Nătângul care scrie
plimbi moartea prin versuri
cum nepoții prin fața ferestrei
bunicul obez cu capul spân
de care sunt speriați nu doar copiii de pe stradă
ci și părinții mai tineri
moartea-i pe-o mână cu cititorii
îi ține curioși
îi precipită
încât nu e unul căruia să nu-i
alunece degetul
când dă pagina o dată
și încă o dată
dacă nu și l-ar linge cu vârful limbii
ca să treacă mai departe
sângele ar murdări hârtia
așa
scuipatul se usucă repede
nu lasă urme
iar moartea își continuă plimbarea
răsfățându-i pe cei care
ca nătângul ce scrie acum
apreciază ușurința cu care
se transformă-n poezie
Vă vorbește pilotul
toți copiii visau că zboară
eu visam cum cad din cer
c-o viteză tot mai mare
și mai mare
încât
înainte de a izbi pământul
săream brusc din somn
ca să mă salvez
când povesteam asta
ceilalți chicoteau
își deschideau brațele
și începeau să alerge de
jur-împrejur
ca niște avioane gata să mă ia la
bord
și să mă plimbe o tură
Amnezie
de dimineață
mi-am mai pus o dorință în gând
până seara
am uitat-o
dacă se va îndeplini
însă
voi ști care dintre ele a fost
Tura de noapte
încerc să scriu
însă mi se închid ochii
ca unui gamer care toată noaptea
a fost online
și care
ca să-și ascundă oboseala
și-a împins căștile spre tâmple
încât arată ca un cal de dric
căruia șefii n-au cum să-i vadă
pe camerele video
pleoapele
încerc să scriu
somnul mă scurtcircuitează
ca pe muncitorul părăsit de
nevasta
pe care o caută pe la rude
pe la prieteni prin spitale
doar-doar și-o recupera cheia de la
apartament
ca să se-ntindă măcar un ceas-
două în pat
scriu din visul
în care gamerul dă
prin serverele poliției
peste femeia fugită
când mărește imaginea
să-i verifice fața
inima-i zbârnăie
Estivală
muntele Athos are
în vârf un nor alb
ca spuma din halbele turiștilor
ce-l admiră
de pe terase
ciocnesc unii cu alții
spuma pornește
se înalță
dă peste
dar niciunul nu cutează
să rostească
noroc
***
săruți un șarpe pe gură
fără să te grăbești
el stă neclintit
apoi întoarce puțin capul
și se șterge
discret
cu limba
Puțină intimitate
cineva tot vrea să-ți dăruiască o
carte
și încearcă să dea de tine
îți scrie mesaje
îți trimite vorbă
te sună la telefon
te caută la serviciu
dar tu te eschivezi
te tot eschivezi
ca un șarpe țintit cu pietre
nu vrei
nu
chiar nu
dar nici să i-o spui omului verde-n
față
nu te lasă inima fiindcă
știi sigur că inima lui
bate ca proasta
între copertele alea
atât de urâte
***
nicio broască
niciun melc
doar oameni
ocolind
victorioși
bălțile
Lângă hublou
mi-am luat ceva de citit în avion
fără să știu că e o carte care
iată
mă face să plâng
stewardesa observă
e încurcată
parcă mai mult decât mine
doar că jobul o obligă
să acționeze
se apropie încet
se apleacă
și mă întreabă
aproape încruntată:
doriți o bomboană?
Evaluare
cerșetorii mi-au reamintit
și azi
cât de important sunt
întinzându-mi
fiecare
mâna
De unde poate veni
un poem început prost
se poate salva
ca înecatul care
în drum spre fundul apei
s-a speriat așa de tare
de strălucirea unui solz
încât a țâșnit la suprafață
și a trăit îngrozit
până la adânci bătrânețe