În mai multe editoriale din România literară, v-ați referit la pandemia coronavirusului și la efectele teribile pe care le are asupra României. Vă amintiți de o criză atât de profundă ca magnitudine și efecte în lanț care să fi marcat societatea românească în anii 1990? În fond, nici primul deceniu postcomunist nu a fost prea …
O surpriză plăcută oferă volumul 33 + 3. Poemele copilăriei de Hanna Bota, cu ilustrații expresive (și compatibile cu textele) realizate de Laura Poantă. E drept că surpriza nu este prea mare, dat fiind că unele poeme le-am ascultat, în lectura autoarei, la câteva manifestări culturale organizate de Uniunea Scriitorilor din România, ceea ce a …
Din ampla prezentare bio-bibliografică însoțind volumul lui Adi Cristi, Cele mai frumoase poezii, cititorul poate afla că scriitorul ieșean este „autor a 67 de volume de poezie, publicistică și proză“, ale căror titluri sunt listate pe trei pagini, începând cu primul, După sentimente (1979), și sfârșind cu cel mai recent, Respirație artificială (2021). Majoritatea au …
Ați fost și ați rămas un observator atent al scenei internaționale. Într-un rând vă rea – minteați întâlnirile cu niște „congressmen“ americani și vă arătați impresionat de con – silierii pe care aceștia îi aveau, cu toții perfect pregătiți pentru munca lor. Cine superviza la Partidul Alianței Civice relațiile externe? Cum rezolvați complicata ecuație a …
Comentând volumul din 2018 al lui Kocsis Francisko, Un roman într-o gară mică, observam că prozele „scurte“ și „foarte scurte“, cum le spunea autorul, aveau, cu toată diversitatea lor, un numitor comun, și anume acela că, independent de locul unde era plasată acțiunea, „înclinația prozatorului pentru neobișnuit, anormal, miraculos, supranatural și fantastic“ modifică „sesizabil liniile …
V-ați referit la alegeri înainte de a avea loc. Cum le comentați post factum? În săptămâna care a urmat alegerilor din 27 septembrie, remarcele mele au fost confirmate de numeroase întâmplări. A devenit absolut evident că PSD nu știe să piardă, iar USR să câștige. Ceea ce s-a întâmplat la Sectorul 1 din București ne …
La prima lectură, poemele din Viața fără lume, cel mai recent volum al lui Ioan Moldovan, nu se încheagă într-o imagine de ansamblu, susținută de o aceeași viziune artistică. Autorul pare a pendula între un suprarealism destul de artificial și un ton direct al confesiunii lirice, ceea ce dă senzația de amestec necontrolat poetic. După …
Tocmai s-au încheiat alegerile locale, analizate de Dvs. într-un editorial „la cald“ în România literară. Față de alegerile organizate când conduceați Partidul Alianței Civice, observați diferențe semnificative sau, dimpotrivă, similarități? Și cum este rolul de spectator al confruntărilor electorale în comparație cu cel de actor? Dacă tot sunt la modă, de când cu Covid 19, …
După un volum scris împreună cu Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene (2019), Corina Ciocârlie revine asupra temei cu o carte de autor, cu titlul București, kilometrul zero și având subtitlul O istorie ilustrată a călătoriilor literare. Sub asemenea titluri, conținând termeni precum „dicționar” sau „istorie”, stă adeseori o muncă asiduă, absolut necesară pentru …
Printre figurile importante ale presei noastre, după 1990, este Cristian Tudor Popescu, care, după o carieră în anii 1990 și 2000 în presa scrisă, la „Adevărul“ și „Gândul“, a devenit în anii din urmă un teleast foarte urmărit. Urmărindu-l pe CTP, ați observat diferențe de discurs, de stilistică, în funcție de mediul sau suportul manifestării? Întrebarea …
Titlul noului volum de poezie al lui Adrian Popescu, Planetă dificilă, poate fi înțeles în două feluri și e probabil că autorul a mizat pe asta. Mai întâi, planeta poate desemna lumea sferică în care ne aflăm, Terra supusă, în ultimele decenii, unor chinuri la limita suportabilității, care o fac din ospitalieră și prietenoasă, cum …
V-ați referit în câteva rânduri, și în „Peștele pe uscat“, și în editorialele din România literară, la jurnaliști de televiziune, moderatori sau invitați ai unor emisiuni cu largă audiență. Presa scrisă era mai puternică în anii 1990, când conduceați PAC, și probabil ați avut multe conferințe de presă la care au luat parte jurnaliști acreditați …