Într-un articol recent evocam librăriile din Iași, precum și acele anticariate în aer liber („colivii cu cărți“, le-am numit undeva) de pe strada Lăpușneanu, stradă pe care trec aproape în fiecare zi, și tot de atâtea ori mă întreb dacă miile de cărți (multe foarte bune) expuse acolo își vor afla cumpărători; s-ar părea că …
Tratatele despre loviturile de stat informează că nu e nevoie de un grup mai mare de șase persoane pentru a provoca anarhie totală, a semăna groaza într-o mulțime de oameni și a-ți impune, finalmente, agenda. Dacă „insurgenții“ sunt hotărâți, rapizi în execuție și au obiectivele bine precizate, șansele de reușită cresc exponențial. Așadar, nu trebuie …
Cândva, prin 1979, deși locuiam pe-atunci la Cluj, am avut norocul să văd un spectacol la Teatrul Giulești (așa se numea Teatrul Odeon de azi, având o sală chiar în cartierul care-i dădea numele). Era un Caragiale, O noapte furtunoasă. Pusă în scenă de un regizor, tânăr pe vremea aceea, dar, vorba lui Trahanache, de …
În numărul din 23 decembrie- 5 ianuarie al L`Obs, un amplu Dosar este consacrat revizuirii studiului istoriei Franței. Doi jurnaliști au apelat la numeroși istorici, sociologi, filosofi și alte categorii de intelectuali pentru a-și exprima un punct de vedere referitor la necesitatea îmbogățirii și modernizării studiului istoriei. Am subliniat cele trei cuvinte, pentru că ele …
Citindu-mi articolul din numărul de săptămâna trecută al României literare, un prieten străvechi (ne cunoaștem de când aveam paisprezece ani) a rămas surprins de tonul depresiv al rândurilor mele. Păreau concluziile unui om care a acceptat înfrângerea proprie, dar și pe a lumii căreia îi aparține. Pe de o parte, e adevărat. Pe de alta, ca să-l citez pe marele …
Născut la țară, copilărind într-un cartier mărginaș, muncitoresc, am crezut, multă vreme, că numai oamenii bolnavi beau ceai. „Ești răcit, să-ți fac un ceai”, ziceau bunica sau mama. Și făceau ceea ce se numea ceai de zahăr ars. Nu știu dacă acum se mai face. Era o băutură dulce, un precursor al berii fără alcool …
I. În articolul din nr. 1-2/2022 scriam despre digitalizare și despre măsurile luate pentru a fi grăbit acest proces. M-am referit sumar inclusiv la nou-înființata Direcție România educată și la grupul interministerial constituit. Ei bine, în timp ce comitetul interministerial pentru implementarea Proiectului „România Educată“ implementează, elaborează și stabilește termene, elevii de clasa a IX-a, …
Extremele se ating, spune vorba franțuzească. În politică, la fel ca oriunde. A părut greu de înțeles în anii 1970 varianta naționalistă a comunismului. Czesław Miłosz o prevăzuse totuși încă din 1953, în Gândirea captivă. Sigur că dincolo de ideologie era, în cazul României, și presiunea contextului internațional care-l determina pe Ceaușescu să adopte o …
Am citit acum vreo două săptămâni în „Le Monde“ un articol, semnat Nicolas Truong, în care autorul se lamenta că dreapta reacționară a devenit „hegemonică în sfera mediatică“, impunând temele, aplicând etichete infamante („islamo-stângism“, „wokism“ etc.), toate acestea, și încă altele, arătând că asistăm la o „contrarevoluție intelectuală“ (!), fenomen față de care trebuie, de …
Orice tratat de pedagogie te învață că nu e recomandabil să critici la nesfârșit. După ce ai identificat o situație defectuoasă, după ce ai întâlnit un personaj plin de hibe e potrivit să propui soluții. Dar ce te faci când cazurile disonante aparțin politicii și protagoniștii lor sunt politicienii? Ca să fii tăietor de lemne …
Lumea noastră confundă prea adesea evoluția cu revoluția. Cum, periodic, noțiunile își schimbă conținutul, deși cuvântul care le desemnează rămâne, e destul de obișnuit cazul poeziei, înțeleasă într-un fel de cei rămași din alte vremuri și încă mai stăruind printre cei din vremurile noi și altfel de aceștia din urmă. Căci dacă pentru romantici poezia …
Biblioteca din Bistrița a împlinit 70 de ani de la înființare. Aniversarea e marcată de un impunător volum, care cuprinde două părți: prima parte este o sinteză referitoare la istoria culturală și la dezvoltarea Bibliotecii Județene și a bibliotecilor din județul Bistrița-Năsăud, iar a doua parte prezintă noua Bibliotecă Județeană „George Coșbuc“ și cuprinde într-un …
