la întâmplare
Trimiteam de la unul la altul cuvinte
în joacă
așa cum aruncam odată pietre pe
fața râului
de la malul acesta la celălalt mal
Trec între noi cuvinte la
întâmplare
și e seară și e dimineață,
clepsidra
în devălmășie ni le întoarce –
până când înțelesul
se întregește, până când
lentila aerului dumnezeiesc de clară
captează inima soarelui
aprinde peisajul
Așa încercam să spun o poveste a
inimii
(cum oricine o cunoaște)
dar n-o mai pot spune astfel – când au ars păduri
munte după munte, au ars
câmpuri coapte, vii
așezări întregi – și încă mai ard.
Câte lucruri văzute cu mirare și
bucurie
vom mai recunoaște în lumina ce
sângerează?