„Cum? O grevă a profesorilor? Bine, dar așa ceva e imposibil“, ar exclama un intelectual european victimă a convingerilor sale umaniste. Iată însă că la noi, în toamna lui 2025, am asistat la ceva aparent imposibil. Există țări în care anumite categorii sociale nu au voie să facă grevă: serviciile în slujba cărora ele se află sunt prea importante pentru funcționarea societății. De exemplu transporturile publice, furnizorii de energie, spitalele și câte altele.
M-am întrebat întotdeauna de ce salariații din energie nu au voie să-și întrerupă lucrul; la prima vedere, e simplu. Dacă s-ar stinge toate becurile dintr-un oraș, oamenii ar orbecăi pe străzi și prin case multiplicând de zece ori numărul accidentelor. Pe când dacă o fabrică de cuie și-ar înceta activitatea nimeni n-ar observa. Între aceste două limite, ce loc ocupă școala? Ea nu e considerată instituție vitală, dovadă că greva este acolo permisă. Dacă profesorii și învățătorii lipsesc de la ore, lumea se face că nu observă. Când o industrie oarecare își închide porțile, statisticile arată o producție în scădere; când nu se face școală, o săptămână sau o lună, nimeni nu poate măsura cantitatea de incultură de care vor suferi milioane de oameni peste câțiva ani.
Oamenii știu însă că medicul și profesorul reprezintă meserii care cer, în primul rând, vocație. Fără profesori, nimeni n-ar mai avea meseria pe care o are acum, pentru că la baza ei s-a aflat oricum un profesor. Este și școala un furnizor de energie? Cred că da, pentru că energia mentală e vitală pentru societate și așa va rămânea în veci.
Atunci ce e cu greva profesorilor din România, subiectul numărul unu în mass media în toamna anului 2025? Cu riscul de a fi acuzat că simplific excesiv lucrurile, eu am o explicație naturală pentru această dorință de grevă. Nu profesorii vor grevă, ci așa-numitele „sindicate ale profesorilor“. Ce sunt aceste entități? Sunt niște invenții ale foștilor activiști de partid rămași fără ocupație și ajunși mai degrabă întâmplător în învățământ. Imediat după 1990, ei s-au repezit să formeze „sindicate“, adică grupuri de presiune care să decidă soarta școlii. Să facem o listă a liderilor de sindicat și vom vedea ce colecție de politruci la pensie va ieși la iveală. Cândva, ei formau faimoasa „curea de transmisie“ a partidului comunist; astăzi slujesc formațiunile politice care au preluat doctrina și practicile PCR, cum ar fi AUR, SOS – Șoșoacă și altele. Să calculăm cât câștigă pe lună șefii de sindicat sau să le verificăm declarațiile oficiale de venituri și vom avea argumentul de bază pentru existența mișcării sindicale în învățământ.
Dacă sindicatele vor avea în cele din urmă abilitatea de a atrage de partea lor majoritatea profesorilor și de a declara grevă, atunci în România se va desfășura un spectacol inedit: adică o vacanță prelungită, în care sălile de clasă vor fi goale, iar elevii, bucuroși de absența oricărei constrângeri, se vor distra copios în curțile școlilor ori pe la colțurile întunecate ale culoarelor. Cât despre profesori, ei nu vor avea alte obligații decât să participe, din când în când, la ședințele de sindicat.