Comentarii critice

Grevă

„Cum? O grevă a profesorilor? Bine, dar așa ceva e imposibil“, ar exclama un intelectual european victimă a convingerilor sale umaniste. Iată însă că la noi, în toamna lui 2025, am asistat la ceva aparent imposibil. Există țări în care anumite categorii sociale nu au voie să facă grevă: serviciile în slujba cărora ele se …

Un debut uimitor

Este vorba de debutul în proză al lui David Seko, scriitor de 19 ani din Timișoara, cunoscut până acum pentru câteva proiecte dramatice și pentru activitatea din cadrul documentarului Timișoara: Harta Secretă, coordonat de Adriana Babeți. Volumul cu care debutează se intitulează Războiul fără veac și este unul dintre cele mai convingătoare prime volume pe …

Două poete

Într-un mediu liric al dislocărilor, incongru­ențelor, tensiunilor staționare, o perspectivă luminoasă, o caligrafie a sufletului expus public cu fiorul cu care se expune sie însuși ni le oferă poezia Andreei H. Hedeș. O figură a împăcării cu sine străină de vanitățile curente, placată pe împăcarea cu existența la un mod reprezentând o paradigmă inclusă. Fără …

Atlantida de sub apele melancoliei

Alexandru Drăghici este un poet matur și cu experiență. Face parte, după vîrstă, din generația ’90, fiind congener strict cu Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, Simona-Grazia Dima, Cristian Popescu, Radu Voinescu. La fel ca ei, a debutat editorial cu adevărat și s-a afirmat după 1990, iar anterior trecuse printr-un „caiet al debutanților“, purgatoriu impus în …

Un jurnal inițiatic

Este destul de dificil să realizezi o sinteză a unui jurnal care cuprinde perioada 1969 – 2022 și care se întinde pe 11 volume, aproximativ șase mii de pagini tipărite. Este vorba de Jurnalul unei epoci. 1969 – 2022, al lui Leo Butnaru, un fel de Război și pace personal al autorului cu lumea din …

Ceaușismul și originile corupției postcomuniste

Specializat în istoria URSS, a Rusiei, a Europei Centrale și de Sud-Est în perioada comunistă și postcomunistă, Cosmin Popa a publicat în perioada mai recentă o monografie dedicată Academiei de Științe Sociale și Politice, precum și o carte de referință despre ascensiunea politică a Elenei Ceaușescu. Fără să părăsească analiza dedicată „dictaturii de familie“, începând …

Despre știința morții

La Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, în colecția „Scriitori aleși“, a apărut o nouă lucrare semnată de Irina Petraș, intitulată Moartea la purtător. Din Nota asupra ediției aflăm că volumul reprezintă o relectură – cu revizuirile de rigoare – a cărților precedente ale autoarei privind problema muritudinii. Este vorba despre Știința morții (vol. …

Realități posibile

Savu Popa demonstrează în cel mai recent volum al său cum realitatea cotidiană tracasantă poate să genereze noi nivele de percepție a mediului exterior, mecanism care poate fi considerat drept unul escapist, asigurând un moment de anulare a problemelor zilnice. Cartea Arborele îndoielii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025) cuprinde o serie de povestiri care, …

Romanul ca pierdere de lume

Linia Kármán, romanul Andreei Răsuceanu, apărut în 2023, închide trilogia compusă din Vântul, duhul, suflarea (2020) și O formă de viață necunoscută (2022). Autoarea a reușit un tur de forță, legând firele unor narațiuni nu doar în cuprinsul romanelor sale, ci și între un roman și altul, bulversând intenționat diacronia și înlocuind-o adesea cu o …

 Reîmpădurirea omului – filosofia naturii azi

Omul este animalul care vrea să(-și) de mon streze, prin orice mijloace, că nu este un animal. Aceasta ar putea fi definiția cea mai adecvată acestei primate renegate a cărei ambiție este să-și îngroape genul proxim sub un morman de diferențe specifice: limbajul, uneltele, arta și creația, sentimentele, societatea, politica, conștiința, sentimentele… Evoluționismul a produs …

Un nou volum din noi istorii ale muzicilor românești

Recent a apărut al treilea volum din proiectul inițiat în perioada când Adrian Iorgulescu fusese președintele UCMR, de prezentare a compozitorilor din România, inclusiv a celor ignorați până acum din motive ideologice: Noi istorii ale muzicilor românești. Spre deosebire de alte istorii ale muzicii sau studii de ansamblu datorate câte unui singur autor (între care …

Moartea – mod de întrebuințare

Încă din volumul Oceanografie, tânărul Mircea Eliade avansa observația că una dintre marile lacune ale gândirii occidentale o constituie superficiala interpretare filosofică a temei morții. Savantul se baza, desigur, pe comparația implicită cu gândirea orientală, care nu numai că a rezolvat cu totul altfel problematica filosofică a morții, dar a și edificat o extinsă civilizație …