătut perele în piuă
Și am ridicat privirea peste acoperiș
Am văzut că lumea confundă merele cu perele
Și bate golul în piuă
Și e fericită lovindu-se cu capul de pereți
Îmi amintesc și de o confuzie
Pe care am făcut-o de mic
Între piatră și apă
Atunci când
O ia înainte timpul și curge indiferent
Ca acum
Fulgurantul apare ca un elastic
Peste vălurelele din care urcă pietre alunecoase
Confuzia e salvatoare pentru cine nu mai poate
În situația dată
Rezolva o problemă de fizică înaltă