Din ampla prezentare bio-bibliografică însoțind volumul lui Adi Cristi, Cele mai frumoase poezii, cititorul poate afla că scriitorul ieșean este „autor a 67 de volume de poezie, publicistică și proză“, ale căror titluri sunt listate pe trei pagini, începând cu primul, După sentimente (1979), și sfârșind cu cel mai recent, Respirație artificială (2021). Majoritatea au fost publicate la edituri din zona Moldovei, circulând mai mult în acest spațiu și mai puțin la nivel național. Când l-am rugat pe scriitor să-mi trimită cărțile sale pe care le consideră reprezentative, pentru un Opțional la Litere Scriitori români și evrei, am primit un pachețoi cu volume pe care le vedeam pentru prima oară. Dovadă că e vorba de un autor prolific și că o antologie precum cea de față este binevenită.
Din păcate, lipsește din carte o notă care să explice criteriile de selecție a poeziilor și să menționeze titlurile volumelor din care textele au fost „extrase“. Nu se precizează nici anii în care au fost publicate piesele lirice; astfel că volumul se înfățișează, cumva, atemporal și structurat într-un mod care ne scapă. Singura certitudine editorială este aceea că, fiind o antologie din poezia lui Adi Cristi realizată chiar de Adi Cristi, ea a fost făcută după gustul autorului, iar nu al unui critic și istoric literar „decupând“ din afară, cronologic ori tematic, secvențe din creația poetului.
Se observă în Cele mai frumoase poezii capaci tatea autorului de a se menține la un anumit nivel, parcursul lui constant, valoric, în aproape 90 de pagini de versuri. Cum observam cu un alt prilej, într-o cronică din România literară, Adi Cristi nu „urcă“ de la un text la altul și nici nu „cade“, „fiind capabil de serii întregi de poezii notabile, organizate tematic, într-o formulă stilistică și atitudinală pe jumătate ironică și pe cealaltă jumătate, sentimentală“. Dacă avantajul acestui mod laborios și productiv de a face poezie („la foc automat“, cum nota Ioan Holban) constă în ritmicitatea editorială, dezavantajul, vădit la lectura acestei antologii, constă în repetarea formulei. Cele mai multe poezii din volum sunt de dragoste, iar de la un text la altul din categoria bogat ilustrată a liricii erotice, nu constatăm diferențe prea mari, accente inedite și elemente insolite. Autorul a găsit o „rețetă“ eficientă și, ajutat de ușurința lui versificatoare, o folosește la tot pasul, cu aproape aceeași recuzită și urmându-și, ca în transă, o stea călăuzitoare și fixă: o Ană către care sunt îndreptate seriile de imagini poetice și sentimentele ce le impregnează.
Pe acest tipar, textele sunt construite având două instanțe, ca la Nichita Stănescu, care pare a fi fost magistrul lui Adi Cristi: cu un eu liric, masculin, intrepid și imaginativ, și un tu spre care este dirijat fluxul poetic, un personaj feminin care justifică iubirea și o primește. Dacă însă la magistrul „șaizecist“ retorica poetică era în mod frecvent una cavalerească, trubadurescă, bărbatul îndrăgostit jucând bucuros roluri de umilitate pe care și le dădea singur, la Adi Cristi se observă un fel de „egalitate“ a sexelor, ce devin interșanjabile: atât de mult se iubesc cel care își declară dragostea și cea care îi primește declarațiile, încât schimbarea termenului masculin cu cel feminin și rotirea poeziei erotice dinspre destinatară înspre expeditorul de enunțuri afective s-ar putea face cu ușurință. Inima nu mai are gen, în lirica erotică din Cele mai frumoase poezii. Precum în poveste însăilată, ea poate fi a „oricăruia dintre noi“, bărbat sau femeie, compunând un întreg: „Cu tine de față/ vorbesc ca și cum/ am găsi viață/ pe tarabele ruginite din piață// inima oricăruia dintre noi pulsând/ umbra ridicată din trupul/ care nu-ngheață/ ne ține de mâna cusută cu ață/ însăilând povești/ despre moarte și viață// despre mine rămas singur/ dar nu însingurat/ cât tu mă ții în brațe/ cum mai este ținut un popor/ încătușat“.
Accentul final, comunitar, colectiv, nu trebuie să inducă în eroare: poezia de dragoste a lui Adi Cristi, oferind destule versuri frumoase precum acestea, e una plutind ca un balon pe deasupra realității și istoriei, cu relieful lor accidentat. Mai tensionate, et pour cause, sunt cele câteva texte cu tematică identitară, evreiască, acelea care mă interesau pe mine în mod deosebit pentru Opționalul Scriitori români și evrei, dar din care prezenta antologie a selectat numai câteva. Și într-un caz, și în celălalt, Adi Cristi e un poet ce merită descoperit prin lecturi de cei care nu au făcut-o încă.