Ați fost și ați rămas un observator atent al scenei internaționale. Într-un rând vă rea – minteați întâlnirile cu niște „congressmen“ americani și vă arătați impresionat de con – silierii pe care aceștia îi aveau, cu toții perfect pregătiți pentru munca lor. Cine superviza la Partidul Alianței Civice relațiile externe? Cum rezolvați complicata ecuație a raporturilor cu Vestul și totodată cu Estul post-sovietic? Aveați consilieri în domeniul afacerilor internaționale care vă însoțeau la întâlnirile oficiale cu politicieni străini?
Consilierul PAC pentru externe a fost, nu chiar de la început, Neagu Djuvara, cum ți-am mai spus. Neagu era diplomat de carieră. Reprezentase Franța într-un stat african. Funcția lui era onorifică și neexecutivă. Ceea ce conta erau analizele lui. Nu contactele cu diplomați sau demnitari străini. Trecuseră, în fond, decenii bune de când nu mai era activ și cunoștințele lui din Franța sau din Europa aparțineau istoriei. La întâlnirile cu demnitari străini mergeam, însoțit fie de colegi ai mei din conducere, fie de Mihnea Berindei (în Franța, în Albania, în Republica Moldova, în Bulgaria, acolo unde prietenul meu avea numeroase relații). Mihnea s-a ocupat îndeosebi de Franța, unde mi-a mediat mai multe întâlniri cu politicieni de prim rang, din primele două partide importante atunci, și mi-a facilitat organizarea, la Paris sau la București, a câtorva training-uri. Nu-ți închipui ce însemna un astfel de ajutor pentru noi, aflați la început de drum în politică. În celelalte țări pomenite, Mihnea punea la cale același fel de sprijin politic, sugera principii electorale, organiza sim – pozioane tematice, participa la alegeri împreună cu echipe de observatori internaționali. Așa i-am cunoscut eu însumi pe majoritatea liderilor, actuali sau viitori, din țările menționate. Cum astfel de conferințe sau simpozioane aveau loc mai ales în Franța, puține sunt personalitățile politice sau civice din fostele țări comuniste, din Polonia îndeosebi, dar și din Cehia sau Slovenia, cu care să nu mă fi întâlnit. Cu unele, m-am împrietenit, cu Michnik și cu Geremek, de exemplu. Exista o evidentă solidaritate între noi, cei din Est, un fel de ligă neînregistrată oficial a intelectualilor trăiți sub oblăduirea regimurilor comuniste. Parisul fiind încă placa turnantă, de întâlnit, ne-am întâlnit când la unul, când la altul acasă. Nu ne lipseau ocaziile. Ecuația Est Vest avea un singur termen, așa că era rezolvată așa zicând dinainte. Cel puțin un deceniu, n-a fost nevoie de niciun artificiu de calcul. După mijlocul anilor 2000, artificiile de calcul vor începe să facă inaplicabile soluțiile simple. Despre cum stau lucrurile astăzi, nu mai e cazul să vorbim. Treizeci de ani după căderea comunismului în Europa, nu mai există o reală solidaritate între estici și vestici, nici chiar între estici și estici, vestici și vestici. Privitor la relațiile mele internaționale, viața mea politică a cunoscut două perioade diferite: perioada PAC în anii 1990 și perioada UNESCO, în anii 2000. Nu mă întreba, dragă prietene, în care perioadă m-am simțit în apele mele.