Rolando Kattan (n. 1979, Tegucigalpa, Honduras), membru corespondent al Academiei Regale a Limbii Spaniole, membru titular al Academiei Honduriene a Limbii. Printre premiile obținute: Premiul Național pentru Literatură Ramón Rosa 2022, al 20-lea Premiu Casa de América pentru Poezie Americană. Poezia sa a fost publicată în reviste, cărți sau antologii în peste patruzeci de țări, …
Versiunea în limba română a ultimului roman al celebrului Gabriel García Márquez, En agosto nos vemos, apărută recent cu titlul Ne vedem în august, este realizată de hispanista Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea en titre a Premiatului Nobel columbian. Cartea este publicată de Editura Rao, care a scos, din 1996 până în prezent, aproape toată opera …
– Vrei să-mi dai pomană, micuță Liz? O supă pe zi, o pătură groasă și papuci călduroși până când o să-mi dau duhul în pace? – Nu-i chiar atât de rău cum pare. – Dar știi ce-i mai bine? Mai bine decât să-ți dai duhul în pace? – Nu. Spune-mi tu! – Să nu ți-l …
amoru-i un copil pribeag nimic nu mă scoate mai rău din fire ca un musafir nepoftit care-mi intră noaptea pe ușă ca un mort iubit și începe să-mi plîngă eu alerg frumușel ca un pui stingher de îl cheamă Blecher cu-n picior de-al lui și unu de-al meu până la Vaslui… când limba e rece …
Poet optzecist din familia celor care și-au întârziat debutul editorial, Liviu Capșa – născut cu șapte decenii în urmă – a publicat primul volum, Hipodromul cailor de mare, în 1993. Precum Marin Sorescu din generația șaizecistă care își face intrarea în literatură în 1964 cu parodiile din Singur printre poeții. După o serie de culegeri …
La Editura Galaxia Gutenberg din Târgu-Lăpuș a apărut, în 2023, cartea lui Radu Țuculescu intitulată La umbra muntelui Tabor. Locuri și oameni din Țara Sfântă. Autorul ei are o activitate literară extrem de bogată. De-a lungul timpului, cunoscutul realizator de televiziune a publicat numeroase romane, volume de poezii, literatură pentru copii și piese de teatru, …
În pustiu nu cauți etichetă, papion și umbrelă cu mîner de fildeș, ci cauți apă. Sunt în pustiu. Pustiul din afară și pustiul din mine s-au unit. Eu sunt dunga orizontului care leagă cele două emisfere ale pustiului. Prin geamul tulbure văd numai ceea ce pot să îmi imaginez. Nu suport tîmpeniile lui Osho, un …
Iarna sosea în Herina către sfârşitul lunii noiembrie. În patruzeci şi opt de ore nămeţii erau cât gardurile. Osima Michl ieşea în stradă cu schiuri făcute de nenea Grosser, tâmplarul, care avea atelier cu scule aduse din Slovacia. Tălpile schiurilor, bine şlefuite, zăpada aspră scârţâind la fiecare pas. Îți ardeau urechile sub căciula de blană …
Zece stații de metrou înspre marginea orașului. Femeia își înăbușă discret tusea. Nu e oră de vârf. Nici mulți oameni în vagon. Fiecare cu treaba lui. O artă a supraviețuirii și o necesitate. Căldură umedă. Ochii femeii urmăresc pe geam hăurile întunecate și cablurile care apar și dispar nervoase. Mâinile îi sunt reci, o să …
De pe povârniș, sub greutatea bocancilor, pietre mici și albicioase se desprindeau din pământul moale și se rostogoleau printre ferigi și buruieni. S-a fixat bine în călcâie, respirând anevoie, de parcă plămânii i se zbăteau într-un butoi de lemn, și a privit în hăul care se deschidea drept la picioarele lui, dealul era parcă retezat, …
Întors în țară, Ceaușescu arde de nerăbdare să planifice vizita în SUA. „Să includeți și o vizită la Texas Instruments, neapărat.“ „Sigur, tovarășe comandant suprem.“, răspunde P. „Și înainte să plec, vreau să vizitez orașul nostru tehnologic.“, mai adaugă C. „Brejnev mi-a spus că acesta e viitorul“, continuă Ceaușescu, „și că capacitatea noastră nucleară poate …
Bunicul, având ochii împăienjeniți, își privea nepotul care-și făcea temele. Îl urmărea cu atenție deși vederea lui era din ce în ce mai slabă. Îi slăbise din cauza anilor petrecuți la serviciul de corectură al unui cotidian național, unde noapte de noapte citise șpalturi și pagini pentru a da bunul de tipar, pagini pe care …
