De o bună bucată de vreme, îmi pun în mod repetat următoarea întrebare: oare câte derapaje, de o natură sau alta, le putem îngădui politicienilor noștri înainte de a adopta măsuri de rigoare? Istoria ne-a învățat, deși s-ar zice că nu chiar pe toți, că derapaje aparent minore la început s-au transformat cu timpul în provocări serioase pentru întreaga societate. Din păcate, astfel de avertismente nu sunt luate în seamă. Cum nu mai citesc presă scrisă și nici nu, cum se spune?, „navighez“ pe internet, trebuie să mă mulțumesc cu ce văd la televizor. Și ce văd la televizor, pe aproape toate canalele care au buletine de știri sau talk-show-uri (denumite, multe, cât se poate de pretențios, gen România e aici sau România la raport), mă alarmează din cale afară. Nu mai de mult decât zilele trecute, un lider politic în mare vogă, pe numele lui, George Simion, l-a apucat de gât, zgâlțâindu-l zdravăn și strigându-i în față „ești un hoț“, pe un ministru aflat la tribuna Camerei Deputaților. Același a dat buzna cu câteva săptămâni înainte, însoțit de o cohortă de tovarăși de arme, în sediul Primăriei din Timișoara. Ca să nu mai vorbim de o chemare la manifestație urmată de invadarea curții Parlamentului sau de încercarea de intimidare a unor politicieni cunoscuți prin asedierea, nu-mi vine pe limbă un cuvânt mai potrivit, locuințelor lor sau ale părinților. Se știe că bulgării de zăpadă se prefac la un moment dat în avalanșe. Liderul cu pricina s-a tot jucat aruncând cu bulgări în colegii lui, fără teamă de sancțiuni (ba chiar s-a lăudat în gura mare că are de plătit un miliard și mai bine de lei amendă), până când s-a hotărît s-o facă lată de tot: a amenințat autoritățile că va organiza pe 27 februarie o manifestație cu zeci de mii de participanți, chemați să vină în Capitală cu trenul, cu mașinile personale, cu autobuze și camioane, pline, eventual, de vite, de porci, de orătănii și de alte lighioane domestice (bine că nu și-a amintit că unii cetățeni posedă grădini zoologice!), și nu la distracție, ci „ca să dăm de pământ cu ăștia“. Veritabilă chemare la război. Deși Piața Victoriei se află la doi pași de blocul în care locuiesc, nu mă simt neapărat în pericol, dar mă gândesc că există destui care se pot simți vizați. Unora le-a bătut deja la ușă cu colindul politic. Altora le-a trimis tabele pentru strângerea de semnături în vederea demiterii președintelui Iohannis și, lucru foarte grav, s-a folosit de poșta militară. Trei sute șaizeci de primari (cifra comunicată de expeditor) s-ar fi pomenit la ușa instituției cu polițiștii aducători de plicuri din partea copreședintelui AUR. Când scriu aceste rânduri, nu știu dacă mărețul miting va fi la înălțimea pretențiilor lui Simion. Dar mă tem că, dacă autoritățile continuă să nu-l ia în serios, el le va depăși toate așteptările.
Trei lucruri trebuie precizate în legătură cu asemenea derapaje și amenințări.
Cel dintâi este că prea puține din provocările lui Simion sunt întâmplătoare. Nu știu cât la sută din ele sunt plănuite în amănunt, dar un plan există cu siguranță. Și acest plan nu ține doar de o prematură campanie electorală. Cu alte cuvinte, nu are în vedere doar creșterea audienței AUR și a cotei de piață a lui Simion, ci ținte multiple și întinse pe o durată lungă de timp. De aceea liderul formațiunii se duce peste tot, contactează oameni, face daruri (otrăvite, bineînțeles), promite marea cu sarea, amenință, recrutează aderenți, iese, cu orice preț, în avanscena politică, interesat să rețină atenția mass-media. Chiar și când sare calul, și asta, tot mai des, e convins că a calculat corect, că până și scandalurile îi aduc notorietate. Dovadă cât de încântat se arată, expresia îi aparține, de „circul mediatic“ pe care îl provoacă. Niciunul din derapaje n-a scăpat atenției, a fost adesea criticat, dar ceea s-a făcut mai rar a fost să se observe deplina coerență, interconectarea tuturor ieșirilor publice ale individului. Și, mai ales, observatorii au șovăit adesea să trateze cum se cuvine baza lor extrem de limpede ideologic: o doctrină de extremă dreapta, antisemită și xenofobă, virulent naționalistă, în genul național-comunist din finalul regimului trecut (între altele, comasări și naționalizări ale marilor companii energetice, despre care i-a vorbit lui Silviu Mânăstire într-o emisiune de pe B1), populistă, antidemocratică și antioccidentală. În ce mă privește, sunt convins că pericolul major pentru democrație și pentru statul de drept de aici provine. Escalada provocărilor, fie verbale, fie fizice, ale lui Simion îi maschează în mod pervers extremismul ideologic, cel care ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat. Simion nu e un simplu golan, cum par să arate manifestările lui, ci un politician redutabil. N-are idei multe, nicio viziune strategică originală, dar cele câteva prejudecăți, numite popular fixuri, pe care le repetă în buclă de câte ori i se oferă ocazia, prind la numeroase categorii sociale. Metoda lui constă în a specula emoțiile și frustrările populare. Invocarea insistentă a tradițiilor și a istoriei naționale este pur demagogică. În fond, politic vorbind, Simion trăiește exclusiv în prezent. În mintea lui, un prezent perpetuu.
A doua precizare privește așa-numitul bazin electoral al AUR. Un sondaj recent arată că simpatizanții AUR sunt bărbații (61%) cu sau fără studii liceale (92%) din mediul urban (52%). Doar 8% au absolvit o facultate. În ce privește sondajele electorale, care arată o creștere a partidului, e prea devreme să le considerăm neapărat semnificative. În sens strict partinic, Simion este, ca personajul lui Hector Malot, singur pe lume. Îi sunt alături câțiva politicieni prea puțin cunoscuți, ca de altfel și experții în toate domeniile cu care se lăuda în emisiunea de pe B1, refuzând însă să pronunțe vreun nume. Cei care contează cu adevărat sunt doar doi, Claudiu Târziu și Sorin Lavric, ambii parlamentari, capabili să se exprime doctrinar, într-un partid despre a cărui organizare și despre ale cărui foruri statutare nu avem nicio informație. Li se adaugă alți doi sau trei purtători de vorbe pe la TV. Mai există un personaj, Călin Georgescu pe numele lui, care, deși nu e membru AUR, a fost propus președinte de onoare al partidului, de către Simion însuși, și care a fost contestat pe față de Târziu și de Lavric. E drept că aceștia, ca și, dar cu jumătate de gură, Simion, s-au pronunțat categoric contra ideilor lui Georgescu, apologet, el, al lui Antonescu și Codreanu („martirul“), precum și al legionarilor, pro Putin și antieuropean declarat. Dezicerea celor doi de tot mai puțin probabilul președinte de onoare a stârnit hohote de râs în Parlament, fiindcă lumea n-a uitat că Georgescu le este frate bun întru convingeri politice. Dar și un tovarăș de drum care mai mult îi încurcă. Encombrant, spun francezii. Această a doua precizare o completează pe cea dintâi în măsura în care arată cât de coerentă este acțiunea politică a lui Simion.
A treia precizare se referă la mass-media și la aceea a autorităților față de provocările lui Simion et comp. Mass-media s-a transformat dintr-un martor obiectiv al derapajelor lui Simion într-un complice. Un excelent articol din revista „22“ al Brândușei Armanca dezvăluie cât se poate de clar această complicitate. Am urmărit eu însumi până la un anumit punct, când mi s-a făcut lehamite, o emisiune de pe Realitatea plus, în care Georgescu n-a fost pus nicio clipă în situația de a-și explica aberațiile. Participanții la emisiune și-au ascuns bine opțiunile proprii în spatele opiniilor venite, chipurile, de la telespectatori: ce spuneți despre reproșul pe care vi l-a făcut cutare? Aș merge mai departe, împreună cu Brândușa Armanca, afirmând că nu e vorba doar de complicitate, ci de propagandă prost mascată în sprijinul ideilor AUR. N-am numărat aparițiile televizate din ultima vreme ale liderilor AUR, dar ele sunt mai numeroase decât ale tuturor celorlalți politicieni la un loc. Dacă asta nu se cheamă propagandă, atunci ce e? Din păcate, autoritățile se manifestă cu o prudență similară. Care pare uneori frică de răspundere. De ce să se fi opus Ciolacu și Rafila introducerii certificatului verde? De grija pentru oamenii muncii nevaccinați? Aș! De frica de manifestațiile lui Simion! A schimba regulamentul Camerei și al Senatuluiconstituie o soluție parțială și provizorie. Derapajele lui Simion nu pot fi stopate decât prin aplicarea legii, o lege care există, ca și în multe alte cazuri, dar care stă netulburată pe hârtie. Numai așa ascensiunea acestui Arturo Ui carpato-dunărean poate fi oprită. Până nu e prea târziu.